From Wikipedia, the free encyclopedia
Sfânta Treime este în învățătura creștină uniunea care îl constituie pe Dumnezeu. Conform Crezului de la Niceea și Constantinopol (secolul al IV-lea), Tatăl este făcătorul lumii, Fiul este mântuitorul lumii, iar Duhul Sfânt este dătătorul de viață a lumii.
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Acest articol este parte a seriei despre Creștinism |
 |
| Isus din Nazaret · Fecioara Maria · Paul din Tars · Istoria creștinismului · Genealogie
Biblia · Noul Testament · Personaje biblice Biserici creștine
· Bisericile ortodoxe · Biserica Catolică
· Diferențe teologice ortodoxo-catolice · Protestantism Mărturisiri de credință (crezuri) Simbolul apostolic · Simbolul niceno-constantinopolitan · Simbolul atanasian · Sfânta Treime Simboluri
Cruce · Monograma lui Isus Hristos · Peștele · Păstorul · Pomul vieții Ritualuri creștine · Botezul · Euharistia · Spovedania |
Trinitarianismul este o doctrină religioasă care se bazează pe credința în Sfânta Treime (contrară binitarianismului și unitarianismului, bazate pe credința într-un Dumnezeu în două ipostasuri, respectiv un ipostas). Această credință este acceptată de multe din mișcările creștine contemporane.
Teofil al Antiohiei este primul autor patristic care folosește termenul de „Treime”.[1]
Primele două concilii ecumenice (Niceea – 325 și Constantinopol – 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi.
Conform religiei creștin-ortodoxe, Sfânta Treime este formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
Cei trei formează o singură ființă în trei persoane (sau în trei ipostasuri).
Dogma Sfintei Treimi a fost rezultatul unui proces istoric complex, în care teologii proto-ortodocși au fost treptat forțați să o adopte de propriile lor alegeri, pentru că ei combăteau în egală măsură dogme pe care le priveau drept erezii și care epuizaseră toate posibilitățile logice de a defini natura lui Isus Hristos (simplu om, simplu Dumnezeu care doar părea om, atât om cât și divin, dar două persoane diferite, atât om cât și divin, dar o singură persoană) și relația între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.[2] Au fost abandonate modele proto-ortodoxe de înțelegere acestei relații pe care proto-ortodocșii le găsiseră anterior drept progrese teologice în înțelegerea acestei relații, dar care, în urma dezbaterilor teologice ulterioare cu cei înfierați drept eretici, au fost găsite drept lipsite de nuanțarea necesară.[2] Deși proto-ortdocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi.[3]
Referitor la Sfânta Treime, „cei mai mari teologi au considerat-o întotdeauna drept un mister” și nu a fost menită să fie înțeleasă rațional: „Dacă îți închipui că o înțelegi, de fapt o înțelegi greșit”.[4] Un articol al BBC confirmă ideea că nu poate fi înțeleasă rațional.[5] Cu alte cuvinte, Sfânta Treime este o taină dumnezeiască și nu poate fi înțeleasă de mintea omului.[4]
„Treimea este un mister, nu doar în sensul biblic că este un adevăr, care a fost ascuns înainte, dar acum este revelat; dar în sensul că omul nu o poate înțelege și nu o poate face inteligibilă. Este inteligibil în unele dintre relațiile și modurile sale de manifestare, dar neinteligibil în natura sa esențială. [... Biserica] nu a încercat niciodată să explice misterul Treimii, ci doar a căutat să formuleze doctrina Treimii în așa fel încât erorile care o puneau în pericol să fie îndepărtate.”[6]
— Louis Berkhof
Singurele versete biblice care fac referire directă (explicită, clară) la Sfânta Treime sunt I Ioan 5:7-8. Aceste versete sunt numite Comma Johanneum, ele fiind o falsificare a manuscriselor grecești ale Bibliei, falsificare care a apărut (se zice) pentru prima oară într-un manuscris grecesc menit să-l facă pe Erasmus din Rotterdam să includă dogma Treimii în ediția tipărită a Noului Testament în greaca veche.[7][8][9] Unii cercetători sunt de părere că ea nu apare în manuscrise grecești dinaintea lui Erasmus,[8][9] Erasmus incluzând-o în textul Noului Testament pentru a nu fi trecut la index, deși știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament, în timp ce alții afirmă că Erasmus nu și-ar fi dat seama că a fost păcălit.[7] Mai concret, prima apariție care conține Comma în greacă în text este minusculul 629 (în numerotarea Gregory-Alland), manuscrisul fiind bilingv (greco-latin). El a fost datat paleografic ca fiind scris în secolul al XIV-lea. Există manuscrise anterioare care cuprind Comma (88, 221, 429 și 636), dar nu în text, ci ca notă laterală, notele fiind adăugate în secolele XV-XVI.
