fizician german From Wikipedia, the free encyclopedia
Gustav Ludwig Hertz (n. , Hamburg, Imperiul German – d. , Berlinul de Est, RDG) a fost un fizician german, nepot al lui Heinrich Rudolf Hertz, și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1925, pentru rolul său în demonstrarea teoriei ciocnirilor între electroni și atomi.
Hertz a studiat la Universitatea Göttingen (1906-1907), Universitatea Ludwig Maximilian din München (1907-1908), și la Universitatea Humboldt Berlin (1908-1911). Și-a obținut doctoratul[15] în 1911 cu Heinrich Leopold Rubens.[16]
Între 1911 și 1914, Hertz a fost asistentul lui Rubens la Universitatea Berlin. În această perioadă, Hertz, împreună cu James Franck, a efectuat experimente privind ciocnirile inelastice ale electronilor în gaze[17], cercetări cunoscute sub numele de experimentele Franck-Hertz, și pentru care aceștia au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1925.[18]
În timpul Primului război mondial, Hertz a servit în armată din 1914. A fost grav rănit în 1915. În 1917, s-a întors la Universitatea Berlin ca Privatdozent. În 1920, s-a angajat ca fizician cercetător la fabrica de lămpi incandescente Philips din Eindhoven, unde a lucrat până în 1925.[19]
În 1925, Hertz a devenit ordinarius professor și director al Institutului de Fizică de la Universitatea Martin Luther Halle-Wittenberg. În 1928 a devenit ordinarius professor de fizică experimentală și director al Institutului de Fizică din Berlin Technische Hochschule (BTH) din Berlin-Charlottenburg. Acolo, a dezvoltat o tehnică de separare a izotopilor prin difuzie gazoasă. Deoarece Hertz fusese ofițer în timpul primului război mondial, a fost temporar protejat de politicile naziste și de Legea de restaurare a serviciului profesional civil, dar în cele din urmă politicile și legile au devenit mai stringente, iar la sfârșitul lui 1934, a fost forțat să demisioneze de la BTH, fiind clasificat ca “parțial evreu de gradul doi”. Apoi s-a angajat la Siemens, ca director al Laboratoruli de Cercetări II. Acolo, a continuat munca în domeniul fizicii atomice și ultrasunetelor, dar în cele din urmă și-a încheiat lucrările privind separarea izotopilor. A deținut acest post până la plecarea în Uniunea Sovietică în 1945.[16][18][19]
Hertz, Manfred von Ardenne, director al laboratorului său privat Forschungslaboratoriums für Elektronenphysik,[20] Peter Adolf Thiessen, ordinarius professor la Universitatea Humboldt Berlin și director al Kaiser-Wilhelm Institut für physikalische Chemie und Elektrochemie (KWIPC) din Belin-Dahlem, și Max Volmer, ordinarius professor la Institutul de Chimie Fizică de la Berlin Technische Hochschule, făcuseră un pact. Cel care avea să facă primul contact cu rușii urma să vorbească în numele tuturor. Obiectivele acestui pact erau trei:
Înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Thiessen, membru al NSDAP, avea legături cu comuniștii.[22] Pe 27 aprilie 1945, Thiessen a sosit la institutul lui von Ardenne într-un vehicul blindat împreună cu un important chimist sovietic, maior în Armata Roșie.[23] Toți cei patru membri ai pactului au fost duși în URSS. Hertz a fost numit șef al Institutului G, de lângă Suhumi. Temele de studiu asignate institutului G erau:
În 1949, șase oameni de știință germani, printre care Hertz, Thiessen, și Barwich au fost chemați pentru consultări la Sverdlovsk-44, uzină de îmbogățire a uraniului. Aceasta, mai mică decât uzina de difuzie gazoasă americană de la Oak Ridge, primea doar puțin mai mult decât jumătate din nivelul de îmbogățire de cel puțin 90% așteptat.[31]
În 1951, Hertz a primit Premiul Stalin, clasa a doua, împreună cu Barwich.[32] În acel an, James Franck și Hertz au primit împreună Medalia Max Planck din partea Deutsche Physikalische Gesellschaft. Hertz a rămas în Uniunea Sovietică până în 1955.[16]
După întoarcerea din URSS, Hertz a devenit ordinarius professor la Universitatea Leipzig. Între 1955 și 1967, a fost președinte al Societății de Fizică din Republica Democrată Germană și ulterior președinte onorific între 1967 și 1975.[18]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.