Liban

Istoric

Țara are o istorie bogată, identitatea ei culturală fiind caracterizată printr-o diversitate etnică specifică.

Cele mai vechi dovezi ale civilizației de pe teritoriul Libanului datează de circa 7000 ani. El a fost patria fenicienilor, o cultură maritimă ce a înflorit 2500 de ani (între 3000 și 500 î.e.n.). După colapsul Imperiului Otoman, Libanul a trecut în jurisdicția Franței. Liban și-a obținut independența în 1943.

În perioada de până la Războiul civil libanez (1975-1990), țara a avut o perioadă de relativă prosperitate. Mai este cunoscută ca Elveția Estului. Până în 2006 a existat o altă perioada de relativă stabilitate, însă războiul din 2006, care a durat o lună, a oprit-o. Țara a fost afectată de criza financiară începută în 2007.

Independența

Libanul și-a obținut independența în 1943, pe când Franța se afla sub ocupație germană.^[3] Un rol important în acest sens l-a jucat generalul Henri Dentz, Înaltul Comisar de la Vichy pentru Siria și Liban.

Sub presiunea politică, atât din interiorul cât și din afara Libanului, Charles de Gaulle i-a recunoscut independența. La 26 noiembrie 1941 generalul Georges Catroux a declat că Libanul va fi independent sub autoritatea guvernului Franței Libere. Alegerile au avut loc în 1943 și la 8 noiembrie 1943 noul guvern libanez a abolit unilateral mandatul francez asupra regiunii. Francezii au reacționat prin încarcerarea noului guvern. În fața presiunii internaționale, ei i-au eliberat pe oficialii guvernamentali la 22 noiembrie 1943 și au recunoscut independența Libanului.

Aliații din al Doilea Război Mondial au ținut regiunea sub control până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ultimele trupe franceze s-au retras în 1946.

Remove ads

Demografie

S-au făcut estimări că în iulie 2010 Libanul avea o populație de 4.125.247 de oameni,^[4] cu toate acestea din 1932 nu s-a organizat nici un recensământ din cauza confensionalismului multor grupe religioase care trăiesc în țară.^[5] Populația Libanului este foarte variată, locuitorii lui „sunt urmașii diferitor oameni care au ocupat, invadat sau s-au așezat cu traiul în acest colț al lumii”, făcând ca Libanul să fie „un mozaic de culturi strâns legate între ele”.^[6] În timp ce la prima vedere această variere etnică, lingvistică, religioasă și confesională ar putea părea a provoca tulburări civile și politice „o mare parte din istoria Libanului această mare diversitate de comunități religioase a coexistat fără multe conflicte între ele”.^[6]

Religie

Libanul este țara din Orientul Mijlociu cu cele cele mai multe religii prezente pe teritoriul ei.^[8] În anul 2014, CIA World Factbook a făcut următoarele estimări: 54% musulmani (27% șiiți, 27% sunniți), 40,5% creștini (incluzând 21% catolici maroniți, 8% greco-ortodocși, 5% greco-catolici („melkiți”), 6,5% alți creștini, inclusiv armeni gregorieni, armeni catolici) și 5,6% druzi.^[9] Un studiu realizat de Centrul de Informare din Liban în baza numerelor de înregistrare a alegătorilor arată că până în 2011 populația creștină a fost stabilă în comparație cu anii precedenți, constituind 34,35% din populație; musulmanii (inclusiv druzii) au reprezentat 65,47% din populație.^[10]

Limbă

În articolul 11 al Constituției Libanului se stipulează că „Araba este limba națională oficială. O lege determină cazurile în care se va folosi limba franceză”^[1] Majoritatea libanezilor vorbesc araba libaneză, în timp ce araba literară este mai des utilizată în reviste, ziare, la radio și televiziune. Aproape 40% dintre libanezi sunt considerați francofoni, alți 15% sunt „francofoni parțiali”, iar 70% din gimnazii folosesc franceza ca a doua limbă de instruire.^[11] Pentru o comparație, engleza este utilizată ca a doua limbă în 30% din gimnaziile Libanului.^[11]

Limba engleză este tot mai mult utilizată în știință și afaceri.^[12] Începând cu 2007 prezența limbii engleze în Liban a crescut.^[13]

Orașe importante

Beirut, capitala (cca 2.100.000 locuitori)
Tripoli (peste 500.000 locuitori)
Zahlé^⁠(en)^[traduceți] (200.000)
Sidon (100.000)
Tir (70.000)
Baalbek (30.000)

Datele de mai sus sunt numai estimări, deoarece din anul 1932 nu s-au mai efectuat recensăminte oficiale ale populației.

Remove ads

Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse cinci obiective din această țară:

Ruinele vechiului oraș Anjar^[14]
Situl arheologic Baalbek^[15]
Situl arheologic Byblos^[16]
Situl arheologic Tyros^[17]
Wadi Qadisha (Valea Sfântă) și Horsh Arz el-Rab (pădurea de cedri libanezi)^[18]