Équipe Ligier

Équipe Ligier a fost o echipă de Formula 1 care a concurat în Campionatul Mondial timp de 21 de sezoane, între 1976 și 1996. Echipa a fost fondată în 1968 ca producătoare de mașini sport de fostul jucător francez de rugby Guy Ligier.^[2][3] Pe structura acestei echipe s-a fondat în 1997 echipa Prost Grand Prix care a activat până în 2002.

Ligier
Denumire completă	Équipe Ligier
Sediu	Vichy (1976–1988) Magny-Cours (1989–1996), Franța[1]
Licență	Franța
Fondator(i)	Guy Ligier
Piloți notabili	Jacques Laffite Patrick Depailler Jacky Ickx Didier Pironi Eddie Cheever Andrea de Cesaris René Arnoux Stefan Johansson Thierry Boutsen Martin Brundle Mark Blundell Aguri Suzuki Olivier Panis
Denumire următoare	Prost Grand Prix
Evoluția în Campionatul Mondial de Formula 1
Ani activi	1976-1996
Motoare	Matra, Ford-Cosworth, Renault, Megatron, Judd, Lamborghini, Mugen-Honda
Curse	332 (326 de starturi)
Titluri la constructori	0
Titluri la piloți	0
Victorii	9 (2,71%)
Pole-uri	9 (2,71%)
Tururi rapide	10 (3,01%)
Podiumuri	50 (15,06%)
Puncte	388
Prima cursă	MP al Braziliei din 1976
Prima victorie	MP al Suediei din 1977
Ultima victorie	MP al Principatului Monaco din 1996
Ultima cursă	MP al Japoniei din 1996
Modifică text

Istoric

După achiziționarea activelor echipei Matra, Ligier a intrat în Campionatul Mondial de Formula 1 în 1976 cu o mașină Matra V12 și a câștigat Marele Premiu al Suediei din 1977 cu Jacques Laffite. Aceasta este, în general, considerată a fi prima victorie în totalitate franceză în Campionatul Mondial de Formula 1, precum și prima victorie în Formula 1 pentru o echipă cu licență franceză și un motor francez.

Andrea de Cesaris în Marele Premiu de la Dallas din 1984.

Acordul cu Matra a încetat în 1979, iar Ligier a construit o mașină aerodinamică propulsată de Cosworth, Ligier JS11. JS11 a început sezonul câștigând primele două curse în mâinile lui Laffite. Cu toate acestea, JS11 s-a confruntat cu o concurență serioasă când Williams și Ferrari au introdus și ele mașini modificate aerodinamic. Restul sezonului a fost mai puțin reușit pentru marca franceză.

JS11 și succesorii săi au făcut din Ligier una dintre echipele de top până la începutul anilor 1980. În ciuda sponsorizării substanțiale din partea Talbot (echipa fiind cunoscută oficial ca Talbot Ligier în sezoanele 1981 și 1982)^[4] și a companiilor publice franceze – în principal SEITA, Gitanes și Française des Jeux^[5] – competitivitatea echipei a început să scadă în jurul anului 1982. În această perioadă, ei testau un motor turbo Matra V6, care nu a concurat niciodată.^[6] Datorită sprijinului politic al lui François Mitterrand, la mijlocul anilor 1980, echipa a beneficiat de un acord gratuit cu motorul turbo Renault. Acest lucru, împreună cu sponsorizarea din partea unor companii precum Loto și Elf Aquitaine, a făcut echipa mai competitivă. Când Renault a părăsit sportul în 1986, Ligier a rămas fără un furnizor de motoare de încredere. O colaborare eșuată cu Alfa Romeo (din cauza criticilor dure ale lui René Arnoux asupra motoarelor Alfa Romeo) a fost urmată de contracte cu Megatron (care erau de fapt motoare BMW M12), Judd și Cosworth și apoi parteneriate de lucru cu Lamborghini, Renault și Mugen-Honda.

Philippe Alliot în Marele Premiu al Statelor Unite din 1990.

Între 1987 și 1991, echipa a avut dificultăți, nereușind să marcheze puncte în 1988, 1990 și 1991, iar la Marele Premiu al statului San Marino din 1988, nici René Arnoux și nici Stefan Johansson nu au reușit să se califice pentru cursă, pentru prima dată în istoria echipei. În 1990, când echipa Larrousse au fost descalificată după ce aceștia au susținut că șasiul lor a fost construit de ei înșiși, în timp ce, de fapt, a fost construit de către Lola Cars, Ligier a urcat până pe locul 10 în Campionatul Constructorilor, ceea ce le-a oferit beneficii de călătorie subvenționate.

