practică sexuală From Wikipedia, the free encyclopedia
Poliamorul (se mai folosește și termenul polisexualitate), în sensul cel mai des utilizat, reprezintă practica sau stilul de viață ce implică a fi deschis(ă) către mai multe relații intime de iubire concomitente, în care toți partenerii sunt în cunoștință de cauză și își exprimă acceptul. Persoanele care consideră că acest tip de relații li se potrivesc se pot autodefini drept persoane poliamoroase (engl.: polyamorous) sau polisexuale (termen general); este des întâlnită prescurtarea poly.
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Poliamorul este un neologism și un cuvânt hibrid: poly provine din limba greacă și înseamnă mai mulți/multe, multiplu, iar amor provine din limba latină și înseamnă iubire. Cuvântul a fost adus în vorbirea curentă în mod independent de mai multe persoane, printre care Morning Glory Zell-Ravenheart, al cărei articol intitulat "A Bouquet of Lovers" ("Un buchet de iubiți") Arhivat în , la Wayback Machine. (1990) a încurajat răspândirea termenului, și Jennifer Wesp, care a creat newsgroup-ul Usenet alt.polyamory în 1992. Totuși, termenul a fost utilizat ocazional încă din anii '60, iar acest tip de relații existau chiar și în afara culturilor poligame cu mult înainte ca numele să fie inventat; pentru un exemplu datând din anii 1920, vezi William Moulton Marston.
În anul 1999, Morning Glory Zell-Ravenheart a oferit redactorul Dicționarului Oxford al limbii engleze, la cererea acestuia, următoarea definiție (ce nu a fost inclusă în dicționar):
Nu există, totuși, o definiție unică universal acceptată a 'poliamorului'. Există accepția generală că 'poliamorul' presupune multiple relații consensuale de iubire (sau deschiderea către acestea), dar dincolo de acest punct, termenul este la fel de ambiguu ca și cuvântul iubire. Este mai probabil ca o relație să fie numită "poliamoroasă" dacă este de lungă durată, implică un angajament (de exemplu o ceremonie oficială) și înțelegeri privind traiul și/sau organizarea financiară în comun, dar nici unul dintre aceste criterii nu este necesar sau definitoriu.
Spre exemplu, o persoană ce are mai mulți parteneri în plan sexual poate lega prietenii 'amoroase' puternice cu aceștia, fără a simți o iubire romantică pentru ei. Alegerea persoanei respective de a se identifica drept adept al "poliamorului" sau drept swinger, sau de a utiliza alt termen, depinde adesea mai mult de atitudinea sa către "poliamoriști", "swingeri" etc. decât de natura exactă a relației proprii. Diverși termeni pot accentua diverse aspecte ale interacțiunii, dar atât "swinging" cât și "poliamor" pot face referire la o gamă largă de concepte; acest fapt permite un anumit grad de suprapunere.
În mod similar, o relație deschisă în care toți participanții sunt prieteni vechi poate fi considerată 'poliamoroasă' într-un sens mai larg al cuvântului, dar în sensurile restrânse (vezi mai jos) poate fi exclusă din această categorie. Între aceste două concepte există un grad de suprapunere sufiecient de mare încât să poată fi utilizat termenul de 'relație deschisă' pe post de înlocuitor cu sens larg în conversațiile cu persoane nefamiliarizate cu termenul "poliamor".
Termenii principal (sau relație principală / relații principale) și secundar (sau relație secundară / relații secundare) sunt adesea utilizați pentru a indica importanța diverselor relații în viața unei persoane. Astfel, o femeie căsătorită ce are și un alt partener poate face referire la soțul ei drept "principalul" (sau "relația principală"). (Bineînțeles, aceste concepte sunt utilizate în paralel cu alți termeni din circulație, precum "iubit(ă)", "prieten(ă)", "jumătate" etc.)
