poveste de Frații Grimm From Wikipedia, the free encyclopedia
Cele șase lebede (în germană Die sechs Schwäne) este un basm german cules de frații Grimm în Basmele Fraților Grimm în 1812 (KHM 49).[1][2]
| Cele șase lebede | |
_plate_facing_p198.png) Ilustrație de Walter Crane (1882). | |
| Folk tale | |
|---|---|
| Name | Cele șase lebede |
| Data | |
| Aarne-Thompson grouping | ATU 451 |
| Country | Germania |
| Published in | Basme de Frații Grimm |
Este de tipul Aarne–Thompson 451 („Fecioara care își caută frații”), întâlnit frecvent în toată Europa.[3][4] Alte povești de acest tip includ: Cei șapte corbi, Cele douăsprezece rațe sălbatice, Udea și cei șapte frați ai săi, Lebedele sălbatice și Cei doisprezece frați.[5] Andrew Lang a inclus o variantă a poveștii în Cartea zânelor galbene.[6]
Povestea a fost publicată de frații Grimm în prima ediție a Kinder- und Hausmärchen („Basme pentru copii”) în 1812 și rescrisă substanțial pentru a doua ediție în 1819. Sursa lor de inspirație este prietena și viitoarea soție a lui Wilhelm Grimm, Henriette Dorothea (Dortchen) Wild (1795–1867).[2][7]
Un rege se rătăcește într-o pădure, iar o vrăjitoare bătrână îl ajută, cu condiția să se căsătorească cu frumoasa ei fiică. Regele bănuiește că fecioara este malefică, dar acceptă să se căsătorească cu ea. El avea deja șase fii și o fiică din prima căsătorie și de aceea acum se teme că aceștia ar putea fi maltratați de noua lui soție; așa că îi trimite, în secret, la un castel ascuns de ochii lumii, unde îi vizitează în secret.
Noua regină și acum și mamă vitregă, care învățase vrăjitoria de la mama ei, află despre copiii ei vitregi și decide să scape de ei. Coase șase cămăși albe magice, merge la castelul ascuns și aruncă cămășile peste băieți, transformându-i în lebede.
Sora încă om a prinților fuge, găsindu-și frații în coliba unui vânător. Prinții își pot recăpăta formele omenești doar cincisprezece minute în fiecare seară. Ei îi spun surorii lor că au auzit de o modalitate de a ridica blestemul: timp de șase ani, nu are voie să vorbească în timp ce le va coase șase cămăși din flori de stele. Pe de altă parte, dacă vorbește cumva înainte de sfârșitul celui de-al șaselea an, vraja nu va mai putea fi ruptă niciodată. Prințesa acceptă să facă acest lucru și, adăpostindu-se într-un copac, culege florile-stea și coase în tăcere.
La începutul celui de-al patrulea an, Regele unei alte țări o găsește pe Prințesă țesând, este răpit de frumusețea ei și o duce la curtea sa, cu intenția de a o face regina lui. Cu toate acestea, mama snoabă a Regelui o urăște și nu o consideră potrivită pentru a fi regină. Când tânăra regină dă naștere primului lor copil, soacra cea rea îi ia copilul și o acuză că l-a ucis și l-a mâncat, dar regele refuză să creadă.
Tânăra regină dă naștere altor doi copii, dar încă de două ori soacra îi ascunde și minte că aceasta i-a ucis și i-a mâncat pe bebeluși. Regele nu mai poate să o protejeze și, neputând să se apere în mod corespunzător, Regina este condamnată la ardere pe rug ca vrăjitoare. În tot acest timp, ea și-a oprit lacrimile și cuvintele și a continuat să coasă în tăcere cămășile cu flori de stea, indiferent cu ce preț.
