scrimer american From Wikipedia, the free encyclopedia
Keeth Smart (n. , New York City, New York, SUA) este un fost scrimer american specializat pe sabie, laureat cu argint pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing.
S-a apucat de scrimă împreună cu sora sa mai mică, Erinn, sub îndrumarea lui Peter Westbrook.[1] Datorită talentului său a obținut o bursă la Universitatea St. John din New York. Sub conducerea lui Iuri Ghelman, a fost campion universitar (NCAA) în 1997 și 1999.
A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2000 de la Sydney, fiind eliminat în tabloul de 32 de francezul Damien Touya. S-a răzbunat la ediția din 2004 de la Atena, unde l-a învins pe Touya în turul întâi, dar a pierdut cu italianul Aldo Montano, care a câștigat titlul olimpic în cele din urmă. La proba pe echipe Statele Unite au creat surpriză, eliminând Ungaria în sferturile de finală. În semifinala cu Franța Smart a închis meciul în fața lui Damien Touya. La scorul de 44-44, sabia lui Smart a perforat mâna lui Touya. După o pauză medicală, Touya s-a întors pe planșă cu un bandaj pe mâna, și a câștigat meciul.[2] În finala mică cu Rusia, Smart s-a aflat din nou la 44–44 în ultimul releu, de data asta în față lui Stanislav Pozdniakov. Acesta a dat tușa decisivă și Statele Unite s-au întors fără medalie.
Smart a fost atât de dezamăgit, încât și-a oprit activitatea sportivă timp de un an.[3] Părinții au murit succesiv și a fost diagnosticat cu o boală de sânge, purpura trombocitopenică imună, care i-a pus viața în pericol.[4] La Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing a atins sferturile de finală în proba individuală, dar a fost învins de francezul Julien Pillet.[5] La proba pe echipe Statele Unite, aflate pe locul 7 clasamentului FIE, au creat din nou surpriză, trecând la limită de numărul 2, Ungaria, după ce Smart l-a învins pe Zsolt Nemcsik cu scorul 9–4 în ultimul releu. În mod similar, Statele Unite au dispus la limită de numărul 3, Rusia, după ce Smart l-a depășit pe Stanislav Pozdniakov cu scorul 10–4 în ultimul releu. În finala echipa Statelor Unite a pierdut cu Franța și s-a mulțumit cu argintul.[6]
S-a retras din activitate competițională după Jocurile de la Beijing pentru a urma un MBA la Universitatea Columbia.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.