Deși "poliamoriștii" au adoptat mai multe simboluri diverse, nici unul nu este universal recunoscut. Simbolul cel mai des întâlnit este inima împletită cu semnul infinitului (prezentat la începutul articolului). Un alt simbol este imaginea unui papagal, deoarece în limba engleză "Polly" este un nume comun pentru aceste păsări.
Formele poliamorului includ:
O persoană din cadrul unei relații sexuale exclusive se poate totuși descrie pe sine drept "poliamorist" în cazul în care are legături sentimentale semnificative cu mai mult de o singură persoană. În plus, este posibil ca persoanele ce se autonumesc "poliamoriste" să accepte relații monogame cu un anumit partener, fie datorită faptului că s-a ajuns la o înțelegere, fie pentru că monogamia îi pare potrivită cu acel partener.
Relația deschisă reprezintă o relație (de obicei, între două persoane) în care cei implicați sunt liberi să aibă alți parteneri; în cazul în care cuplul ce convine asupra acestui lucru este căsătorit, termenul este căsătorie deschisă. Termenii "relație deschisă" și "poliamor" nu sunt identici. În sens larg, "deschis" se referă la aspectul sexual al relației neexclusive, în timp ce poliamorul presupune extinderea relației prin permiterea transformării diverselor legături (sexuale sau de alt tip) în relații adiționale de lungă durată:
Alte câteva tipuri de relații non-monogame (dar nu neapărat poliamoroase) sunt prezentate în cadrul polirelațiilor.
Trei sau mai multe persoane pot forma și lua parte la o relație în mod legal în majoritatea țărilor (excepție făcând țările cu legi împotriva homosexualității). În majoritatea cazurilor, însă, legile nu permit căsătoria, nu oferă protecție egală pentru toți partenerii și nici protecție egală cu cea oferită cuplurilor căsătorite (de exemplu, în domeniul drepturilor parentale). Situația acestor persoane este considerată identică cu cea a persoanelor care trăiesc împreună sau au o relație în alte condiții. De obicei, maxim un cuplu poate alege să fie tratat drept "căsătorit".
Bigamia este infracțiunea comisă de cel/cea care se căsătorește, în același timp, cu mai multe persoane; deși este o practică strict interzisă în majoritatea țărilor, unele state o acceptă. Pe de altă parte, practica de a avea mai mulți parteneri neconjugali (chiar în cazul unei persoane căsătorite) este legală în majoritatea țărilor; aceasta poate constitui, cel mult, baza unui divorț în cazul în care soțul/soția nu își dă consimțământul sau consideră că interesul pentru un alt partener a destabilizat căsnicia. Există, totuși, excepții în unele state din SUA: în Carolina de Nord, o persoană căsătorită poate acționa în justiție o terță parte pentru "pierderea afecțiunii" soțului/soției sau pentru comiterea unui adulter cu acesta/aceasta Arhivat în , la Wayback Machine.; de asemenea, peste douăzeci de state din SUA au legi împotriva adulterului .
În plus, Legea privind parteneriatul domestic din 2004 din New Jersey poate fi combinată cu legile privind căsătoria în vederea asocierii legale (dar, totuși, imperfecte) a oricărui grup de persoane, cu condiția ca cel puțin una din următoarele afirmații să fie adevărată: (a) numărul bărbaților este egal cu cel al femeilor; (b) numărul bărbaților diferă cu o unitate de cel al femeilor; (c) numărul bărbaților diferă cu două unități de cel al femeilor și ambele numere sunt pare. De exemplu, 8 femei și 6 bărbați se pot asocia; dar nu se pot asocia 8 femei și 5 bărbați și nici 5 femei și 3 bărbați; de asemenea, nu se pot asocia persoanele dintr-o comunitate unisex mai mare de două persoane.
Până în prezent, nu s-a încercat extinderea legilor ce utilizează un test similar celui din Marea Britanie pentru relațiile "conjugale sau de trai în comun cu statut de relație conjugală" la relațiile cu mai mulți parteneri (în scopul de a considera parteneriatul drept o "căsătorie de drept comun").
