SS Conte Verde

Conte Verde a fost un transatlantic italian activ la începutul secolului al XX-lea, care a efectuat curse între Europa și America de Sud sau Asia de Est.^[1]

SS Conte Verde
SS Conte Verde în anii 1930
Țară	Regatul Italiei
Tip	pachebot transatlantic
Port de proveniență	Genova
Constructor	William Beardmore & Co. din Glasgow, Scoția
Compania operatoare	1925-1932: Lloyd Sabaudo 1932-1943: Lloyd Triestino
Lansare la apă	21 octombrie 1922
Cursa inaugurală	21 aprilie 1923
Retragere	1944
Soartă	casată în 1949
Caracteristici
Lungime	180,1 m
Lățime	22,6 m
Viteza maximă	18,5 noduri
Motor	turbine cu abur cu două cutii de viteză și două elice
Echipaj	400
Capacitate	450 pasageri (cl. I) 200 pasageri (cl. a II-a) 1.780 pasageri (cl. a III-a, cabinele emigranților)
Modifică text

Numele său a fost ales în cinstea lui Amadeu al VI-lea (1334-1383), conte de Savoia, așa-numitul „conte verde”.^[1] Nava a ieșit din șantierul naval William Beardmore and Company din Dalmuir (Scoția) în aprilie 1923^[1] și era un transatlantic de 18.761 tone registru brut (GRT),^[2] care fusese comandat de compania italiană de transport maritim Lloyd Sabaudo Line din Genova.^[1] Spațiile de cazare de clasa I aveau o capacitate de 450 de pasageri, cele de clasa a II-a aveau o capacitate de 200 de pasageri și cele de clasa a III-a (cabinele pentru emigranți) puteau adăposti 1.780 de pasageri. La bordul navei se mai aflau 400 de membri ai echipajului. Nava avea 10 punți.^[3][4][5] Designul interior al încăperilor publice a fost proiectat în stiluri clasice italienești de lux: saloanele de clasa I au fost decorate de artiști și meșteri italieni din Florența, peretele scării principale conținea o pictură mare a lui Cavalieri, biblioteca era proiectată în stil renascentist toscan și avea vitralii și un tavan pictat, iar celelalte saloane erau bogat decorate, amintind de splendoarea interiorului unui palat italian.^[1][6][7] Nava ei soră era SS Conte Rosso.

Linia transatlantică a companiei Lloyd Sabaudo

Nava a pornit în prima ei călătorie de la Genova la Buenos Aires pe 21 aprilie 1923. A început să navigheze către New York pe 13 iunie 1923. Una dintre cele mai faimoase călătorii a fost cea în care a adus echipele naționale de fotbal ale României, Franței, Belgiei și Braziliei în Uruguay pentru a participa la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930.^[1] Echipa României s-a îmbarcat la Genova în 21 iunie, delegația franceză (inclusiv președintele FIFA, Jules Rimet, care transporta trofeul în valiza sa, și arbitrii europeni John Langenus, Henri Christophe și Thomas Balvay) s-a îmbarcat la Villefranche-sur-Mer, echipa belgiană s-a îmbarcat la Barcelona, iar, după traversarea Oceanului Atlantic, echipa braziliană s-a îmbarcat la Rio de Janeiro.^[1][8] Nava a ajuns la Montevideo la 4 iulie 1930.^[1] Alte vedete care au călătorit cu Conte Verde au fost Feodor Șaliapin, cântăreț de operă rus, Josephine Baker, dansatoare americană, Fosco Maraini, specialist italian în studii tibetane și japoneze, precum și fotograf și alpinist, și Dacia Maraini, scriitoare italiană.^[9] Giovanni Giotta, proprietarul unei celebre cafenele din San Francisco, Caffe Trieste, fondată în 1956, a fost membru al echipajului navei.^[10]

Linia extrem-orientală a companiei Lloyd Triestino

Refugiați evrei din Austria coborând de pe nava Conte Verde la Shanghai (14 decembrie 1938)

