Ioan I. Mironescu

Ioan I. Mironescu (pseudonimul literar al lui Eugen I. Mironescu^[2]) (n. 13 iunie 1883, Tazlău, județul Neamț – d. 22 iulie 1939, Tazlău) a fost un medic român, profesor de dermatologie la Facultatea de Medicină din Iași, scriitor și deputat.

Eugen I. Mironescu (Ioan I. Mironescu)
Profesorul Eugen I. Mironescu
Date personale
Nume la naștere	Eugen I. Mironescu
Născut	13 iunie 1883 Tazlău, județul Neamț
Decedat	22 iulie 1939 Tazlău
Cetățenie	Republica Socialistă România
Ocupație	medic scriitor cadru didactic universitar[*]​ dermatolog[*]​ politician
Limbi vorbite	limba română[1]
Activitate
Domeniu	Dermatologie
Instituție	Facultatea de Medicină din Iași
Alma Mater	Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași Colegiul Național din Iași Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Cunoscut pentru	Prozator și publicist
Modifică date / text

Biografie

Eugen Ioan Mironescu a fost al doilea copil al soților Ioan Mironescu, învățător în satul Tazlău, și Sofia (născută Honcu). A urmat școala primară în localitatea natală și Piatra Neamț, după care și-a făcut studiile liceale la Liceul Național și la Liceul Internat din Iași. În 1905, s-a înscris la Facultatea de Drept și la cea de Medicină din Iași, dar n-a urmat efectiv decât cursurile celei din urmă. În 1912 își susține doctoratul în medicină și ulterior se specializează în dermatologie la Berlin. Este numit profesor la Facultatea de Medicină în 1921, post pe care îl va ocupa până în 1939, devenind și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.^[3][4]

Eugen Ioan Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru „...reconfortarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală” prin care s-au perindat nume de seamă ale literaturii române: Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Garabet Ibrăileanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir.

Începând cu 1930 Eugen I. Mironescu s-a angajat în activitatea politică, fiind ales deputat în Parlament din partea Partidului Național-Țărănesc. Repede deziluzionat de demagogia și minciuna care dominau viața politică, demisionează din acest partid.

„...m-am convins înc-o dată că-n țara noastră, din nefericire, în epoca în care trăim nu sînt zece oameni care să fie pătrunși de convingerile cu care s-împăunează, că minciuna și fățărnicia stau la baza oricăror manifestări politice.^[5]”

A fost interesat de problema agriculturii și de situația socială a țărănimii. Ca student a participat, împreună cu alți colegi, la răscoalele țărănești din 1907, fiind arestat la Hârlău și judecat la Iași. Ulterior, ca deputat, a intervenit în Parlament și a publicat articole pe această temă. Mai aproape de activitatea sa profesională, în perioada 1930- 1936 a ținut conferințe legate de problemele familiei și de profilaxia bolilor venerice. Împreună cu alți intelectuali ieșeni a fost printre fondatorii Comitetului național antifascist (1933).^[5]

Ordine și decorații

Profesorul Mironescu a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și Primul Război Mondial (1916-1918) exersând ca medic în spitale de contagioși (holeră) și de boli nervoase. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii române și franceze:^[6]

• Ordinul Coroana României cu spade în grad de cavaler;
• Ordinul Virtutea Militară;
• Medalia Avântul Țării;
• Medalia Victoria^{⁠(en)[traduceți]};
• Medaille d'Honneur des Épidémies^{⁠(fr)[traduceți]} (Franța);
• Crucea Regina Maria.

Activitatea literară

Eugen Ioan Mironescu și-a semnat toate operele literare ca Ioan I. Mironescu. A debutat cu două schițe în revista elevilor de la Liceul Internat. Începând cu 1906, când i se publică schița La cumătrie, colaborează la revista Viața Românească condusă de Garabet Ibrăileanu.

I.I. Mironescu a preferat genul scurt (schița și nuvela) în care a surprins, uneori cu un umor deosebit, momente din viața socială a timpului său, momente inspirate din viața la țară sau din Primul Război Mondial. A publicat două volume: Oameni și vremuri (1920) și Într-un „colț de rai” (1930). A publicat articolele social-politice și evocări în periodice (în special în Însemnări ieșene) și a transpus scenic, în Catiheții de la Humulești (1938), fragmente din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă.