În cazul în care un cuplu dorește să fie căsătorit, în marea majoritate a țărilor sunt posibile ceremonii religioase și civile (uneori combinate), care oficiază și recunosc statului relației. Puține țări recunosc sau permit căsătoriile (civile sau religioase) între trei sau mai mulți parteneri. Spre exemplu, deși un caz recent din Olanda a fost deseori interpretat ca o dovadă a faptului că acest stat permite uniunea civilă cu mai mulți parteneri , această convingere este falsă. Relația în cauză era un samenlevingscontract ("contract de coabitare") și nu un parteneriat sau mariaj înregistrat (sursă - limba olandeză, sursă - limba engleză Arhivat în , la Wayback Machine.). Legea olandeză privind parteneriatul înregistrat prevede că:
Atunci când un cuplu se desparte, nefidelitatea neconsensuală ("înșelarea") constituie deseori baza unei decizii nefavorabile într-un divorț, iar nefidelitatea poate fi, în general, ușor folosită drept aspect vătămător de către un partener potrivnic. Persoanele căsătorite care au parteneri externi (sau o altă relație principală) ar trebui să se asigure că nu încalcă legile din jurisdicția în care se află și să aibă în vedere cea mai bună modalitate de a stabili un consens asupra deciziei personale în viața conjugală.
Spre deosebire de swinging, relațiile poliamoroase implică legături emoționale (deși diferențele clare dintre swinging și poliamor constituie încă obiectul dezbaterilor și al interpretărilor). Un număr mare de persoane din ambele comunități consideră amândouă practicile drept părți ale unui continuu al relațiilor intime și sexuale deschise.
Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că valorile discutate aici sunt idealuri. Ca în cazul tuturor idealurilor, acestea nu sunt întotdeauna atinse de susținătorii lor - însă încălcările flagrante ale idealurilor unei relații poliamoroase sunt luate la fel de în serios ca în orice altă relație.
Majoritatea persoanelor monogame definesc fidelitatea drept angajarea într-o relație cu un partener unic (la un moment dat) și excluderea altor parteneri sexuali/intimi în cadrul acesteia.
Versiunea poly a acestui concept este polifidelitatea, o formă a poliamorului definită prin devotarea de durată, sexual exclusivistă, față de mai mulți parteneri. Unii poliamoriști definesc însă fidelitatea mai curând prin caracterul de a fi sincer și deschis cu partenerii în viața de relație și a respecta angajamentele luate în cadrul relațiilor, decât prin exclusivitate din punct de vedere sexual. Alții preferă să pună accentul pe loialitate, definită uneori prin intermediul capacității de a conta pe sprijinul, sentimentele și prezența persoanei celeilalte.
Majoritatea poliamoriștilor pun accent pe respectul față de toți partenerii. Ascunderea faptelor - chiar și înțelegerea de genul "Nu întreba și nu spune" - este deseori privită cu dezaprobare, deoarece implică aserțiunea că partenerul nu poate face față adevărului și concluzia că acesta nu poate avea încrederea în persoana iubită în privința respectării angajamentelelor stabilite de comun acord. Partenerii unui partener trebuie acceptați ca o parte din viața persoanei respective, nu doar tolerați.
O relație care necesită minciuni sau în care partenerilor nu le este permis să își exprime viețile personale este considerată un model de relație nereușită. Convingerea din relația poliamoroasă este că partenerii se iubesc (sau țin unii la alții), se întorc și îi tratează pe ceilalți (și relația în sine) cu sinceritate și corectitudine, drept ceva de valoare și demn de respect.
În consecință, demnitatea este considerată o valoare cheie într-o relație. Ideea este că fiecare partener trebuie să îi sprijine pe celălalt - și nu să-l submineze, și (dacă este cazul) nu va folosi o relație secundară într-o manieră ce dăunează celuilalt (sau celorlaltor relații) în mod deliberat.
