Graiul dician

Graiul dician (sau dobrogean) este vorbirea tradițională, azi dispărută, a populației românești vechi din Dobrogea înainte de alipirea acesteia la Regatul României în 1878. Acest grai avea, conform studiilor lui George Vâlsan și ale altor lingviști^[1], puternice influențe grecești și turcești, dar de asemenea ardelenești și moldovenești, din cauza „mocanilor” ardeleni și românilor din Bugeac instalați cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute^[2]. După 1878, odată cu înmulțirea școlilor românești în Dobrogea și cu afluxul de locuitori români veniți din restul țării, graiul dician s-a contopit cu cel muntenesc și în final cu româna literară „ausbau” în decursul secolelor XIX și XX.

Graiurile limbii române:

Româna standard

Graiul ardelenesc

Graiul bănățean

Graiul bucovinean

Graiul crișean

Graiul moldovenesc

Graiul maramureșean

Graiul muntenesc

Graiul oltenesc

Româna din Rep. Moldova

Româna din Timoc

Româna din Ucraina

Româna din Voivodina

Structura etnică în Dobrogea, 1903: graiul dician era atunci încă vorbit printre Români.

Denumirea de dician este tradițională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se știe cert de unde se trage; Vasile Pârvan și George Vâlsan au presupus că etimologia ar putea fi numele cetății Vicina, menționată în sursele medievale și sediu al perihoretului (περιχωρήτης) Iachint de Vicina (primul metropolit al Țării Românești). Nu se știe precis unde era situată Vicina: unii autori o localizează sub Tulcea actuală, alții în preajma Isaccei, alții la Măcin, Hârșova, Capidava, Cernavodă sau Păcuiul lui Soare. Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au conviețuit în permanență cu alte naționalități: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... și că au avut dintotdeauna, mulțumită oieritului, legături cu ceilalți români.^[3]

În prezent, în vocabularul dobrogenilor mai există cuvinte nefolosite de restul românilor, precum „buhalcă”, „ciortan”, „ghionder”, „ciușcă” sau „ceair”.^[4]

Referințe

1. George Vâlsan: „Graiul românesc”, I, 1927, nr. 7, p. 142, „Opere postume”, București, 1936, p. 49, și Ion Penișoară: „Unele aspecte dialectale în entopica dobrogeană”, Al X-lea Simpozion Național de Onomastică, Cluj-Napoca, octombrie 1993, pp. 26-28.
2. D. Șandru, „Mocanii în Dobrogea”, București, 1946, p. 13; T. Mateescu, „Țăranii din Moldova și Țara Românească la muncile agricole în Dobrogea (sec. XVIII – prima jumătate a sec. al XIX-lea)”, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, XIX, 1972; M. Guboglu, „Catalogul documentelor turcești”, I, București, 1960 idem.
3. Surse : și .
4. De ce ești baistruc? Cuvinte ciudate ale dobrogenilor pe care niciun alt român nu le pricepe  - ce înseamnă „buhalcă”, „ciortan”sau „ghionder”, 26 martie 2015, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 1 iulie 2015

Vezi și

• Dialectologie