istoric ucrainean From Wikipedia, the free encyclopedia
Pavlo Iuhîmovîci Kozlenko (în ucraineană Павло Юхимович Козленко; n. 1970, Odesa, RSS Ucraineană, URSS) este o persoană publică, istoric, avocat, doctor în filosofie, specialist în studierea Holocaustului de pe teritoriul Ucrainei[1], care a fost sub ocupația forțelor române, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Director al Muzeului Holocaustului din Odesa, vicepreședinte al Fundației Caritabile „În memoria victimelor nazismului”, membru al Consiliului Public al Arhivelor de Stat din Regiunea Odesa[2]. Autor de cărți și expoziții despre istoria Holocaustului, participant la expedițiile etnografice în fostele zone locuite compact de către evrei în sudul Ucrainei[3]. Membru al Consiliului Coordonator al VAAD din Ucraina[4]. Evaluator oficial la susținerea disertațiilor, membru al juriului concursului municipal al Departamentului de Știință și Educație al Consiliului Local din Odesa pentru abilitățile profesionale ale profesorilor „Toleranța - lecțiile Holocaustului"[5].
Pavel Efimovici Kozlenko | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1970 (54 de ani) Odesa, RSS Ucraineană, URSS |
Cetățenie | Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Ucraina |
Ocupație | istoric personalitate publică[*] |
Activitate | |
Instituție | Muzei Holokostu — jertv fașîzmu[*] |
Doctoranzi | Științe filozofice |
Modifică date / text |
Pavel Efimovici Kozlenko s-a născut în 1970 la Odesa. Nepotul directorului unei școli din Odesa, profesor emerit al învățământului public din Ucraina, Alexander Yakovlevich Kozlenko[6]. A absolvit liceul nr. 26. După ce și-a satisfăcut stagiul militar, a absolvit Academia de Comunicații de Stat din Ucraina A. S. Popova. Cea mai mare parte a familiei a murit în timpul celui de-al doilea război mondial, părinții mamei s-au aflat în ghetoul din Balta. Ambii bunici au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, au trăit victoria la Berlin.
În 2009, și-a susținut teza de doctorat pe tema „Vectorul moral al educației ca imperativ valoric-semantic al ființei spirituale a individului” la Universitatea Pedagogică de Stat din Sudul Ucrainei. K. D. Ushinsky[7].
A absolvit cu notă maximă Academia Națională de Drept din Odesa. În 2009, a înființat Muzeul Holocaustului din Odesa. În muzeu au fost deschise un centru științific și educațional și o bibliotecă[8].
Obiectivul principal al muzeului este să colecteze, să păstreze și să transmită generațiilor viitoare istorii despre tragedia fără precedent a poporului evreu; să păstreze amintirea vie a celor care au suferit; și să educe o nouă generație de tineri care vor putea REZISTA FASCISMULUI în SECOLUL 21.
Conceptul principal al muzeului este prezentarea activităților condamnabile ale armatei și administrației civile române sub conducerea mareșalului Ion Antonescu, pe teritoriul Transnistriei (parte a regiunilor Odesa, Nikolaev, Vinnița din Ucraina și malul stâng al Moldovei), în timpul ocupației din 1941-1944.
În discursul său, adresat participanților la Conferința internațională „Niciodată nu se va repeta: memoria victimelor Holocaustului, prevenirea crimelor împotriva umanității”, președintele Radei Supreme a Ucrainei, V. Lytvyn a afirmat că deschiderea „Muzeului Holocaustului” din Odesa a devenit un exemplu de cooperare între autorități și organizațiile publice[9].
Organizatorul Concursului regional de lucrări științifice pentru elevi „Căile Holocaustului – calea către toleranță”, concursului de desene pentru copii „Pace și prietenie pentru toți”[10], programelor educaționale, culturale și de cercetare privind istoria Ucrainei, pentru educarea tinerilor.
Autor al expozițiilor „Holocaustul în granit”, „De cealaltă parte a liniei”, „Buchenwald Nabad”, „Cetățeni ai României – Drepți între națiuni"[11], "Documente ale perioadei ocupației române de Odesa în 1941-1944 din fondurile Arhivelor de Stat ale Regiunii Odesa"[12], "Supraviețuitori SHOA"[13], "Clerul și Holocaustul"[14], "Odesa-Paris-Auschwitz. Partajarea artistului"[15]. Inițiatorul instalării unei plăci comemorative și a unui semn comemorativ pentru victimele Holocaustului din satul Gvozdavka -2, districtul Lyubashevsky, regiunea Odessa, a unui memorial al prizonierilor din ghetoul din Balta și al celor drepți între popoare din Balta. Inițiator al expoziției „Preoții și Holocaustul”, ai schiței literare din albumul „Ai avut noroc, Marea Neagră...»[16].
Inițiator al acțiunii „Copiii Holocaustului – Copiii Războiului din Donbass”, în cadrul căreia a fost acordat sprijin copiilor pentru achiziționarea de haine călduroase și alimente[17].
A participat la realizarea unui film documentar al regizorului român Florin Iepan despre ocuparea Odessei. În cadrul activității, s-a întâlnit cu profesori și studenți ai Universității din București. De asemenea, a participat la filmările documentarelor regizoarei Marina Dubrovina „Poveștile mântuirii” (Kiev, Ucraina), Katya Balandin „Little Odessa” (SUA), ale regizorului și documentaristului israelian Boris Maftsir „For Nistra”, al regizorului coreean Bred Kim.
Mulți ani s-a judecat cu Ukrtelecom pentru clădirea fostei sinagogi Savran din Balta[18]. A participat la răscumpărarea clădirii de la Ukrtelecom[19].
Este implicat activ în restaurarea sinagogii Savran[20]. Președinte al Consiliului Comunității Religioase Evreiești din Balta.
Autor a peste 40 de articole/studii, printre care:
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.