Deoarece nu există un "model standard" de relație poliamoroasă, participanții la o relație pot avea idei diferite cu privire la modul în care ar trebui să funcționeze aceasta. Dacă nu sunt aduse la un numitor comun, aceste așteptări pot dăuna grav relației. Din acest motiv, un număr mare de poliamoriști susțin stabilirea clară a regulilor de bază ce guvernează relația de către toți cei implicați.
Spre deosebire de alte forme de relații negociate (de exemplu acordul prenupțial), poliamoriștii consideră această negociere drept un proces continuu în decursul relației.
În relațiile convenționale, participanții pot conveni asupra unor așteptări comune fără a fi necesară o negociere propriu-zisă prin simpla urmare a standardelor societății (de exemplu, este de presupus că două persoane căsătorite se sprijină reciproc din punct de vedere financiar). Deoarece relațiile poliamoroase nu au la dispoziție standarde similare ale societății pe care să se bazeze, numărul hotărârilor luate de comun acord prin discuții deschise, respect mutual și înțelegere este mai mare decât al celor ce "se înțeleg de la sine".
Poliamoriștii iau de obicei o abordare pragmatică în ceea ce privește relația, acceptând posibilitatea că uneori ei înșiși și partenerii vor face greșeli și nu se vor ridica la înălțimea acestor idealuri. În aceste cazuri, comunicarea este un canal important în vederea îndreptării daunelor cauzate.
Persoanele angajate în relații convenționale convin de cele mai multe ori să nu se implice în alte relații sub nici un motiv, deoarece prin aceasta ar pune în pericol relația principală, ar diminua importanța acesteia și ar substitui-o. Poliamoriștii sunt de părere că aceste restricții nu sunt spre binele relației, deoarece au tendința de a înlocui încrederea cu prohibițiile posesive și a plasa relația într-un cadru de proprietate și control: "Ești a mea" / "Ești al meu". Acest concept reflectă aserțiunea tradițională conform căreia sunt necesare restricții pentru a preveni "devierile" partenerului, iar relațiile apropiate adiționale sunt o amenințare serioasă la adresa relației inițiale sau diminuează importanța acesteia.
Poliamoriștii tind să considere partenerii partenerului drept un câștig în viața acestuia, și nu o amenințare a propriei persoane. Aceeași perspectivă este vizibilă în vechea zicală: "Dacă iubești pe cineva, eliberează-l; dacă se întoarce la tine, este al tău, dacă nu, atunci nu a fost niciodată al tău". Acesta este motivul pentru care majoritatea poliamoriștilor consideră abordarea posesivă drept ceva ce trebuie evitat în relații - fapt ce necesită multă încredere. (Un simplu test al succesului este întrebarea: dacă persoana iubită ar găsi un alt partener, acesta ar fi un motiv de bucurie (compersiune) sau alarmare?)
Deși neposesivitatea este o parte importantă a multor relații poliamoroase, nu are gradul de universalitate al celorlaltor valori discutate mai sus. Alternativele includ înțelegerile în care o relație posesivă principală este combinată cu relații neposesive secundare (situație des întâlnită în căsătoriile deschise) și relațiile asimetrice în care posesivitatea se aplică numai într-un singur sens.
Un număr mare de poliamoriști au copii - fie concepuți în cadrul relației, fie dintr-o legătură anterioară. Ca și în cazul altor aspecte ale poliamorului, modul în care copiii sunt integrați în structura familială variază în mare măsură. Pot fi întâlnite, de exemplu, următoarele situații:
Alegerea structurii este afectată de coordonarea în timp: relația parentală a unui adult este mai puternică în cazul în care acesta este prezent de-a lungul întregii vieți a unui copil decât dacă acesta intră într-o relație în care cei implicați au deja un copil mai înaintat în vârstă. (Aspectele problemei sunt similare celor dintr-o familie vitregă.)
