Pulsar

From Wikipedia, the free encyclopedia

Pulsarul este o stea foarte mică (cu o rază de 10-15 km), dar foarte densă, numită stea neutronică (rămășiță a unei stele care a colapsat), ce emite energie sub forma unui flux de particule electromagnetice concentrat la polii magnetici ai stelei. Ținând cont că axa magnetică a stelei nu coincide cu axa sa de rotație, radiația, privită dintr-un punct din spațiu, este văzută așa cum ar fi observată lumina unui far. Pulsarul poate fi detectat (cu ajutorul unui radiotelescop) doar când fluxul e îndreptat spre Pământ.

Istoric

Primul pulsar a fost descoperit în 1967 de către Jocelyn Bell Burnell și Antony Hewish^[1]^[2]^[3] de la Universitatea Cambridge. Cei doi au detectat un semnal regulat cu frecvența de un puls la câteva secunde, constând în pulsuri de radiație electromagnetică - semnale radio. Steaua neutronică a fost denumită mai târziu CP 1919. Aceasta emite radiație sub formă de unde radio, dar s-au descoperit pulsari care emit raze X și/sau raze gamma.^[4]

Caracteristici fizice

Pulsarii sunt aproape niște găuri negre în sensul materiei și al forțelor care actionează asupra ei.

Densitate: Ei au o densitate extremă de până la 10x densitatea unui nucleu de atom.
Magnetism: Câmpul magnetic generat ajunge până la $B_{cr}=4.4\times 10^{9}$ tesla .
Electricitate: Tensiunea electrică este de ordinul $10^{12}$ volți.
Forțele care acționează asupra materei pulsarului: Forța electromagnetică este de $10^{12}$ ori mai mare decât forța gravitațională: $F_{em}=10^{12}\times F_{grav}$ .
Perioadă: Există unii pulsari cu perioadă atât de stabilă încât pot funcționa pe post de „ceas galactic”. Pulsul poate varia la unii pulsari, însă profilul pulsului rămâne pe perioade lungi de timp stabil, chiar dacă pe timp scurt aceasta variază mai puternic.

Pulsarii sunt foarte importanți pentru radioastronomie.

„Viața” pulsarilor

Pulsarii se nasc în explozii de supernovae. Ei au la început o perioadă scurtă de rotație și o rată de schimbare a pulsului mare (încetinesc mai rapid). Ei pierd din energie și rămân într-un final doar o carcasă. Unii dintre acești pulsari „morți” întâlnesc un satelit și formează un sistem de rotație. Prin acesta pulsarul este „reciclat” și devine un pulsar-milisecundă, numit astfel după durata pulsului.

Clasificare

Astronomii au descoperit trei tipuri distincte de pulsari, după natura sursei de energie care alimentează radiația:

Pulsarii de rotație: pierderea energiei de rotație alimentează radiația
Pulsarii de acumulare: (în principal pulsarii cu raze X) energia potențială a materiei acumulate alimentează radiația
Magnetarii: slăbirea unui câmp magnetic puternic alimentează radiația.