Interregn reprezintă o perturbare, o întrerupere în succesiunea normală a monarhilor (de exemplu regi, papi sau împărați).
Moartea lui Ferdinand I a fost începutul Interegnului în Portugalia
Interregn (din latină „guvern interimar”) desemnează o guvernare de tranziție sau perioada în care un guvern de tranziție este în vigoare; în mod deosebit în monarhiile electorale, este perioada dintre abdicarea sau dispariția unui monarh și până la alegerea succesorului acestuia. În cadrul monarhiilor Interregnul este forma obișnuită utilizată pentru a se evita apariția unui vid de putere între domnia unui monarh și a celui ce îl succede, până la reglementarea succesiunii ereditare.
În istorie există numeroase exemple de Interregn:
în China antică, dinastia Xin („Interregnul Wang Mang” între dinastiile Han din vestul și estul Chinei) din anul 9 d. Hr. până în anul 23 d.Hr.;
în Japonia regentul Jingū din anul 201 până în anul 269;
în Imperiul Roman guvernarea Interrex-ului și perioada fără împărat dintre 465 și 467;
în Regatul Longobard perioada fără rege de după asasinarea lui Cleph în 574; Interregnul s-a sfârșit după alegerea fiului său, Authari, ca nou rege al longobarzilor în 584;
în istoria Olandei domnia prințului Willem al VI-lea de Orange-Nassau (1decembrie 1813–16 martie 1815) ca suveran înainte de a fi proclamat ca rege Willem I după Congresul de la Viena;
săptămânile de tranziție în Germania Federală doar cu un guvern executiv sau luarea deciziilor democratice deschise în parlament între două perioade de coaliție sau cu guverne fixe sunt uneori denumite Interregn, de exemplu perioada următoare alegerilor parlamentare din 2017 (octombrie–decembrie);[1] principiul continuității potrivit articolului 69 din Constituția Germaniei se asigură, spre deosebire de perioada unui guvern de tranziție, prin capacitatea miniștrilor de a acționa respectând Regulile de procedură ale guvernului federal și prevederile articolului 65 din Constituție, însă noi miniștri nu pot fi numiți.