Opera

Antume

Opera sa este reprezentată de cele două volume apărute în timpul vieții sale:

• Oameni și vremuri (1920)
• Într-un "colț de rai" (1930)

și de o dramatizare inspirată din Amintiri din copilărie de Ion Creangă:

• Catiheții de la Humulești, București, 1938.

Postume

• Tulie Radu Teacă, prefață de Mihail Sadoveanu, București, 1940;
• Scrieri alese, prefață de Sanda Radian, București, 1953;
• Oameni și vremuri, ediție îngrijită și prefață de Pompiliu Marcea, București, 1959;
• Furtună veteranul, ediție îngrijită și prefață de Ion Dodu Bălan, București, Editura Tineretului, 1961;
• Scrieri, ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, București, 1968;
• Tulie Radu Teacă, ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, Iași, 1987.

In memoriam

În 1969, fiica sa a deschis Casa memorială I.I. Mironescu din Tazlău în casa în care s-a născut și a locuit medicul și scriitorul I.I. Mironescu. În acest scop, a fost reconstituită camera de lucru cu mobilierul original, obiectele personale, biblioteca, imagini din activitatea medicală.^[7] Actuala casă memorială, care este proprietate privată, era altădată și locul de întâlnire și desfătare spirituală al multor oameni de cultură din jurul revistei ,,Viața românească”, între care Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Păstorel Teodoreanu, Ionel Teodoreanu și Panait Istrati.^[8]

În prezent, împărțirea moștenirii la descendenți și lipsa de fonduri la nivelul Ministerului Culturii și a Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Neamț pun sub semnul întrebării perenitatea acestui muzeu.^[9] Casa a fost cumparata de 3 frati, localnici, care vor s-o restaureze si sa pastreze partea de muzeu.

De asemenea, pentru a-i cinsti memoria, Școala cu clasele I-VIII din Tazlău poartă numele de „I.I. Mironescu”.

După 1989,o stradă și o stradelă din municipiul Iași (numite anterior 1 Mai) au primit numele de I.I. Mironescu.

În anul 2022, în cadrul Universității de Medicină și Facmacie „Grigore T. Popa" din Iași, s-a înființat Centrul Cultural „I.I. Mironescu", singurul centru de acest fel^{[necesită citare]} al unei universități de învățământ medical superior din România, ce funcționează în str. Gheorghe Săulescu, nr. 4, sub coordonarea medicului, iatroistoriografului și antreprenorului cultural Richard Constantinescu.

Note

1. IdRef, accesat în 9 martie 2020
2. Pagina Mironescu, I. I. pe situl EduSoft
3. Ionel Maftei, „Medicul și scriitorul I.I. Mironescu”^{[nefuncțională]} , Evenimentul, 24 iulie 2004
4. Munteanu M., „Prof. Eugen I. Mironescu. On the centenary of his birth”. Rev Med Chir Soc Med Nat Iași, 1985 Jul-Sep;89(3):555-8, PMID 3914041
5. Ilie Dan, I.I. Mironescu, om al cetății, Convorbiri Literare, decembrie 2010
6. • • • , „Mironescu Eugen”, Anuarul Universității Mihăilene Iași 1930-1935 Arhivat în 27 septembrie 2013, la Wayback Machine., Editura Universității Mihăilene, Iași, 1936, p. 229-30.
7. Pagina Casa memorială I.I. Mironescu din Tazlău pe situl Hoinari prin România
8. Munții Tarcău - turism^{[nefuncțională]}
9. Nicolae Sava, „Cine salvează muzeul “I.I. Mironescu” de la Tazlău?”^{[nefuncțională]} , Ceahlăul, 13 iunie 2012

Bibliografie

• Ilie Dan, I. I. Mironescu, Editura Junimea, Iași, 1982
• Marinescu CG., „E. I. Mironescu, personalitate marcantă a școlii de medicină din Iași (I)”. Rev Med Chir Soc Med Nat Iași, 1978 Oct-Dec;82(4):697-700, PMID 388569
• Marinescu CG., „Concepțiile social-politice ale Profesorului Dr. E. I. Mironescu (II)”. Rev Med Chir Soc Med Nat Iași, 1979 Jan-Mar;83(1):159-62, PMID 397585

Vezi și

Wikisursă

La Wikisursă există texte originale legate de Ioan I. Mironescu

• Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
• Spitalul Universitar Sf. Spiridon din Iași