From Wikipedia, the free encyclopedia
Cold waves (titlu românesc: Război pe calea undelor) este un lungmetraj documentar despre secția română a postului Radio Europa Liberă, despre propagandă și terorism în timpul Războiului Rece, „o neasemuită poveste de dragoste și ură țesută în jurul a ceva ce nu poți vedea, atinge sau cântări: undele radio”[1]
În anii '70-'80, Radio Europa Liberă era supapa de evacuare a nemulțumirilor și confidentul a milioane de români.
„Se așeza omul seara în fața aparatului de radio, îl deschidea și apoi intra într-o relație intimă cu vocile care spuneau la microfon ceea ce ei doar îndrăzneau să gândească [2]”—Nestor Rateș, fost director Radio Europa Liberă
Documentarul Război pe calea undelor vorbește despre postul de radio Europa Liberă, „singurul care spunea adevărul într-o lume falsificată de propagandă”[1]. Dacă pentru milioanele de ascultători Europa Liberă reprezenta vocea care le făcea auzite nemulțumirile, pentru regimul comunist postul de radio era un dușman care trebuia redus la tăcere:
„E ciudat ce importanță au acordat autoritățile din România acestui post de radio, dar îl vedeau ca pe principalul lor inamic[2]”—Alexandru Solomon
„N-aveam nici o putere în afară de microfon. - Mare putere ![3]”—Monica Lovinescu
Protagoniștii acestei povești se confruntă din nou în Cold Waves: oamenii de la radio cu vocile lor, teroriști, ascultători din popor ca și securiști sau secretari de partid; români, germani, americani, francezi și de alte naționalități. „Lumea s-a schimbat, alte războaie sunt la ordinea zilei. Dar dacă ascultăm cu atenție vocile trecutului, s-ar putea să înțelegem ce se petrece sub ochii noștri”[1].
Război pe calea undelor, România, 2007, film documentar, regizor: Alexandru Solomon, distribuit de Odeon Films [4]. Din distribuție: Monica Lovinescu, Ioana Măgură-Bernard, Mary Georgescu, Șerban Orescu, Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu și Andrei Voiculescu. Premiera filmului Război pe calea undelor a avut loc la 29 noiembrie 2007 în București. În cinematografe, din 30 noiembrie 2007. Filmul a fost difuzat și într-o miniserie de trei episoade a câte 52 de minute, în zilele de 6, 13 și 20 martie 2007 la TVR.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.