Constantin Dimitriu-Dovlecel

Constantin D. Dimitriu-Dovlecel (n. 9 decembrie 1872, Târgoviște, Dâmbovița, România – d. 27 octombrie 1945, București, România) a fost un avocat și om politic român.

Constantin Dimitriu-Dovlecel
Date personale
Născut	9 decembrie 1872 Târgoviște, Dâmbovița, România
Decedat	27 octombrie 1945 (72 de ani) București, România
Cetățenie	Regatul României
Ocupație	avocat politician
Limbi vorbite	limba română
Președinte al Senatului României
În funcție 15 noiembrie 1935 – 16 noiembrie 1936
Ministru al muncii și solidarității sociale
În funcție 14 noiembrie 1933 – 26 februarie 1934
Ministru al comunicațiilor
În funcție 4 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928
Senator al României
Deținător actual
Funcție asumată 1927
Prefect al județului Dâmbovița
Deținător actual
Funcție asumată 12 martie 1907
Deputat al României
Deținător actual
Funcție asumată 1901
Ministru al sănătății
Partid politic	PNL
Alma mater	Universitatea din București
Modifică date / text

Biografie

S-a născut în Târgoviște, în mahalaua Lemnului, în familia unui latifundiar și negustor bogat din oraș. După bacalaureat (1891), a absolvit două facultăți ale Universității din București: Facultatea de Drept (1894) și Facultatea de Litere și Filosofie (1895). Dimitriu s-a întors apoi la Târgoviște, unde a practicat avocatura.^[1]

Membru al Partidului Național Liberal (PNL), a fost ales pentru prima dată în Camera Deputaților în 1901. În 12 martie 1907 a fost numit prefect al județului Dâmbovița. A îndeplinit funcția de secretar general al Ministerului de Interne din 5 ianuarie 1914 până în 1916. În perioada interbelică, Dimitriu a făcut parte din două guvernări liberale. El a fost ministru al comunicațiilor (4 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928) și ministru ad-interim al lucrărilor publice (4-6 iunie 1927) în guvernele conduse de Barbu Știrbey, Ion I. C. și Vintilă Brătianu; și ministru al muncii, sănătății și ocrotirii sociale (14 noiembrie 1933 - 26 februarie 1934) în guvernele conduse de Ion G. Duca, Constantin Angelescu și Gheorghe Tătărăscu. În același timp, el a fost vicepreședinte al Institutului Național de Științe Administrative și a colaborat la revistele Convorbiri Literare și Viața.^[1] Ales pentru prima dată în Senat în 1927,^[2] el a servit ca președinte al Senatului din 15 noiembrie 1935 până în 16 noiembrie 1936.^[1]

Note

1. Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, pp. 172-3. Bucharest: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8
2. Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 389. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4