From Wikipedia, the free encyclopedia
Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apără cele mai importante valori sociale împotriva faptelor periculoase.
 | Această pagină sau secțiune ar putea fi mutată. Conținutul integral sau parțial al acestei pagini ar trebui mutat la pagina „Dreptul penal în România”. Vedeți eventual detalii în pagina de discuții. |
În România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept sunt valorile sociale importante pe care le apără legea penală română.
Denumirea de Drept penal este folosită în două accepțiuni:
În literatura de specialitate, dreptul penal este definit ca o ramură a sistemului de drept, alcătuit din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracțiuni, condițiile răspunderii penale, sancțiunile și alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanțele de judecată persoanelor care au săvârșit infracțiuni, precum și condițiile în care acestea urmează a fi aplicate,[1] în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept. Scopul dreptului penal este, așadar, tragerea la răspundere a persoanelor care nu se conformează legii.[2]
Aceste atribute sunt adesea prezentate și recunoscute în mod direct în legile penale în vigoare. Faptele care constituie infracțiuni sunt stabilite de legea penală.[3]
Asemenea oricărei alte ramuri de drept, dreptul penal are o serie de principii după care se ghidează. Sunt considerate principii de drept penal numai acele principii care sunt în mod direct legate de materia dreptului penal, nu și cele de drept constituțional, chiar dacă acestea sunt aplicabile și în dreptul penal (principiile de drept constituțional sunt, prin natura lor, aplicabile tuturor ramurilor de drept).[4]
În ceea ce privește dezincriminarea, în general se tinde să se asiure ca, în momentul în care o nouă lege penală este adoptată, una care nu mai prevede o infracțiune anterioară, atunci pedepsele tuturor celor care au săvârșit această faptă încetează de la momentul intrării sale în vigoare.[5]
Dreptul penal interacționează cu cele mai multe dintre celelalte ramuri ale dreptului.
De cele mai multe ori, cea mai relevantă ramură cu care acesta colaborează este cea constituțională. Acest fapt este datorat mai ales de faptul că normele juridice penale necesită să se afle în conformitate cu prevederile constituționale, în caz contrar acestea neputând fi adoptate. În funcție de regimul juridic în cauză, o normă juridico-penală care nu respectă prevederile constituționale poate fie să fie declarată neconstituțională, fie să îi fie atribuită o interpretare obligatorie (spre exemplu, în sistemul român, Curtea Constituțională are ambele atribute).[7]
Definiția a fost criticată pentru că reduce obiectul dreptului penal doar la relații de conflict, de represiune penală, nu ține seama de rolul preventiv al dreptului penal.[necesită citare]
Astfel între stat și membrii săi sub aspect penal se nasc două tipuri de rapoarte jurice penale:
Scopul dreptului penal este determinat de necesitatea apărării valorilor sociale și a ordinii de drept împotriva criminalității și de combaterea acesteia.
Art.1 din Codul penal prevede că scopul legii penale este de a apăra România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept. Această enumerare limitativă urmărește să menționeze cele mai importante valori ce pot fi periclitate prin săvârșirea unor infracțiuni.
Alături de celelate ramuri de drept, dreptul penal prin mijloacele sale specifice asigură protecția ordinii de drept prin complexul său de măsuri și reglementări juridice. În același timp problema infracționalității apare nu doar pe plan intern ci și pe plan internațional ce justifică măsurile de reacție socială, politica penală pe care fiecare stat trebuie să o stabilească pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.
În acest context scopul dreptului penal este de a apăra societatea, în ansamblu, membrii săi, în particular, împotriva oricăror fapte antisociale ce cad sub incidența legii penale.[necesită citare]
Dreptul penal este adesea divizat în două părți
Această sistematizare în partea generală și partea specială, nu diminuează cu nimic unitatea dreptului penal, între cele două părți existând o strânsă legătură și interdependență. (C. Bulai, I. Oancea)
Conform anumitor juriști, dreptul execuțional penal poate fi văzut ca o ramură de drept autonomă, independentă și neintegrată în dreptul penal sau în dreptul procesual penal. Argumente privind autonomia acestuia au în vedere finalizarea procesului penal la momentul executării pedepsei, aplicarea sa propriu-zisă fiind o acțiune separată, ce se desfășoară în cadrul unor rapoarte unice.[8]
Dreptul contravențional este, de asemenea, considerat uneori ca fiind o ramură distinctă a dreptului. Aceasă gândire a fost criticaă în trecut, dat fiind neajunsurile pe care acesta le are în materie doctrinară. Dreptul contravențional este, de asemenea, dependent dreptului penal și dreptului procesual penal în ceea ce privește împărtășirea principiilor fundamentale respectiv a garanțiilor procedurale.[9]
Legea penală română prevede contopirea pedepselor și executarea celei mai mari dintre ele.[10]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