Gradul de implicare emoțională și logistică a membrilor relației joacă, de asemenea, un rol important: o triadă ai cărei membri sunt strâns legați unul de altul și trăiesc împreună cu gestionarea în comun a finanțelor va aborda mult mai probabil în mod colectiv aspectele parentale decât un grup mai mare în care membrii nu au legături atât de strânse și locuiesc separat.
Măsura în care copiii sunt informați cu privire la natura relației părinților variază în funcție de aspectele prezentate mai sus și depinde, de asemenea, de decizia părinților de coming out în fața celorlaltor adulți.
Părinții implicați în relații poliamoroase țin, de obicei, secret acest fapt deoarece există riscul ca acesta să fie utilizat de către un fost partener conjugal sau de către un alt membru al familiei drept motiv pentru a îi priva de custodia și/sau accesul la proprii copii (similar modului în care homosexualitatea a fost utilizată în trecut).
În 1998, un tribunal din Tennessee a acordat custodia unui copil bunicii și bunicului vitreg ai acestuia deoarece mama copilului, April Divilbiss și partenerii ei și-au afirmat identitatea poliamoroasă la MTV. Totuși, după ce a contestat timp de doi ani decizia tribunalului, Divilbiss a fost în final de acord să cedeze custodia copilului deoarece nu putea avea grijă de el în mod corespunzător, aceasta fiind de fapt motivația reală a bunicilor în solicitarea custodiei (și nu faptul că mama era implicată într-o relație poliamoroasă).
Definițiile poligamiei și poliamorului permit un grad ridicat de suprapunere: orice relație poligamă în care membrii se iubesc poate fi de asemenea considerată poliamoroasă, și mulți poliamoriști se consideră căsătoriți cu mai multe persoane. În practică, însă, termenii sunt separați de modul de utilizare: "poligamia" se referă de obicei la formele codificate de căsătorie cu mai multe persoane (în special cele în bază religioasă/tradițională), în timp ce "poliamorul" presupune o relație definită mai degrabă de negocierile membrilor decât de normele culturale.
Astfel, deși poligamia și poliamorul sunt de obicei tratate de persoanele în necunoștință de cauză drept termeni identici, cele două concepte sunt bazate pe filozofii și idealuri diferite, iar interacțiunea dintre poligami și poliamoriști este foarte redusă. În schimb, poliamorul este asociat mai mult cu subculturile și ideologiile care favorizează libertatea individuală în aspectele sexuale - în special cu susținătorii LGBT și BDSM.
Valorile poliamorului - respect, sinceritate, comunicare și negociere - sunt similare celor specifice subculturii BDSM. (Câțiva dintre susținătorii proeminenți ai poliamorului sunt și susținători BDSM.) Un număr mare din problemele întâlnite în relațiile poliamoroase au corespondeță apropiată în BDSM și pot fi rezolvate utilizând metode similare; ambele grupuri au beneficii din "polenizarea încrucișată" a ideilor.
Totuși, atitudinile individuale variază foarte mult; în fiecare grup există unii membri cu diverse obiecții față de celelalte grupuri.
Ca în cazul multor stiluri de viață, abordările filozofice privind poliamorul fac obiectul unor largi discuții.
Una din metodele de studiere a aserțiunilor din spatele relațiilor este escalarea valorilor, cunoscută sub numele de teoria dezvoltării morale a lui Lawrence Kohlberg. În cadrul acestei teorii ce analizează ipotezele privind relațiile, aserțiunea că monogamia este unicul tip acceptabil de relație pe termen lung este un exemplu din cadrul stadiului 4 de dezvoltare morală. Poliamorul reprezintă structura comună a relațiilor în cadrul stadiului 5 / 6.
Alte metode utilizează stadiile dezvoltării personale și spirituale definite de Ken Wilber, piramida nevoilor a lui Abraham Maslow și "simțul sinelui" (Jane Loevinger) - teorii similare bazate pe cercetările și descoperirile din domeniul dezvoltării umane.