În 1993, echipa s-a bucurat de o anumită creștere când Guy Ligier a vândut echipa lui Cyril de Rouvre după un sezon dezamăgitor din 1992, când nu și-au atins din nou potențialul, în ciuda faptului că au fost furnizați cu aceleași motoare Renault ca și echipa dominantă Williams. În mod surprinzător, echipa a fost oarecum mai competitivă în această perioadă, în parte datorită talentelor aerodinamistului Frank Dernie și inginerului Loïc Bigois. Echipa a obținut opt podiumuri în următorii patru ani, contrastând cu eșecul lor de a-și asigura o singură poziție în top trei între 1987 și 1992. În ultimii ani de existență, Ligier a avut puțin sprijin public și nu a beneficiat de fonduri.

În 1994, de Rouvre a vândut echipa lui Flavio Briatore și Tom Walkinshaw. Alte organizații au licitat pentru achiziționarea lui Ligier, inclusiv Alain Prost și un consorțiu format din Hughes de Chaunac și Philippe Streiff,^[7] cu sprijinul echipei Williams F1 care intenționa să transforme Ligier într-o echipă „junior”.

Martin Brundle în Marele Premiu al Marii Britanii din 1995.

În 1995, Ligier a trecut de la motoarele Renault, deoarece acestea fuseseră transmise/vândute echipei Benetton, motivul invocat fiind că Flavio Briatore a cumpărat echipa și a convins Renault să schimbe furnizarea către campionii en-titre. Furnizorul de motoare de înlocuire al lui Ligier a fost Mugen-Honda, care în sezoanele precedente, alături de Footwork și Lotus, nu a avut inițial cea mai bună fiabilitate. Trecerea la motoarele Mugen-Honda nu a fost lipsită de controverse, contractul fiind destinat inițial echipei Minardi. Deși motorul era mai puțin fiabil decât motorul Renault anterior, sezonul 1995 s-a dovedit a fi surprinzător de bun pentru echipă, permițându-le în același timp să marcheze puncte pe o bază mai constantă, combinată cu asigurarea a două podiumuri pe parcursul sezonului, cu Martin Brundle terminând pe locul 3 în Belgia și Olivier Panis terminând pe locul 2 în Australia.

Monopostul JS43 cu motor Mugen-Honda s-a dovedit a fi o mașină bine echilibrată. A câștigat și o cursă, în mod surprinzător, atunci când Olivier Panis a trecut primul linia de sosire la Marele Premiu al Principatului Monaco din 1996, deși într-o cursă de uzură, cu doar trei mașini clasate. A fost prima victorie „în totalitate franceză” la Monaco de la René Dreyfus cu Bugatti în 1930. Aceasta a încheiat o serie fără victorii de aproape cincisprezece ani pentru echipa Ligier, cea mai lungă dintre toate echipele existente fără întrerupere (unele echipe, precum Renault, Honda sau Mercedes, au avut perioade mult mai lungi între două victorii, dar nu au existat ca o echipă de Mare Premiu în majoritatea perioadelor respective).

Numele „Ligier” a apărut pentru ultima dată în Formula 1 la Marele Premiu al Japoniei din 1996. La sfârșitul sezonului, echipa a fost vândută lui Alain Prost și a devenit Prost Grand Prix în 1997. Echipa a folosit în mod tradițional numerele de cursă 25 și 26.

Palmares complet în Formula 1

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
	Nu s-a precalificat (NSPC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
*	Nu a terminat, dar a parcurs mai mult de 90% din cursă

