Este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
în 1991 a absolvit liceul Gheorghe Lazăr din București iar în anul 1995 a absolvit Facultatea de drept, în cadrul Universității București. În anul 2000, Ioan Stanomir absolvea o a doua facultate, tot în cadrul Universității București, la facultatea de litere, secția română-engleză, specializarea engleză americană. În noiembrie 2002 devine doctor în drept, la Universitatea București, cu o teză dedicată evoluției limbajului constituțional în Principatele Române până la 1866, redactată sub coordonarea științifică a prof. dr. Nicolae Popa.
Profesorul Ioan Stanomir a dezvoltat proiecte de cercetare în următoarele domenii:
constituționalism comparat;
istoria ideilor politice (conservatorism);
studii culturale pe intervalul comunist.
în luna februarie 1996 este angajat prin concurs al Facultății de științe politice, din cadrul Universității București, în calitate de preparator;
în 16 februarie 1998 devine asistent universitar;
în 1 octombrie 2001 devine lector universitar în cadrul Facultății de științe politice;
în luna octombrie 2003 devine conferențiar universitar;
în octombrie 2006 devine profesor universitar;
în perioada iunie 2008 - ianuarie 2009, devine Președinte al Comisiei Prezidențiale de analiză a regimului politic și constituțional din România;