Remove ads
academiciană română From Wikipedia, the free encyclopedia
Maria Alexandrescu Vianu (n. , București, România) este un istoric al artei antice și arheolog român. Este expert acreditat al Ministerului Culturii pentru arheologie - sculptură greacă și romană[1].
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Maria Alexandrescu Vianu | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (84 de ani) București, România |
Părinți | Tudor Vianu Elena Vianu |
Frați și surori | Ion Vianu |
Căsătorită cu | Petre Alexandrescu |
Copii | Vlad Alexandrescu |
Cetățenie | România |
Ocupație | universitară[*] |
Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text |
Maria Alexandrescu Vianu s-a născut ca fiică a lui Tudor Vianu (1897-1964), estetician, critic și istoric literar, filosof și traducător, profesor la Universitatea din București, și a Elenei Vianu (1911-1965), istoric al literaturii franceze și traducător, conferențiar la Catedra de Franceză a Universității din București. În 1960 s-a căsătorit cu Petre Alexandrescu (1930-2009), arheolog, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” (1990-1999). Au avut împreună un fiu, pe Vlad Alexandrescu.
A urmat Liceul „I.L. Caragiale” din București, apoi, între anii 1958 și 1963, Facultatea de Istorie a Universității din București, specialitatea Istorie antică și arheologie. După absolvirea Facultății, a lucrat, ca muzeograf, la Muzeul Național de Artă al României Arhivat în , la Wayback Machine., apoi, de la întemeiere, în 1965, ca cercetător, la Institutul de Studii Sud-Est Europene. Din 1987 lucrează ca cercetător științific principal în Sectorul de Arheologie greco-romană și epigrafie al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Activează și ca profesor asociat la UNArte (2001 – 2004) și Universitatea „Ovidius” din Constanța (2005 – 2008). Este membru onorific al Institutului de Studii Sud Est Europene.
În anul 1983, a obținut titlul științific de Doctor în istorie, cu teza "Stelele funerare din Moesia Inferior", sub conducerea științifică a prof. dr. acad. Dionisie M. Pippidi.
A susținut conferințe la universitățile din Zürich, Basel, Geneva, Lausanne, Berna, Athena (Ecole Française d'Athènes), Athena, Paris-Sorbona, Berlin (Deutsches Archäologisches Institut), Kiel, Roma (Accademia di Romania), Sofia. A fost cadru didactic asociat al Universității „Ovidius din Constanța (2005-2008) și al Universității Naționale de Arte din București (2001-2004). Este conducător de doctorat, specialitatea istorie, în cadrul Academiei Române și membru al Societății Române de Studii Clasice.[2]
Incepând din 2015, se dedică și picturii sub numele de Maria Vianu. Are 5 expoziții personale și una de grup în Franța.
Istoric al artei grecești din bazinul Mării Negre[3], al artei provinciale romane de la Dunărea de Jos și din Balcani, istoric al religiilor grecești și romane din bazinul Mării Negre. A susținut conferințe având ca teme istoria artei și religiei greco-romane la universități de prestigiu din Zürich, Basel, Geneva, Lausanne, Berna, Atena, Paris-Sorbona, Berlin, Kiel, Accademia di Romania din Roma, Sofia. A publicat articole și studii de specialitate în publicații precum „Pontica”, „Dacia”, „Studii Clasice”, „Cercetări de istorie și civilizație sud-est europeană”, „SCIVA”, „Dialogues d’histoire ancienne”, „Revue des études sud-est européennes”, „Archäologischer Anzeiger”, „Bulletin de Correspondance Héllenique”, „Jahrbuch des Deutschen Archäologischen Instituts”.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.