Partidul Popular (Spania)

Partidul Popular este un partid de orientare creștin-democrată de centru-dreapta din Spania. Din 21 iulie 2018 președintele acestui partid este Pablo Casado.(care i-a urmat lui Mariano Rajoy, fost prim-ministru al Spaniei între anii 2011-2018).

Partidul Popular
Partido Popular
Abreviere	PP
Oameni cheie
Președinte	Alberto Núñez Feijóo
Secretar general	Teodoro García Egea
Purtător de cuvânt în Congres	Cuca Gamarra
Purtător de cuvânt în Senat	Javier Moroto
Președinte de onoare	José María Aznar
Fondator(i)	Manuel Fraga Iribarne[*]​
Date
Înființat	20 ianuarie 1989
Sediu	C/ Génova, 13 28004, Madrid
Organizație de tineret	Noile Generații
Număr de membri (2013)	865.761[1]
Informații
Ideologie oficială	Creștin democrație[2][3][4] Conservatorism[5][2][3]
Poziție politică	Centru-dreapta[6]
Afiliere internațională	Internaționala Centrist-Democrată
Afiliere europeană	Partidul Popular European
Grup europarlamentar	Grupul Partidului Popular European
Culori oficiale	Albastru
Congresul Deputaților	136 / 350
Senat	120 / 261
Parlamentul European	13 / 59
Prezență online
www.pp.es
Modifică date / text

Conducerea lui Aznar (1989–2004)

Articol principal: José María Aznar.

José María Aznar

Pe 4 septembrie 1989 José María Aznar a fost numit candidatul partidului la funcția de prim-ministru al Spaniei pentru alegerile generale. În aprilie 1990 Aznar a devenit președintele partidului. Manuel Fraga Iribarne a fost numit mai târziu președinte fondator al Partidului Popular.

Partidul Popular a devenit cel mai mare partid din Spania oentru prima dată în 1996, Aznar devenind prim-ministru cu suportul Partidului Naționalist Basc și al Coaliție Canare. La alegerile din anul 2000 partidul a obținut o majoritate absolută.

Economie

De-a lungul acestei perioade, Spania a observat o creștere a prețurilor cu 19%. Această creștere foarte mare a dus la criza financiară din perioada 2008–2011.^[7][8]

Politica împotriva ETA

Aceasta a fost declarată în 1998 după ce guvernul lui Aznar a trimis în închisoare 135 de membri ETA, cei mai mulți din Țara Bascilor.^[9] Dar timp de 14 luni, până pe 28 noiembrie 1999, guvernul nu s-a luptat cu această organizație.^[10][11] Guvernul lui Aznar a început o politică severă împotriva ETA, argumentând internațional că sunt o organizație teroristă.^[12]

Politica internă

În această perioadă, serviciul militar obligatoriu a fost anulat și Forțele Armate Spaniole au devenit mai profesioniste. Alt obiectiv reușit a fost transmiterea în zonele uscate din sud-estul Spaniei apă din alte zone ale țării.^[13] De asemenea, au avut loc mai multe eforturi de combatere a corupției.

Politica europeană

Partidul Popular a apărat puternic drepturile agriculturale și pescărești ale Spaniei în Uniunea Europeană. Spania a intrat în zona euro și a semnat Tratatul de la Nisa, prin care Spania a obținut paritate cu Franța și Germania. Totuși, Partidul Popular s-a opus puternic extinderii Uniunii Europene.

Politica externă

Având o ideologie atlantică, Partidul Popular a întreținut relații cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, în loc să se apropie de țările care PP credea că erau nocive intereselor sale în Uniunea Europeană (Franța și Germania), Spania a preferat să întrețină relații mai puternici Regatul Unit. Spania s-a alăturat Coaliției în Războiul din Irak. Deși nu a trimis forțe m ilitare în timpul războiului, a trimis trupe de menținere a păcii după încheierea conflictului.

