Komitas

Soghomon Soghomonian,^{[upper-alpha 1]} hirotonit și cunoscut în mod obișnuit ca Komitas,^{[upper-alpha 2]} (armeană Կոմիտաս; 26 septembrie 1869 – 22 octombrie 1935) a fost un preot, muzicolog, compozitor, cântăreț și dirijor de cor armean, care este considerat fondatorul școlii naționale armenești de muzică.^[7][10] Este recunoscut drept unul dintre pionierii etnomuzicologiei^⁠(d).^[11][12]

Komitas
Komitas în 1901[1] or 1902[2]
Date personale
Nume la naștere	Սողոմոն Գեւորգի Սողոմոնեան și Sohomon Hevorhii Sohomonean
Născut	8 octombrie [S.V. 26 septembrie] 1869 Kütahya, Imperiul Otoman (Turcia de azi)
Decedat	22 octombrie 1935 (66 de ani) Paris, Franța
Înmormântat	Panteonul Komitas[*]​[3]
Cetățenie	Imperiul Otoman  Imperiul Rus  Franța
Etnie	armean
Religie	Biserica Apostolică Armeană
Ocupație	muzicolog, compozitor, dirijor de cor
Limbi vorbite	limba armeană[4] limba turcă limba franceză
Activitate
Alte nume	Կոմիտաս[5]
Educație	Universitatea Frederick William
Alma mater	Geworgyan hogewor č̣emaran[*][[Geworgyan hogewor č̣emaran (theological school-college in Armenia)|​]][5]
Ani de activitate	1891-1915
Organizație	Geworgyan hogewor č̣emaran[*][[Geworgyan hogewor č̣emaran (theological school-college in Armenia)|​]][5]
Profesor pentru	Vardan Sargsyan[*][[Vardan Sargsyan (Armenian conductor, composer)|​]]
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Orfan de la o vârstă tânăr, Komitas a fost luat la Ecimiadzin, centrul religios al Armeniei, unde a primit educație la Seminarului Gevorkian^⁠(d). După hirotonirea sa ca vardapet (preot celibatar) în 1895, a studiat muzica la Universitatea Frederick William din Berlin. După, „și-a folosit anternamentul din Occident pentru a construi o tradiție națională”.^[13] A colecționat și transcris 3,000 de piese de muzică populară armeană, mai mult de jumătate din care au fost ulterior pierdute și doar în jur de 1,200 s-au păstrat până în prezent. Pe lângă cântecele populare armenești, a arătat de asemenea interes pentru alte culturi și în 1904 a publicat prima colecție apărută vreodată de cântece populare kurde. Corul său a prezentat muzica armenească în multe orașe europene și a fost lăudat de Claude Debussy și de alții. Komitas s-a stabilit la Constantinopol în 1910 peentru a scăpa de modul în care era tratat de clerul ultra-conservator de la Ecimiadzin și pentru a prezenta muzica populară armenească unui public mai larg. A fost admirat pe scară largă de comunitățile armenești, iar Arshag Chobanian^⁠(d) l-a numit „salvator al muzicii armenești”.^[14]

În timpul Genocidului Armean—asemenea altor sute de intelectuali armeni—Komitas a fost arestat și deportat la un lagăr de prizonieri în aprilie 1915 de guvernul otoman. A fost eliberat în scurt timp în circumstanțe neclare, a suferit o cădere mentală și a dezvoltat un caz sever de sindrom de stres posttraumatic (PTSD). Mediul ostil larg răspândit la Constantinopol și rapoartele despre uciderile și masacrele făcute armenilor i-au înrăutățit starea mentală fragilă. Inițial, a stat într-un spital militar din Turcia până în 1919, iar apoi a fost transferat la niște spitale de psihiatrie din Paris, unde și-a petrecut ultimii ani de viață în agonie. Komitas este văzut pe scară largă drept martir al genocidului și este prezentat drept unul dintre principalele simboluri ale Genocidului Armean în artă.^[15]

Referințe

Note

1. Սողոմոն Սողոմոնեան în ortografia clasică amreană și Սողոմոն Սողոմոնյան în ortografia reformată. În engleză mai este numit Solomon Solomonian.^[6][7]
2. Este cunoscut pe scară largă pur și simplu ca Komitas (tramsliterat Gomidas din armeana occidentală). Rangul său bisericesc, vardapet, este uneori utilizat alături de: Komitas Vardapet (Կոմիտաս Վարդապետ), Gomidas Vartabed în armeana occidentală. La începutul anilor 1900, și-a semnat numele ca Soghomon Gevorgian (Kevorkian or Keworkian),^[8] după numele Seminarului Gevorkian^⁠(d).^[9]

Citări

1. Soulahian Kuyumjian 2001, p. 46.
2. „Etchmiadzin. 1902”. Virtual Museum of Komitas. Accesat în 21 februarie 2014.
3. Haykakan hamaṙot hanragitaran[*][[Haykakan hamaṙot hanragitaran (Armenian encyclopedia)|​]] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
4. Czech National Authority Database, accesat în 1 martie 2022
5. Enciclopedia armeană[*]​ Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
6. Lang, David Marshall (1980). Armenia: Cradle of Civilization. London: Allen & Unwin. p. 256. ISBN 9780049560079.
7. „Komitas”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 26 ianuarie 2014. Komitas [...] a creat baza unui stil muzical național distinct în Armenia.
8. The Monthly Musical Record. London: Augener. 30: 15. 1900. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
9. Soulahian Kuyumjian 2001, pp. 45–46.
10. Editorial Board (1969). „Հայ ազգային երաժշտության հիմնադիրը [The Founder of Armenian National Music]”. Lraber Hasarakakan Gitutyunneri (în armeană). Yerevan: Academia Armeană de Științe (11): 3–6.
11. Poladian 1972. : „A fost unul dintre pionierii etnomuzicologiei, un contemporan tânăr al lui (1848–1936).”
12. McCollum, Jonathan Ray (2004). „Music, Ritual, And Diasporic Identity: A Case Study Of The Armenian Apostolic Church” (PDF). University of Maryland. p. 11. Accesat în 4 februarie 2014. Komitas Vardapet, considerat pionier al etnomuzicologiei, și-a direcționat atenția spre aspectele antropologice, sociologice și istorice ale muzicologiei comparative.
13. Crutchfield, Will (5 octombrie 1987). „Music Noted in Brief; Choir From Armenia At Avery Fisher Hall”. The New York Times. Accesat în 26 ianuarie 2014.
14. Soulahian Kuyumjian 2001, p. 51.
15. Soulahian Kuyumjian, Rita. Archeology of Madness: Komitas, Portrait of an Armenian Icon. Edition: 2, Reading, England: Taderon Press; Princeton, NJ: Gomidas Institute, 2001, p. 3.

Cărți

• Soulahian Kuyumjian, Rita (2001). Archeology of Madness: Komitas, Portrait of an Armenian Icon. Princeton, New Jersey: Gomidas Institute. ISBN 1-903656-10-9.

Articole academice

• Poladian, Sirvart (ianuarie 1972). „Komitas Vardapet and His Contribution to Ethnomusicology”. Ethnomusicology. University of Illinois Press în numele Society for Ethnomusicology. 16 (1): 82–97. doi:10.2307/850444. JSTOR 850444.