După achiziționarea ei de către Italian Line în 1932, nava a fost folosită de compania Lloyd Triestino (contractată, de asemenea, de Italian Line) pentru navigația pe ruta Trieste-Shanghai prin Suez, Bombay, Colombo, Singapore și Hong Kong cu o durată de 24 de zile. Pentru a putea fi folosită pe acest traseu, ea a trebuit să fie complet renovată. Capacitatea spațiilor de cazare de clasa I, a II-a și a III-a au fost reduse la 250, 170 și respectiv 220 de pasageri, pentru a permite amenajarea unor spații mai largi. În anul 1936 nava Conte Verde a transportat echipa olimpică a Chinei la Jocurile Olimpice de Vară din 1936, care au avut loc la Berlin.^[1]

La 1 septembrie 1937, Conte Verde s-a ciocnit cu pachebotul Asama Maru al companiei japoneze Nippon Yusen Kaisha (NYK) într-un taifun violent care a avut loc la Hong Kong.^[11] Pachebotul italian naviga de-a lungul țărmului Capului Collinson, iar Asama Maru se afla în partea de nord a golfului Chai Wan. Activitatea de aducere pe linia de plutire a navei Conte Verde a durat o lună, iar aducerea pe linia de plutire a navei Asama Maru a durat o jumătate de an.^[11]

Din 1938 până în 1940 cele patru nave ale companiei Lloyd Triestino au adus la Shanghai un număr mare de refugiați evrei din Germania și Austria.^[1] Persecuția nazistă s-a intensificat mai ales după Noaptea de cristal din 9 noiembrie 1938. Numărul refugiaților a crescut dramatic pe măsură ce navele maritime au devenit bărcile lor de salvare. În total, un număr de 17.000 de refugiați evrei au călătorit către Shanghai cu navele Lloyd Triestino.^[12][13][14] Călătoria refugiaților cu navele transoceanice italiene a fost suspendată pe 10 iunie 1940, când Italia a declarat război Franței și Marii Britanii. Operațiunile maritime ale navelor de linie a fost suspendată pe termen nedefinit, iar Conte Verde a fost reținută la Shanghai.^[15]

Navă pentru schimb de prizonieri

În decembrie 1941 Japonia a declarat război Aliaților. În mai 1942 Japonia și SUA au convenit să facă un schimb de diplomați și de alți cetățeni, navlosind în acest scop trei nave: Conte Verde (cunoscută sub numele de Teikyo Maru în perioada navlosirii), Asama Maru și Gripsholm.^[16] Conte Verde (cu 600 de prizonieri americani) și Asama Maru (cu 900 de prizonieri americani) au fost trimise de Japonia, iar Gripsholm (cu 1.500 de prizonieri japonezi) de SUA.^[16] Cele trei nave s-au întâlnit în portul neutru Lourenco Marques (aflat azi în Mozambic), unde, pe parcursul a patru ore, au făcut schimbul de prizonieri, și s-au întors în portul de plecare.^[16][17] Conte Verde și Asama Maru au fost ancorate la Yokohama, unde au așteptat începerea celei de-a doua călătorii de schimb, dar negocierile dintre Japonia și SUA s-au întrerupt. Conte Verde a părăsit portul Yokohama în septembrie 1942 și s-a întors la Shanghai.^[18]

Scufundarea

Ca urmare a Armistițiului încheiat de Italia cu Aliații în anul 1943, nava Conte Verde a fost sabordată (scufundată intenționat) la Shanghai de echipajul său italian pentru a preveni confiscarea ei de către forțele japoneze,^[1][19] împiedicând astfel navele să pătrundă sau să părăsească șantierul naval japonez până când a fost scoasă la suprafață în iulie 1944.^[1] Ea a fost bombardată și scufundată de un bombardier cvadrimotor B-24 din Escadronul 373 Bombardiere la 8 august 1944, fiind apoi scoasă la suprafață și reparată încă o dată, redenumită Kotobuki Maru, transformată într-o navă de transport a trupelor și remorcată în iunie 1945 la Maizuru, un oraș portuar din nordul prefecturii Kyoto, unde a fost grav avariată în urma raidului aviatic din 25 iulie 1945 și a fost în cele din urmă casată în anul 1949.^{[1][20][21][22]}