Pe 11 iulie 2002 Marocul a ocupat Insula Perejil,^[14] o insulă disputată în apropierea coastei marocane. După mai multe eforturi diplomatice pentru a îndepărta trupele marocane de pe insulă, Forțele Armate Spaniole au fost trimise acolo și au capturat toți soldații marocani. Cu asistența NATO și SUA, Spania a obligat Marocul să accepte statul neutru al insulei.

În august 2003 Mariano Rajoy a fost numit secretar general de către Aznar. Astfel, Rajoy a devenit candidatul partidului pentru funcția de prim-ministru la alegerile generale din 2004, organizate la trei zile după Atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid, unde Rajoy a pierdut alegerile în detrimentul lui José Luis Rodríguez Zapatero de la Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).

Partid în opoziție (2004–2011)

Mariano Rajoy în timpul unui discurs în Bilbao.

Partidul Popular sub Mariano Rajoy s-a opus guvernării PSOE de când partidul a pierdut alegerilor generale din 2004, argumentând că victoria a fost influențată de Atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid. La nivel național, strategia sa politică a avut două axe, ambele legate de politicile regionale ale Spaniei: Prima, opunerea față de o putere admnistrativă mai mare^{[nefuncțională]} a Cataloniei care înseamnă " Estatut" sau Statutul Catalonie, care acorda putere guvernul regional catalan. A doua, opunere față de începrea negocierilor cu organizația separatistă bască ETA.

Dorința de autonomie a Țarii Bascilor și a Cataluniei a devenit o direcție pentru partid la alegerile generale din 2008. Propunerea președintelui Țarii Bascilor, Juan José Ibarretxe, pentru un referendum unilateral pentru soluționarea Conflictului din Țara Bascilor a devenit o nouă problemă. Partidul Popular sub Mariano Rajoy a avut o crșetere patriotică sau nationalistă, apelând la sensul de "spaniolism" și folosint simboluri naționale precum Drapelul Spaniei.

Demonstrație PP din 2007 împotriva scoaterii unui membru ETA din închisoare.

Alegerile din 2008

Pe 9 martie 2008, Spania a organizat alegeri generale. Faptul că Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol controla țara a provocat o criză în partid, care a format grupuri în interiorul acestuia care nu îl considerau pe Mariano Rajoy un bun conducător. După un impas de trei zile, el a decis să rămână și a cerut un congres care să aibă loc în iunie 2008 în Valencia. Speculațiile despre alți candidați au erup în presă, au creat o dezbatere națională. Congresul a dus la reforme vizibile asupra statului partidului.

Alegerile din 2011

Partidul Popular a câștigat alegerile generale din 2011 printr-o victorie clară excluzând PSOE din guvern. Cu 44,62% din voturi, populari au câștigat 186 de locuri în Congresul Deputaților, cea mai mare victorie din istoria partidului. Sub conducerea lui Mariano Rajoy, partidul s-a întors la putere după șapte ani de opoziție.

