Remove ads
episcop al Maramureșului și Sătmarului From Wikipedia, the free encyclopedia
Iustin Hodea (n. 23 iunie 1961, Rozavlea, Maramureș) este episcopul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.[1] În 1994 a fost instalat arhiereu-vicar, pentru a-l ajuta în misiunea pastorală pe ÎPS Iustinian, care avea o vârstă înaintată și de care era foarte apropiat. A fost arhiereu-vicar până în 2016, când a fost ales episcop titular al eparhiei.
Iustin Hodea | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (63 de ani) Rozavlea, România |
Cetățenie | România |
Religie | creștinism ortodox[*] |
Ocupație | preot |
Limbi vorbite | limba română |
Funcția episcopală | |
Sediul | Baia Mare |
Titlul | Episcop al Maramureșului și Sătmarului |
Perioada | 1994 - 2016 - arhiereu vicar; 2016 - prezent - episcop |
Predecesor | Iustinian Chira |
Cariera religioasă | |
Hirotonire episcopală | 17 aprilie 1994 - episcop vicar 27 decembrie 2016 - episcop |
Episcop consacrator | Antonie Plămădeală - episcop vicar Andrei Andreicuț - episcop |
Titluri precedente | Episcop vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului Episcop al Maramureșului și Sătmarului |
Modifică date / text |
Iustin Hodea s-a născut la 23 iunie 1961, Rozavlea, Maramureș, din părinții Ștefan și Maria Hodea, având numele de botez Ioan. După terminarea clasei a VIII-a luat contact pentru prima dată cu viața monahală de la Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia, unde a cerut îngăduință arhimandritului Serafim Man, starețul de atunci al mănăstirii, pentru a-și petrece acolo vacanțele după finalizarea claselor a VIII-a și a IX-a. Atât de mult s-a atașat de viața de mănăstire încât i-a spus mamei sale, care l-a crescut singură de la vârsta de 8 ani, că „eu aici vreau să rămân”,[necesită citare] hotărâre care din acea clipă a rămas definitivă. După doi ani de ascultare la mănăstire, starețul, mai sus amintit, l-a trimis la Seminarul Teologic din Craiova în anul 1978. Un an mai târziu s-a transferat la Seminarul din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1983. În același an, a fost hirotonit diacon, iar în anul 1984 preot pe seama Mănăstirii Rohia. Voturile monahale le-a depus în anul 1985, primind numele de Iustin, avându-l ca naș de călugărie pe episcopul Iustinian Chira, cel care l-a și hirotonit întru diacon și preot.
În cadrul mănăstirii a avut de îndeplinit ascultarea de secretar până în anul 1988, an în care arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a încredințat conducerea provizorie a mănăstirii. Tot în același an și-a continuat studiile în teologie, fiind admis la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu. Licențiat în teologie la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu (1992), a fost stareț al Mănăstirii Rohia între anii 1988-1994.
Începând cu data de 24 mai 1989 conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului l-a numit stareț al Mănăstirii Sfânta Ana Rohia.
În anul 1990 a fost distins cu rangul de protosinghel, de către Preasfințitul Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, iar în anul 1993 , cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de arhimandrit, cu prilejul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, an în care mănăstirea împlinea 70 de ani de la întemeiere.
Sub cârmuirea starețului Iustin Hodea obștea mănăstirii a ajuns în scurt timp la 30 de viețuitori, față de 4-5 cât avea înainte de anul 1989. Dintre aceștia, prin grija Prea Cuvioșiei Sale, au urmat cursurile Seminarului Teologic 13 viețuitori, 9 au urmat Facultatea de Teologie, iar 6 au urmat cursurile de doctorat (2 la Tesalonic și 4 în țară).
În anul 1994, la propunerea arhiepiscopului Iustinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, la data de 22 martie, primind titulatura de Sigheteanul, iar în Duminica a V–a din Postul Mare, din 17 aprilie 1994, a fost hirotonit întru arhiereu de către mitropolitul Antonie Plămădeală și arhiepiscopii Bartolomeu Anania, Iustinian Chira, Andrei Andreicuț, Calinic Argatu, Ioan Mihălțan și Emilian Birdaș. [2]
Ca arhiereu vicar a continuat și coordonarea vieții monahale de la Mănăstirea Rohia, fiind ajutat de un egumen, precum și a întregii vieții monahale din cuprinsul Eparhiei. Ca activitate pastoral – misionară consemnăm faptul că, alături de arhiepiscopul Iustinian, a târnosit și resfințit biserici, a hirotonit preoți și diaconi, a adresat multe cuvinte de învățătură pentru întărirea credinței strămoșești și îmbunătățirea vieții duhovnicești a fiilor Bisericii noastre, a coordonat sectoarele cultural, patrimoniu bisericesc, pictură bisericească, social și teologic educațional ale Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, iar din anul 1999 a preluat grija lucrărilor de construire ale noii Catedrale Episcopale, al cărei demisol a fost târnosit la 9 septembrie 2003, de către Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu al României și Preafericitul Părinte Petros al VII- lea, Patriarhul Alexandriei.
În Sfântul Sinod face parte din Comisia pentru Doctrină, Viață monahală și Misiune socială.
De asemenea, este președintele Fundației culturale „Nicolae Steinhardt” înființată pe lângă Mănăstirea Rohia. [3].
În anul 2014 a dispus înlocuirea iconostasului bisericii ctitorite de episcpul greco-catolic Grigore Maior la Sărăuad.[4] Ulterior i-a fost reproșat modul în care au fost remodelate bisericile din Șomcuta Mare, Copalnic-Mănăștur și cea din Cimitirul Vesel de la Săpânța.[5] Toate aceste biserici au aparținut Bisericii Greco-Catolice, până la interzicerea ei de către regimul comunist în anul 1948.
În contextul alegerilor prezidențiale din 2014 a fost contactat de Mircea Govor, președintele filialei Satu Mare a PSD, pentru a sprijini candidatul acestei formațiuni.[6]
În data de 8 noiembrie 2014, în cadrul unei slujbe religioase, însoțit de politicienii Ovidiu Silaghi (PLR) și Adrian Ștef (PLR), a făcut propagandă electorală în favoarea lui Victor Ponta (PSD), spunând ca oamenii să îl voteze “pe candidatul ortodox”, făcând directă referire la Victor Ponta.[7]
În ședința de guvern din 9 decembrie 2014 cabinetul Victor Ponta a decis transferul unei construcții de 1.494 metri pătrați și a unui teren de 3.104 metri pătrați în proprietatea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, cu titlu gratuit.[8]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.