Robert Stewart

Robert Stewart, al doilea marchiz de Londonderry, (18 iunie 1769 – 12 august 1822), cunoscut cu numele Lord Castlereagh, care este derivat din numele de curtuoazie vicontele Castlereagh,^{[n 1]}, a fost un om de stat irlandezo-britanic. În timp ce ocupa funcți de Secretar de Stat pentru Afaceri Externe, a fost începând cu anul 1812 cel care s-a ocupat de organizarea coaliției care l-a înfrânt pe Napoleon și a fost principalul diplomat britanic de la Congresul de la Viena. Castlereagh a fost liderul Camerei Comunelor pe vremea guvernului lui Liverpool din 1812 pân la moartea sa. La începutul carierei sale, pe când ocupa funcția de Secreatar Șef pentru Irlanda, el s-a implicat în înnăbușirea rebeliunii din 1798 și a contribuit decisiv la votarea Legea Unirii Irlandei din 1800.

Marchizul de Londonderry
Date personale
Nume la naștere	Robert Stewart
Născut	18 iunie 1769(1769-06-18) Dublin, Irlanda
Decedat	12 august 1822 (53 de ani) Loring Hall, Kent, Anglia, Regatul Unit
Înmormântat	Catedrala Westminster
Cauza decesului	sinucidere (sângerare[*]​)
Părinți	Robert Stewart, primul marchiz de Londonderry Lady Sarah Frances Seymour-Conway
Frați și surori	Charles Vane, 3ú Marcas Dhoire[*][[Charles Vane, 3ú Marcas Dhoire (British soldier, politician and nobleman (1778-1854))|​]]
Căsătorit cu	Amelia Stewart
Copii	-
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Regatul Marii Britanii (–1 ianuarie 1801)
Etnie	irlandeză
Religie	presbiterian
Ocupație	politician diplomat bretteur[*][[bretteur (inveterate, professional duellist)|​]]
Locul desfășurării activității	Londra
Limbi vorbite	limba engleză[1]
Secretar de Stat pentru Afaceri Externe
În funcție 4 martie 1812 – 12 august 1822
Prim-ministru	Robert Jenkinson, conte de Liverpool
Monarh	George al III-lea George al IV-lea
Precedat de	Richard Wellesley, marchizul de Wellesley
Succedat de	George Canning
Lider al Camerei Comunelor
În funcție 4 martie 1812 – 12 august 1822
Prim-ministru	contele de Liverpool
Monarh	George al III-lea George al IV-lea
Precedat de	Spencer Perceval
Succedat de	George Canning
În funcție 1807 – 1809
Prim-ministru	William Cavendish-Bentinck, duce de Portland
Monarh	George al III-lea
Precedat de	William Windham
Succedat de	contele de Liverpool
În funcție 1805 – 1806
Prim-ministru	William Pitt cel Tânăr
Monarh	George al III-lea
Precedat de	John Pratt, marchiz de Camden
Succedat de	William Windham
În funcție 1802 – 1806
Prim-ministru	Henry Addington, viconte de Sidmouth William Pitt cel Tânăr
Monarh	George al III-lea
Precedat de	George Legge, conte de Dartmouth
Succedat de	Gilbert Elliot-Murray-Kynynmound, Lord Minto
În funcție 1798 – 1801
Prim-ministru	William Pitt cel Tânăr
Monarh	George III
Precedat de	Thomas Pelham, contele de Chichester
Succedat de	Charles Abbot, baron de Colchester
Premii	Membru al Societății Regale[*]​ Ordinul Jartierei Ordinul Regal Guelfic în grad de Mare Cruce[*]​
Partid politic	Whig (1790–1795) Tory (1795–1822)
Alma mater	St. John's College, Cambridge
Semnătură
Modifică date / text

Cea mai mare provocare a lui Castlereagh în domeniul afacerilor externe a fost organizarea și finanțarea unei alianțe pentru înfrângerea lui Napoleon. El a reușit să adune la un loc pe inamicii lui Napoleon la tratativele de la Chaumont din 1814. După victoria alianței, el a lucra împreună cu liderii Europei în timpul Congresului de la Viena pentru asigurarea unei păci în conformitate cu spritul conservator al câștigătorilor. În timpul negocierilor de la Viena el a reușit să își indeplinească cel mai important obiectiv– asigurarea unei înțelgeri de pace, care să reziste pentru mulți ani. El a considerat că un tratat bazat pe răzbunare și represalii împotriva Franței avea să fie un eșec, în condițiile în care oricum la conducere reveniseră Burbonii conservatori. El și-a folosit măiestria diplomatică pentru blocarea celor mai duri termeni ai unui tratat. El a reușit să păstreze spiritul alianței de la Chaumont,în special în hotărârea cu care a pus capăt celor 100 de zile ale lui Napoleon din 1815. El a făcut planuri pentru asigurarea condițiilor pentru o pace pe termen lung în Europa care a unit eforturile marilor puteri. În același timp, el a urmărit apărarea intereselor comerciale și imperialiste ale Marii Britanii. El a asigurat trecerea sub control britanic a Coliniei Capului și a Ceylonului din mâinile olandezilor. Franța și-a recăpătat coloniile, dar a fost obligată să renunțe la toate cuceririle din Europa de după 1791. De asemenea, Castlereagh a depus eforturii pentru abolirea comerțului cu sclavi. Nu a reușit în schimb să evite declanșarea Războiului din 1812 cu SUA. Războiul s-a încheiat indecis în 1814, fără să aibă loc vreo modificare de frontieră. După 1815, Castlereagh a fost conducătorul care a impus măsuri represive în politica internă. A fost foarte nepopular pentru atacurile împotriva libertății și reformelor. Cu toate aceste, istoricii diplomatici au recomandat în 1919 politicile sale din 1814–1815 delegației britanice la conferințele de pace care au pus capăt primului conflict mondial. Istoricul Charles Webster a subliniat paradoxul:

„Probabil că nu a fost niciodată un om de stat al cărui idei au fost atât de corecte și a cărui atitudine față de opinia publică a fost atât de greșită. O astfel de discrepanță între înțelegerea scopurilor și înțelegerea mijloacelor înseamnă un eșec în conducerea statului.^[2]”

Note și bibliografie

1. Numele Castlereagh derivă din baronatul de Castlereagh (ori Castellrioughe) și Ards, unde se aflau moșiile Newtownards și Comber. Proprietățile au inclus domeniul Mount Pleasant, mai târziu Mount Stewart, care a devenit reședința familiei (see Leigh, Castlereagh, p. 15).

1. Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
2. Charles Webster, The Foreign Policy of Castlereagh (1931) P 231