Rezultate electorale

Cortes Generales

Cortes Generales
An electoral	Partid	Congresul Deputaților				Senat		Rezultat
		# din voturi	% din voturi	# din locuri	+/–	# din locuri	+/–
1977	Alianța Populară	1.504.771	8,2 (#4)	16 / 350	Nou	2 / 207	Nou	în opoziție
1979	Coaliția Democrată	1.060.330	5,9 (#4)	9 / 350	▼ 7	3 / 208	▲ 1	în opoziție
1982	Coaliția Populară	5.548.107	26,4 (#2)	107 / 350	▲ 98	54 / 208	▲ 38	în opoziție
1986	Coaliția Populară	5.247.677	26 (#2)	105 / 350	▼ 2	63 / 208	▲ 2	în opoziție
1989	PP	5.285.972	25,8 (#2)	107 / 350	▲ 2	78 / 208	▲ 35	în opoziție
1993	PP	8.201.463	34,8 (#2)	141 / 350	▲ 34	93 / 208	▲ 15	în opoziție
1996	PP	9.716.006	38,8 (#1)	156 / 350	▲ 15	112 / 208	▲ 19	la guvernare
2000	PP	10.321.178	44,5 (#1)	183 / 350	▲ 27	127 / 208	▲ 15	la guvernare
2004	PP	9.763.144	37,7 (#2)	148 / 350	▼ 35	102 / 208	▼ 25	în opoziție
2008	PP	10.278.010	39,9 (#2)	154 / 350	▲ 6	101 / 208	▼ 1	în opoziție
2011	PP	10.866.566	44,6 (#1)	186 / 350	▲ 32	136 / 208	▲35	la guvernare
2015	PP	7.215.752	28,7 (#1)	123 / 350	▼ 63	124 / 208	▼ 12	Noi alegeri
2016	PP	7,941,236	33,1 (#1)	137 / 350	▲14	130 / 208	▲6	Minoritate
								în opoziție
2019 (apr)	PP	4,373,653	16,6 (#2)	66 / 350	▼71	54 / 208	▼ 76	Noi alegeri
2019 (nov)	PP	5,047,040	20,8 (#2)	89 / 350	▲23	83 / 208	▲29	în opoziție
2023	PP	8,091,840	33.0 (#1)	136 / 350	▲47	120 / 208	▲37	în opoziție

Referințe

1. Gómez, Carolina (17 iulie 2013). „El censo del PP frena su crecimiento coincidiendo con el 'caso Bárcenas'”. Cadena Ser. Accesat în 22 decembrie 2014.
2. Hloušek, Vít; Kopeček, Lubomír (2010), Origin, Ideology and Transformation of Political Parties: East-Central and Western Europe Compared, Ashgate, p. 159, From its original emphasis on a 'united and Catholic Spain', in the 1980s and 1990s it gradually evolved under the leadership of José Maria Aznar into a pragmatically-oriented conservative formation, with Christian democratic and, even more strongly, economically liberal elements.
3. Wolfram Nordsieck. „Parties and Elections in Europe: The database about parliamentary elections and political parties in Europe”. Parties and elections. Accesat în 21 noiembrie 2011.
4. José María Magone (1 ianuarie 2003). The Politics of Southern Europe: Integration Into the European Union. Greenwood Publishing Group. p. 145. ISBN 978-0-275-97787-0. Accesat în 25 iulie 2013.
5. Parties and Elections in Europe: The database about parliamentary elections and political parties in Europe, by Wolfram Nordsieck
6. Ari-Veikko Anttiroiko; Matti Mälkiä (2007). Encyclopedia of Digital Government. Idea Group Inc (IGI). p. 397. ISBN 978-1-59140-790-4. Accesat în 18 iulie 2013.
7. „Rato called on the families who clean up their debts while the house rises 19% Economy Minister says "there is no housing bubble"”. El País (în Spanish).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
8. Bloomberg. „"Average mortgage rates plunged to 3.5% in 2003 from 11% in 1995, sparking a real-estate boom." (Why Rato Smiles After Spanish Banks Proved No Amusing Failure)”.
9. „El Gobierno de Aznar acercó a 135 presos de ETA antes del diálogo”. El Pais (în Spanish).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
10. „Basque Rebels in Spain Ending Cease-Fire After 14 Months”. The New York Times. 29 noiembrie 1999.
11. „Aznar: "ETA se equivoca de nuevo"”. El Mundo (în Spanish).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
12. EU list of terrorist organizationsPDF (43.6 KB) 29 May 2006
13. „Spain: new water plans to replace Ebro water transfer”. E-Source. 16 iunie 2004. Arhivat din original la 1 martie 2014. Accesat în 12 iulie 2014.
14. Perejil left again to the gulls and scorpions, The Telegraph, 22 July 2002

Legături externe

• Site Oficial