roman important din literatura americană From Wikipedia, the free encyclopedia
Titlul de Mare Roman American (în engleză Great American Novel, prescurtat GAN) este folosit în descrierea importanței majore a unei opere literare în portretizarea culturii și valorilor americane. Autorul termenului este John William De Forest într-un eseu din 1868. De Forest a observat că, cel mai probabil, Marele Roman American nu fusese încă scris.
Canonul literar este, de obicei, compus din scrieri ca Moby Dick (1851), Aventurile lui Huckleberry Finn (1881) și Marele Gatsby (1925). Cu toate acestea, nu există un consens asupra romanelor care să justifice acest titlu, diferite criterii de selecție fiind susținute pe măsură ce ideea s-a dezvoltat în epoca modernă, cu fluctuații în ceea ce privesc aprecierile populare și critice.
Dezvoltarea literaturii americane a coincis cu dezvoltarea națiunii.[2] Apelurile pentru o „literatură națională autonomă” au apărut pentru prima dată în timpul Revoluției Americane,[3] iar la mijlocul secolului al XVIII-lea începe să se contureze posibilitatea ca literatura americană să surclaseze corespondenții săi europeni, aceasta fiind data marcată ca geneză a romanelor ce vor fi considerate mai târziu Mari Romane Americane.[4][5][6]
Termenul „Marele Roman American” își are originea într-un eseu din 1868 al scriitorului american din Războiul Civil, John William De Forest. De Forest a considerat că romanul servește ca un „tablou” al societății americane,[7] și a spus că romanul ar trebui să „picteze sufletul american” și să surprindă „emoțiile și manierele existenței americane”. În mod similar, Daniel Pierce Thompson a opinat că romanul trebuie să fie în mod distinct american.[8] Deși De Forest a oferit laude și critici romanelor contemporane lui, el a concluzionat că Marele Roman American nu a fost încă scris.[9] Publicarea eseului a coincis cu creșterea prestigiului romanului ca specie. Anterior, doar cinci la sută din cărțile americane erau marcate ca romane, majoritatea operelor de ficțiune primind titlul modest de „poveste”.[10] În 1880, scriitorul Henry James a simplificat termenul cu inițialele „GAN”.[11]
Termenul a devenit popular în scurt timp, omniprezența sa fiind considerată un clișeu, și denigrată de criticii literari.[12] Lawerence Buell a declarat că acest concept a fost văzut ca parte a unei consolidări naționale, culturale și politice. Potrivit lui Grant Shreve de la JSTOR Daily, pe măsură ce conceptul a crescut, s-au dezvoltat criterii concrete de selecție pentru Marele Roman American:
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.