From Wikipedia, the free encyclopedia
Oratoria (în latină oratoria, „vorbire”) este arta de a vorbi convingător și frumos[1], de a ține un discurs de către o persoană în fața unui grup de ascultători. În mod tradițional, oratoria este considerată parte a artei persuasiunii. Oratoria a fost dezvoltată în Roma Antică, Grecia Antică și America Latină. Gânditorii proeminenți din aceste țări au influențat evoluția artei oratorice. În prezent, sunt dezvoltate tehnologii, cum ar fi videoconferințe, prezentări multimedia și alte forme netradiționale.
Prima parte a unui discurs, care urmărește câștigarea atenției și bunăvoința auditorului. Face apel la sensibilitatea și bunăvoința ascultătorilor.
Constă în formularea temei discursului în termeni scurți, preciși și clari. Poate căpăta și forma unei sentințe. Este o enunțare a temei.
Constă în alăturarea părților mari ale discursului pentru ca auditoriul să poată urmări cu mai multă ușurință tema tratată.
Este partea discursului în care oratorul dezvoltă tema și confirmă cele anunțate prin exordiu și prin propozițiune. După viziunea anticilor, narațiunea trebuie să aibă trei calități esențiale. Să fie concisă, clară și verosimilă.
Sau confirmarea probelor. Constituie partea discursului în care se probează tot ce s-a spus în propozițiune și s-a dezvoltat în narațiune.
Are un caracter practic, de aceea, epilogul va fi conceput și rostit încât să solicite la maximum puterea de sinteză, de concentrare, a argumentelor și totodată să angajeze personalitatea oratorului, atât rațional cât și afectiv.[2] Perorația este partea finală a unui discurs, caracterizată printr-un stil retoric și un ton însuflețit [și emfatic], menit să capteze interesul și adeziunea publicului.[3]
Frica de a vorbi în public este cunoscută sub numele de anxietate de a vorbi în public sau glosofobie.[4] Anxietatea vorbirii în public are o serie de cauze, inclusiv diferențele individuale, noutatea, orientarea cognitivă și caracteristicile publicului.[5]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.