Note

1. Simon_Burnton (10 mai 2018), „World Cup stunning moments: the Conte Verde's trip to Uruguay in 1930”, The Guardian, accesat în 3 septembrie 2020
2. The Ships List Arhivat în 19 februarie 2009, la Wayback Machine., accesat la 19 februarie 2008
3. „The Propelling Machinery of the Twin-Screw Atlantic Liners ‘Conte Rosso’ and ‘Conte Verde’.” The Shipbuilder (Shipbuilder Press, London), septembrie 1922, pp. 117-127.
4. „The Italian Liner ‘Conte Verde’.” Shipbuilding and Shipping Record (London), 13 septembrie 1923, pp. 325-335.
5. Sato, Yuichi "Kyoto popular front: Anti-fascist movement at a café in Kyoto during the 1930s,"^{[nefuncțională]} Hokuto Shobo Books, Kyoto, Japan, ISBN: 9784894672239, 2012, pp. 44-50.
6. The New York Times, 19 februarie 1922.
7. Brinnin, John Malcolm. “The Decoration of Ocean Liners: Rules and Exceptions.” The Journal of Decorative and Propaganda Arts, vol. 15, Transportation Theme Issue, Winter-Spring, 1990.
8. FIFA World Cup 1930 Arhivat în 6 ianuarie 2010, la Wayback Machine. - Official FIFA World Cup web site
9. Maraini, Dacaia. Ein Schiff nach Kobe: Das japanische Tagebuch meiner Mutter. Translated from the Italian by Eva-Maria Wager. München: Pieper Verlag GmbH, 2003.
10. „Istria on the Internet - Personal Profiles - Biographies”. www.istrianet.org.^{[nefuncțională]}
11. Charles Bright, Joseph W. Ho, War and occupation in China : the letters of an American missionary from Hangzhou, 1937-1938, Bethlehem [PA] : Lehigh University Press; Lanham, Maryland : The Rowman & Littlefield Publishing Group, Inc., [2017], p. 289.
12. Cope, Elizabeth W. „Displaced Europeans in Shanghai.” Far Eastern Survey (Institute of Pacific Relations), vol. 17, nr. 23, 8 decembrie 1948.
13. Kranzler, David H. The history of the Jewish refugee community of Shanghai 1938-1945. PhD thesis, Yeshiva University, 1971.
14. Ross, James R. Escape to Shanghai: A Jewish Community in China. New York: Free Press, 1994, pp. 42-50.
15. Irene Eber, Wartime Shanghai and the Jewish Refugees from Central Europe: Survival, Co-Existence, and Identity in a Multi-Ethnic City, De Gruyter, Berlin, 2012, p. 78.
16. „Repatriation of Americans from Japan, 1942”, American Merchant Marine (Usmm.org), accesat în 3 septembrie 2020
17. „Foreign Relations of the United States: Diplomatic Papers, 1942, General; the British Commonwealth; the Far East, Volume I - Office of the Historian”, Office of the Historian, Foreign Service Institute, United States Department of State, 9 iunie 1942, accesat în 3 septembrie 2020
18. David Miller, Mercy Ships: The Untold Story of Prisoner-of-War Exchanges in World War II, Bloomsbury Academic, 2008, p. 184.
19. „Repatriation Day: 1943”, North China Daily News, 18 septembrie 1949
20. Sinking of the Conte Verde Arhivat în 24 septembrie 2015, la Wayback Machine. Rickshaw.org. Accesat la 15 februarie 2007.
21. Ships That Brought Us Arhivat în 24 februarie 2007, la Wayback Machine. Rickshaw.org. Accesat la 15 februarie 2007.
22. „Kokansen”. Combinedfleet.com. Accesat în 25 octombrie 2013.

Vezi și

• Augustin Chantrel
• Henri Christophe (arbitru)
• John Langenus
• Thomas Balvay
• Campionatul Mondial de Fotbal din 1930