poet român From Wikipedia, the free encyclopedia
Ion Gheorghe (n. 18 august 1935, Florica, Buzău - d. 11 octombrie 2021, București[3]) a fost un poet român, reprezentant al perioadei neomoderniste și al tendințelor neoexpresionistă și protocronistă.
A fost fiul agricultorului Anton Gheorghe și al Filofteii Gheorghe (n. Marin).
După ce studiază la Școala Normală „Spiru Haret“ (1947-1948) și la Școala Pedagogică din Buzău (1950-1952), îl aflăm între discipolii sadovenieni de la „fabrica de scriitori ai proletariatului“, Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, absolvită în 1954; între 1955 și 1970, anul obținerii diplomei de licență, își desăvârșește studiile la Facultatea de Filologie – Universitatea din București.
Activitatea sa culturală evidențiază următoarele funcții:
Opera poetică a lui Ion Gheorghe, cea eliberată „prompt“ de lestul stihuirilor proletcultiste din Pâine și sare (roman în versuri – București, Editura pentru Literatură, 1957), Căile pământului (București, Editura Tineretului, 1960), Cariatida (București, Editura Tineretului, 1964; augmentat, în ediția din 1967) etc., reunește în bogata-i corolă policromă volumele:
Este prezent în:
Opera poetică a lui Ion Gheorghe ilustrează, după judecățile critice ale lui Ion Pop, „un foarte ambițios program poetic“, «unul dintre cele mai ambițioase și cuprinzătoare ale generației», «axat în liniile lui fundamentale pe explorarea filonului de sensibilitate tradițional», cu «o năzuință de cuprindere totalitară, de expresie lirică a unui spirit direct angajat în a actualității dinamică, până la acțiunea sistematic dirijată spre redescoperirea și revalorificarea unor nivele ignorate sau mai puțin frecventate ale străvechilor tradiții naționale», deseori cu un «„reportaj liric“ tentat de „transcripția“ concretului imediat, obsedat de autenticitatea trăirii evenimentului semnificativ și stilizare livrescă a atitudinilor, mitică proiecție a cotidianului și libertate demitizantă în preluarea unor motive lirice consacrate, disciplină epică a discursului și desfășurare imprevizibilă a verbului incantatoriu, ori purtător al unor disponibilități ludice», cu «elemente ce coexistă adesea derutant în scrisul poetului.» (PPg, 158) etc.
«În afară de autohtonismul cosmologic (...) și de odisseanul Eros de Atlantic (...), după cum subliniază și istoricul / criticul Ion Pachia Tatomirescu, teritoriul poetic al lui Ion Gheorghe se mai distinge printr-o galaxie de teme, de motive, unele abordate pentru prima oară în spațiul liric, de la vraciul / regele-zeu, din spațiul mitosofic pelasgo-daco-thracic / valahic (românesc-arhaic), și Cavalerul Thrac / Zalmoxian (Cabir / Danubian), până la satanismul / demonismul, apocalipticul mașinist / tehnologic al secolului al XX-lea, poluant, distrugător de civilizații arhetipale, în alarmantă expansiune percepută în primul rând ca un cancer al sufletului societăților umane, sau până la angajarea poeziei întru restabilirea adevărului și dreptății poporului în istorie etc. (TGrp, 408).
La începutul anilor 1980 Ion Gheorghe, considerat de unii ca fiind membru al grupului protocronist,[5] a fost ținta unei acuzații de plagiat.[6][7] Publicase versuri traduse din Lao Zi în România literară în 1978 sub nume propriu.[8] Aceleași versuri au fost republicate în volumul „Zicere din ziceri”, de data asta cu indicarea sursei. Dorin Tudoran a făcut analiza plagiatului într-un articol refuzat de către revista Luceafărul,[9] dar citit la Radio Europa liberă.[10]
Ion Gheorghe a fost acuzat că ar fi luat parte la dezvoltarea cultului personalității Elenei Ceaușescu.[11][12]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