Sezon	Șasiu	Motor	Pneu	Piloți	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13	14	15	16	17	Pct.	Poz.
1976	JS5	Matra MS73 3,0 V12	G		BRA	ZAF	USW	ESP	BEL	MCO	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	JPN	N/A	20	6
				Jacques Laffite	Ab	Ab	4	12	3	12	4	14	DSC	Ab	2	Ab	3P	Ab	Ab	7R
1977	JS7	Matra MS76 3,0 V12	G		ARG	BRA	ZAF	USW	ESP	MCO	BEL	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	USA	CAN	JPN	18	8
				Jacques Laffite	NC	Ab	Ab	9	7R	7	Ab	1	8	6	Ab	Ab	2	8	7	Ab	5
				Jean-Pierre Jarier																	Ab
1978	JS7 JS7/9 JS9	Matra MS76 3,0 V12 Matra MS78 3,0 V12	G		ARG	BRA	ZAF	USW	MCO	BEL	ESP	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	N/A	19	6
				Jacques Laffite	16	9	5	5	Ab	5	3	7	7	10	3	5	8	4	11	Ab
1979	JS11	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	G		ARG	BRA	ZAF	USW	ESP	BEL	MCO	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	N/A		61	3
				Patrick Depailler	4	2	Ab	5	1	Ab	5R
				Jacky Ickx								Ab	6	Ab	Ab	5	Ab	Ab	Ab
				Jacques Laffite	1P R	1P R	Ab	Ab	AbP	2P	Ab	8	Ab	3	3	3	Ab	Ab	Ab
1980	JS11/15	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	G		ARG	BRA	ZAF	USW	BEL	MCO	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	N/A			66	2
				Didier Pironi	Ab	4	3	6	1	AbP	2	AbP R	Ab	Ab	Ab	6	3R	3
				Jacques Laffite	Ab	Ab	2	Ab	11R	2	3P	Ab	1	4	3	9	8	5
1981	JS17	Matra MS81 3,0 V12	M		USW	BRA	ARG	SMR	BEL	MON	ESP	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	LVG	N/A		44	4
				Jean-Pierre Jarier	Ab	7
				Jean-Pierre Jabouille			NSC	NC	Ab	NSC	Ab
				Patrick Tambay								Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab
				Jacques Laffite	Ab	6	Ab	Ab	2	3	2P	Ab	3	3	1R	Ab	Ab	1	6
1982	JS17 JS17B JS19	Matra MS81 3,0 V12	M		RSA	BRA	USW	SMR	BEL	MCO	DET	CAN	NLD	GBR	FRA	DEU	AUT	SUI	ITA	LVG	N/A	20	8
				Eddie Cheever	Ab	Ab	Ab		3	Ab	2	10	NSC	Ab	16	Ab	Ab	Ab	6	3
				Jacques Laffite	Ab	Ab	Ab		9	Ab	6	Ab	Ab	Ab	14	Ab	3	Ab	Ab	Ab
1983	JS21	Ford Cosworth DFV 3,0 V8 Ford Cosworth DFY 3,0 V8	M		BRA	USW	FRA	SMR	MCO	BEL	DET	CAN	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	EUR	RSA	N/A		0	NC
				Jean-Pierre Jarier	Ab	Ab	9	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	10	8	7	Ab	9	Ab	10
				Raul Boesel	Ab	7	Ab	9	Ab	13	10	Ab	Ab	Ab	NSC	10	NSC	15	NC
1984	JS23	Renault EF4 1,5 V6t	M		BRA	RSA	BEL	SMR	FRA	MCO‡	CAN	DET	DAL	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	EUR	PRT	N/A	3	10
				François Hesnault	Ab	10	Ab	Ab	NS	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	8	8	7	Ab	10	Ab
				Andrea de Cesaris	Ab	5	Ab	6	10	Ab	Ab	Ab	Ab	10	7	Ab	Ab	Ab	7	12
1985	JS25	Renault EF4B 1,5 V6t	P		BRA	PRT	SMR	MCO	CAN	DET	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	BEL	EUR	RSA	AUS	N/A	23	6
				Andrea de Cesaris	Ab	Ab	Ab	4	14	10	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab
				Philippe Streiff												10	9	8		3
				Jacques Laffite	6	Ab	Ab	6	8	12	Ab	3	3	Ab	Ab	Ab	11	AbR		2
1986	JS27	Renault EF4B 1,5 V6t	P		BRA	ESP	SMR	MCO	BEL	CAN	DET	FRA	GBR	DEU	HUN	AUT	ITA	PRT	MEX	AUS	N/A	29	5
				René Arnoux	4	Ab	Ab	5	Ab	6	Ab	5	4	4	Ab	10	Ab	7	15	7
				Jacques Laffite	3	Ab	Ab	6	5	7	2	6	Ab
				Philippe Alliot										Ab	9	Ab	Ab	Ab	6	8
1987	JS29B JS29C	Megatron M12/13 1,5 L4t	G		BRA	SMR	BEL	MCO	DET	FRA	GBR	DEU	HUN	AUT	ITA	PRT	ESP	MEX	JPN	AUS	N/A	1	11
				René Arnoux		NS	6	11	10	Ab	Ab	Ab	Ab	10	10	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab
				Piercarlo Ghinzani		Ab	7	12	Ab	Ab	EX	Ab	12	8	8	Ab	Ab	Ab	13	Ab
1988	JS31	Judd CV 3,5 V8	G		BRA	SMR	MCO	MEX	CAN	DET	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	ESP	JPN	AUS	N/A	0	NC
				René Arnoux	Ab	NSC	Ab	Ab	Ab	Ab	NSC	18	17	Ab	Ab	13	10	Ab	17	Ab
				Stefan Johansson	9	NSC	Ab	10	Ab	Ab	NSC	NSC	NSC	Ab	11	NSC	Ab	Ab	NSC	9
1989	JS33	Ford Cosworth DFR 3,5 V8	G		BRA	SMR	MCO	MEX	USA	CAN	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	ESP	JPN	AUS	N/A	3	13
				René Arnoux	NSC	NSC	12	14	NSC	5	Ab	NSC	11	NSC	Ab	9	13	NSC	NSC	Ab
				Olivier Grouillard	9	DSC	Ab	8	NSC	NSC	6	7	Ab	NSC	13	Ab	NSC	Ab	Ab	Ab
1990	JS33B	Ford Cosworth DFR 3,5 V8	G		USA	BRA	SMR	MCO	CAN	MEX	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	ESP	JPN	AUS	N/A	0	NC
				Nicola Larini	Ab	11	10	Ab	Ab	16	14	10	10	11	14	11	10	7	7	10
				Philippe Alliot	EX	12	9	Ab	Ab	18	9	13	DSC	14	NSC	13	Ab	Ab	10	11
1991	JS35 JS35B	Lamborghini 3512 3,5 V12	G		USA	BRA	SMR	MCO	CAN	MEX	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	ESP	JPN	AUS‡	N/A	0	NC
				Thierry Boutsen	Ab	Ab	7	7	Ab	8	12	Ab	9	17	11	Ab	16	Ab	9	Ab
				Érik Comas	NSC	Ab	10	10	8	NSC	11	NSC	Ab	10	Ab	11	11	Ab	Ab	18
1992	JS37	Renault RS3B 3,5 V10 Renault RS3C 3.5 V10	G		RSA	MEX	BRA	ESP	SMR	MCO	CAN	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	JPN	AUS	N/A	6	8
				Thierry Boutsen	Ab	10	Ab	Ab	Ab	12	10	Ab	10	7	Ab	Ab	Ab	8	Ab	5
				Érik Comas	7	9	Ab	Ab	9	10	6	5	8	6	Ab	NSC	Ab	Ab	Ab	Ab
1993	JS39	Renault RS5 3,5 V10	G		RSA	BRA	EUR	SMR	ESP	MCO	CAN	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	JPN	AUS	N/A	23	5
				Martin Brundle	Ab	Ab	Ab	3	Ab	6	5	5	14	8	5	7	Ab	6	9	6
				Mark Blundell	3	5	Ab	Ab	7	Ab	Ab	Ab	7	3	7	11	Ab	Ab	7	9
1994	JS39B	Renault RS6 3,5 V10	G		BRA	PAC	SMR	MCO	ESP	CAN	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	EUR	JPN	AUS	N/A	13	6
				Éric Bernard	Ab	10	12	Ab	8	13	Ab	13	3	10	10	7	10
				Johnny Herbert														8
				Franck Lagorce															Ab	11
				Olivier Panis	11	9	11	9	7	12	Ab	12	2	6	7	10	DSC	9	11	5
1995	JS41	Mugen-Honda MF-301 3,0 V10	G		BRA	ARG	SMR	ESP	MCO	CAN	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	EUR	PAC	JPN	AUS	24	5
				Aguri Suzuki	8	Ab	11						6						Ab	NS
				Martin Brundle				9	Ab	10	4	Ab		Ab	3	Ab	8	7			Ab
				Olivier Panis	Ab	7	9	6	Ab	4	8	4	Ab	6	9	Ab	Ab	Ab	8	5	2
1996	JS43	Mugen-Honda MF-301 HA 3,0 V10	G		AUS	BRA	ARG	EUR	SMR	MCO	ESP	CAN	FRA	GBR	DEU	HUN	BEL	ITA	PRT	JPN	N/A	15	6
				Olivier Panis	7	6	8	Ab	Ab	1	Ab	Ab	7	Ab	7	5	Ab	Ab	10	7
				Pedro Diniz	10	8	Ab	10	7	Ab	6	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	6	Ab	Ab
Sezon	Șasiu	Motor	Pneu	Piloți	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13	14	15	16	17	Pct.	Poz.
Sursa:[8]