Datorită gradului ridicat de încredere și autodeterminare necesar într-o relație poliamoroasă, unii adepți ai acesteia o consideră drept o formă superioară de relaționare cu ceilalți. Un răspuns venit deseori din partea monogamilor sau a altor indivizi nefamiliarizați cu persoanele și familiile poliamoroase este că poliamorul apare drept un eșec în aderarea la valorile susținute de restul societății. În mod realist însă, majoritatea celor ce practică poliamorul nu filozofează, ci doar sugerează că acesta este modul de viață potrivit lor.
În prezent, conform religiilor creștine majore (catolicism, ortodoxism, protestantism etc.), o persoană trebuie să își aleagă un singur partener conjugal. Religiile ce permit relațiile non-monogame le limitează, de cele mai multe ori, la o formă strictă de căsătorie - poliginia.
Din punct de vedere istoric (mai precis, până în Evul Mediu), toate cele trei religii occidentale majore (iudaismul, creștinismul și islamismul) permiteau poliginia deschisă - islamismul este singura care păstrează poligamia în mod holistic. (Regele Solomon, personaj biblic, rezumă recunoașterea (dacă nu chiar aprobarea) poligamiei în lumea antică.)
Liderii religioși nu și-au făcut în mod deosebit cunoscută poziția cu privire la poliamor, acest lucru datorându-se probabil atenției scăzute din partea publicului în comparație cu alte aspecte relaționale / etice precum homosexualitatea și faptului că poliamorul nu este cunoscut sau identificat pe plan larg drept un stil de viață aparte.
O critică adusă deseori poliamorului se bazează pe accepțiunea că prin divizarea iubirii între mai mulți parteneri, acea iubire este diminuată. Acesta este un argument malthusian (sau al "economiei foametei"), numit astfel deoarece tratează iubirea drept o marfă (precum alimentele sau celelalte resurse) ce poate fi oferită unei persoane numai dacă alta este privată de ea.
Poliamoriștii resping această perspectivă asupra iubirii, susținând că aceasta nu poate fi diminuată prin divizare. Potrivit lui Robert Heinlein, "iubirea nu scade, ci se înmultește. Cu cât iubești mai mult, cu atât mai mult poți iubi." Un argument invocat deseori este acela că un părinte cu doi copii nu îl iubește pe nici unul mai puțin doar pentru că celălalt există.
Cei ce prețuiesc monogamia aduc în lumină încrederea și trăinicia ce pot fi clădite într-o relație pe termen lung, susținând că acest lucru este posibil numai într-un cuplu în care partenerii își concentrează atenția unul asupra celuilalt și nu au alți parteneri. Poliamoriștii resping acest punct de vedere, susținând că pot avea o relație trainică bazată pe încredere cu toți partenerii lor și evidențiind faptul că încrederea nu este slăbită de introducerea unor noi parteneri, așa cum aceeași încredere nu este slăbită atunci când cuplurile monogame își implică prietenii apropiați în viața personală.
Un punct de vedere intermediar este că menținerea unei relații de iubire necesită timp și energie - iar ambele sunt limitate; astfel, deși poate fi posibil ca un individ să iubească mai multe persoane la fel de bine ca pe una singură, există un punct după care relațiile încep să sufere.
Relațiile poliamoroase sunt deseori criticate ca fiind "de scurtă durată". Stabilirea unor cifre clare privind longevitatea relațiilor poliamoroase în comparație cu cele monogame este dificilă mai ales datorită faptului că cele două tipuri de relații diferă atât din punct de vedere al intențiilor cât și din punct de vedere al definiției "succesului". Alți factori ce determină că această întrebare este fără răspuns includ:
Deoarece sexul și sexualitatea provoacă multe sentimente profunde, pentru mulți este dificil să fie imparțiali atunci când evaluează "succesul" relațiilor poliamoroase. Atât poliamoriștii cât și cei ce se opun acestui stil de viață au aprecieri diferite bazate pe "selecția proprie de dovezi" în sprijinul perspectivei personale. De exemplu, cei ce nu au o înclinație către acest tip de relații pot judeca acest tip de relație în baza eșecului dintr-un anumit moment, chiar dacă nu judecă întreaga instituție conjugală drept un eșec numai pentru că un anumit cuplu a divorțat.