Noua Traducere în Limba Română (Biblica, Inc. 2006) nu conține referirea la Sfânta Treime.[10]
Unii teologi creștini cred că pasajul din cartea Facerea, capitolul 18, în care Avraam și soția sa Sarra le oferă ospitalitate celor „trei Oameni”, la stejarul Mamvri, se referă la revelarea Sfintei Treimi:
„Domnul i S’a arătat [lui Avraam] la stejarul Mamvri, pe când el ședea în pragul cortului său sub zăduful amiezei. Și ridicându-și el ochii, s’a uitat: și iată, trei Oameni îi stăteau în față; și de cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor și s’a închinat până la pământ. Și a zis: „Doamne, dac’am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău! Să se aducă puțină apă! Spălați-Vă picioarele și odihniți-Vă sub acest copac; eu voi aduce pâine și veți mânca, după care Vă veți duce’n calea Voatră, de vreme ce-ați trecut pe la robul Vostru!” Zis-au Aceia: „Fă precum ai zis!” [11]”
Pasajul este ilustrat de Icoana Sfintei Treimi a pictorului / iconarului rus Andrei Rubliov.
Teza că la stejarul Mamvri s-a arătat Sfânta Treime, în Biserica Ortodoxă este o interpretare, în sensul de “preînchipuire“ a Sfintei Treimi, ce depășește sensul literar care vorbește clar despre Domnul (Dumnezeu) și doi îngeri.[12]
Problema trinității rămâne destul de controversată, la fel cum a fost și la Conciliul de la Niceea. Un efect indirect al adoptării acestei dogme de către bisericile creștine sunt reacții adverse în lumea orientală. Se pot observa critici și în scrierile musulmane, ținând cont că și islamul are la bază credința monoteistă iudaică și îl acceptă pe Iisus Hristos drept un profet foarte important, la fel ca Moise. Karl Rahner(en)[traduceți] a afirmat că dacă ar renunța la conceptul de Sfântă Treime, creștinismul nu ar pierde nimic; Thomas Jefferson l-a demascat drept concept irațional; critica islamică susține că acest concept distruge unitatea lui Dumnezeu.[13][14] Alister McGrath(en)[traduceți] susține că acest concept derutant pentru mulți a fost obținut printr-o îndelungată muncă de reflexie asupra Scripturii, dar asta nu îl face un concept nebiblic.[15] Sociologi ai religiei, precum protestantul Max Weber, consideră învățătura Sfintei Treimi a fi o formă timpurie și imatură a teologiei creștine, fantasmagorice și iraționale în caracter; pentru că credințele trinitariene apar după iudaism, așa cum se întâmplă în creștinism, Weber le consideră a fi niște regretabile întoarceri la desuete idei primitive.[16]
Martorii lui Iehova, unitarienii și unele mișcări penticostale mai mici nu recunosc dogma Sfintei Treimi.
Printre teologii occidentali antitrinitarieni se numără Isaac Newton și Miguel Servet (ultimul plătind cu viața respingerea acestei învățături, fiind ars pe rug de către protestanți).
.jpg)
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.