Notă:

•  – Au fost acordate puncte înjumătățite la Marele Premiu al Principatului Monaco din 1984 și Marele Premiu al Australiei din 1991 deoarece a fost parcursă mai puțin de 75% din distanța programată din cauza vremii în ambele curse.

Note

1. „Case History”. Corktree.tripod.com. Accesat în 4 februarie 2014.
2. „GP Encyclopedia – Constructors – Ligier (Equipe Ligier)”. Grandprix.com. 10 martie 2007. Accesat în 24 octombrie 2009.
3. „Corporate”. Ligier.fr (în franceză). Arhivat din original la 28 august 2015. Accesat în 1 august 2014.
4. „1981 German Grand Prix Entry list”.
5. Dupuis, Jérôme (17 octombrie 1996). „L'Etat gaspilleur” [The Wasteful State]. L'Express (în franceză). Accesat în 7 martie 2010.
6. „6th Gear – Years in Gear – Grand Prix cars that never raced”. Forix.com. Accesat în 4 februarie 2014.
7. „The remarkable story of Philippe Streiff”. 24 februarie 2014. Arhivat din original la 24 ianuarie 2019. Accesat în 24 ianuarie 2019.
8. „Ligier – Grands Prix started”. StatsF1. Accesat în 28 ianuarie 2020.