Deși un observator ocazional ar putea nota că multe relații poliamoroase ajung la final, cei ce sprijină poliamorul afirmă că, în cazul în care un standard similar ar fi aplicat în cazul relațiilor monogame, destul de puține dintre acestea ar putea fi considerate cu adevărat "de succes", având în vedere rata divorțurilor, numărul căsătoriilor ce există doar în acte, numărul cuplurilor necăsătorite care s-au despărțit și numărul relațiilor în care unul sau ambii parteneri sunt nefericiți sau înșală - și că aceste fapte nu sunt utilizate în sprijinul unei teorii potrivit căreia monogamia este imorală, nepractică sau sortită eșecului.
În lipsa unui studiu științific în domeniu, este probabil corectă afirmația că întrebarea rămâne deschisă. Pur și simplu nu există destule date "solide" și consecvente în ceea ce privește comparația între relațiile monogame și cele poliamoroase - nici în privința longevității (pentru evaluarea relațiilor care au pornit drept angajamente "pe viață"), nici în privința gradului de satisfacție și nici în ceea ce privește îndeplinirea așteptărilor celor implicați.
Poliamorul este uneori văzut drept o exprimare a lipsei capacității sau dorinței de a lua un angajament față de un singur partener - în special un angajament de exclusivitate sexuală față de un singur partener - pentru toată viața, precum cere tradiția în căsătoriile monogame.
Pe de altă parte, poliamoriștii consideră că își iau mai multe angajamente, la fel ca un părinte ce se dedică tuturor copiilor săi. O expresie des utilizată de poliamoriști este: "Suntem fideli TUTUROR partenerilor".
Atitudinile poliamoriștilor față de monogamie variază în mare măsură. Unii consideră poliamorul drept un mod de viață superior monogamiei, descriind uneori relațiile poliamoroase drept "evoluate" sau caracterizând relațiile monogame drept fiind bazate pe acceptarea standardelor sociale sau religioase fără a reflecta asupra lor, sau pe posesivitate sau gelozie. Unii poliamoriști sunt de părere că persoanele care au un singur partener au o capacitate mai mică de a iubi decât cei ce au mai mulți parteneri - o inversare a criticii din punct de vedere al "diviziunii iubirii" discutate mai sus.
Totuși, alții consideră poliamorul și monogamia drept moduri de viață la fel de viabile, rămânând la latitudinea fiecărui individ să aleagă ce i se potrivește. Deși aceștia recunosc faptul că multe relații monogame sunt bazate pe conformism sau posesivitate, nu consideră acest lucru drept o caracteristică intrinsecă a monogamiei, la fel cum nu consideră lipsa capacității de a lua un angajament drept o caracteristică a poliamorului.
Datorită dificultății de a distinge între relațiile istorice de iubire și relațiile sexuale între prieteni, această listă se bazează pe o utilizare largă a termenului 'poliamor' ce include ambele tipuri de relații. Pentru informații detaliate, consultați articolele specifice și trimiterile externe incluse.
Multe personaje istorice au avut relații cu mai mulți parteneri în același timp, dar care nu sunt considerate poaliamoroase deoarece nu toți partenerii erau în cunoștință de cauză și își exprimaseră consimțământul. În Anglia victoriană, spre exemplu, caracterul dificial și stigmatic al divorțului oferea unei soții înșelate singura opțiune de a tolera amantele soțului, de care era dependentă financiar. Acest tip de relații nu este inclus în această listă.
limba engleză
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
