Ion Nunweiller

Ion Nunweiller (n. 9 ianuarie 1936, Piatra-Neamț, Neamț, România – d. 3 februarie 2015, Pitești, România) a fost un fotbalist român, care a jucat la echipa națională de fotbal a României.

Ion Nunweiller
Informații generale
Data nașterii	9 ianuarie 1936(1936-01-09)
Locul nașterii	Piatra Neamț, România
Data decesului	3 februarie 2015 (79 de ani)
Locul decesului	Pitești
Înălțime	179 cm
Post	Fundaș
Cluburi de juniori
Ani	Club
1950–1951	Progresul București
1951–1956	Dinamo
Cluburi de seniori*
Ani	Club	Ap	(G)
1956–1968	Dinamo	252	(19)
1968–1970	Fenerbahçe	57	(6)
1970–1972	Dinamo	35	(0)
Echipa națională
Ani	Țară	Ap	(G)
1958–1967	România	40	(0)
Echipe antrenate
1972–1979	Dinamo
1981–1983	Gloria Bistrița
1984–1986	Corvinul
1986–1989	Moreni
1990	Argeș Pitești
1990–1991	Bursaspor
1992–1993	Ceahlăul
1996–1998	Echipa națională feminină
1998–1999	FC Baia Mare
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
Modifică date / text

Carieră

La vârsta de 14 ani, în 1950, juca la Progresul ICAS București.

Din 1951 a trecut la Dinamo București (debut în Divizia A pe 12 august 1956, Dinamo Buc. - Dinamo Bacău 2 - 1), unde a activat întreagă carieră până în 1972, cu două perioade de întrerupere: în 1956 la Dinamo și 1968-1970 la Fenerbahce, în Turcia, unde în 1970 a cucerit eventul campionat-cupă. Înzestrat cu deosebite calități fizice și morale a reprezentat tipul apărătorului-luptător, bun acroșer, excelent la jocul de cap, sigur în deposedarea adversarului, ambițios și tenace.

De la el și de la fratele său Lică provine porecla "câinele roșu", preluată mai târziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stâlp al apărării dinamoviste și al naționalei în cele 40 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul cu nr. 3. Printre marile sale performanțe, a jucător, se înscriu 5 titluri și 3 cupe (279 jocuri/19 goluri în prima noastră divizie, 26/3 în cupele europene).

Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reușind chiar în primul an la conducerea tehnică a lui Dinamo, în 1972-1973, să câștige titlul. În continuare a activat în cuplu cu Nicușor, tot la Dinamo, câștigând în următorii doi ani, încă un titlu, performanță pe care a repetat-o și în 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele naționale de juniori din cadrul F.C. Luceafărul contribuind la formarea unor valoroase promoții de jucători. După câteva escale fără ecou la Gloria Bistrița (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacăra Moreni (1986-1989 unde a antrenat echipa mare în timp ce fratele său, Victor Nunweiller, a antrenat echipa mică) și F.C. Argeș (1990-1991), a ajuns pe banca echipei turce Bursaspor. A urmat apoi Ceahlăul, pe care, în 1993, a promovat-o în prima divizie.

După o scurtă retragere a preluat echipa feminină (1996-1998),^[1] iar în 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.

Pe 25 martie 2008 a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu, pentru toată activitatea și pentru „formarea tinerelor generații de viitori campioni” cu „Meritul sportiv Clasa a III-a”.^[2]

Palmares

Jucător

Dinamo București

• Divizia A: 1961–62, 1962–63, 1963–64, 1964–65, 1970–71^[3]
• Cupa României: 1958–59, 1963–64, 1967–68^[3]

Fenerbahçe

• Prima ligă turcă: 1969–70^[3]
• Cupa TSYD : 1969–70^[4]

Individual

• Gazeta Sporturilor Fotbalistul român al anului (5): 1966

Antrenor

Dinamo București

• Divizia A: 1972–73, 1974–75(coautor), 1976–77^[4]

Ceahlăul Piatra Neamț

• Divizia B: 1992–93^[4]

Note

1. Ion Nunweiller a murit, dcnews.ro, 3 februarie 2015
2. „DECRET nr.402 din 18 martie 2008 privind conferirea Ordinului Meritul Sportiv”. Monitorul Oficial nr. 241/28 mar. 2008. Arhivat din original la 27 august 2016. Accesat în 26 august 2016.

Legături externe

• Ion Nunweiller la Olympedia.org

Articole biografice

• Nelu Nunweiller, primul „câine“ roșu, 28 mai 2011, Bogdan Savin, Adevărul

Interviuri

• Ion Nunweiller:„Merita un șut în fund“, 9 mai 2010, Bogdan Savin, Adevărul