În ziua execuției sale, regina reușise să termine toate cămășile pentru frații ei. Când este adusă pe rug, ia cămășile cu ea și exact când este pe cale să fie arsă, cei șase ani expiră și sosesc în zbor cele șase lebede. Fata aruncă cămășile peste frații ei și aceștia își recapătă forma omenească, deși fratele cel mic rămâne cu o aripă în locul unei mâini, deoarece cămășii sale îi lipsea o mânecă (în unele variante, sora nu reușește să termine la timp ultima cămașă, iar fratele cel mic rămâne lebădă pentru totdeauna).
Acum regina poate vorbi și, cu ajutorul fraților ei, se apără de acuzațiile la adresa ei. Cei trei copii dispăruți ai Reginei sunt găsiți în viață, iar soacra ei cea rea este arsă pe rug ca pedeapsă.
În cele din urmă, regina, soțul ei, cei trei copii și cei șase frați trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
Folcloristul Stith Thompson subliniază că poveștile de tip basm Aarne–Thompson–Uther ATU 451 fac parte dintr-o lungă istorie literară, începând cu povestea lui Dolopathos, în secolul al XII-lea.[8] Dolopathos, în tradiția medievală, a fost folosit mai târziu ca parte a poveștii eroice Cavalerul Lebedei.
Specialistul în basme Jack Zipes citează că frații Grimm au luat în considerare originea acestora în epoca greco-romană, cu variante similare întâlnite și în tradițiile orale franceze și nordice.[9]
Frații Grimm înșiși, pe adnotările lor, au văzut o legătură între „Cele șase lebede” și o poveste despre șapte lebede publicată în Feenmärchen (1801), precum și cu plimbarea cu lebede a Cavalerului Lebădă (Lohengrin). De asemenea, au remarcat și o legătură cu cămășile de lebădă ale fecioarelor lebădă din Volundarkvida.[10]
În notele sale despre basmul Children of Lir („Copiii lui Lir”) din cartea sa More Celtic Fairy Tales (Și mai multe basme celtice), folcloristul Joseph Jacobs a scris că „binecunoscutul basm popular continental” Cele șapte lebede (sau corbi) a ajuns să fie relaționat cu ciclul medieval al Cavalerului de lebădă.[11]
Se spune că acest tip de poveste este „înregistrat pe scară largă” în Europa și în Orientul Mijlociu, precum și în India și în Americi.[12] Numai în Europa, există „peste două sute de versiuni” culese și publicate „în colecții de basme populare din toate zonele” continentului.[13]
Criticul francez Nicole Belmont a identificat în Europa două forme ale tipului de basm: una „esențial” prezentă în zona germanică și Scandinavia, și o alta pe care a numit-o „versiune occidentală”. Ea a remarcat că în această variantă vestică, sora cea mică, după ce se stabilește cu frații, cere foc de la un căpcăun vecin, iar atunci în curtea lor crește un copac care face roade ce vor provoca transformarea.[14]
Au fost colectate și variante din Japonia cu numele 七羽の白鳥 (romanizare: Nanaha no hakuchō; română: „Cele șapte lebede”). Totuși, specialiștii japonezi recunosc că aceste povești se limitează doar la Kikaijima și Okinoerabujima.[15] Folcloristul japonez Keigo Seki a găsit variante și în Kagoshima.[16]
Un predecesor literar al poveștii este Cei șapte porumbei[17] (napolitană: Li sette palommelle; italiană: I sette colombi), în Pentamerone de Giambattista Basile, unde frații sunt transformați în porumbei.[18][19]
În povestea fraților Grimm, există șase frați și cu toții sunt transformați în lebede.
În alte variante europene, numărul prinților/fraților alternează între trei, șapte sau doisprezece, dar foarte rar sunt doi,[20] opt,[21][22] nouă, zece sau chiar unsprezece,[23] precum Basmul danez cules de Mathias Winther, De elleve Svaner (în română: „Cele unsprezece lebede”), publicat pentru prima dată în 1823,[24][25] sau basmul ligurian Les onze cygnes.[26]
Colecționarul maghiar de basme populare Elisabeth Sklarek a compilat două variante maghiare, Die sieben Wildgänse („Cele șapte gâște sălbatice”) și Die zehn Geschwister („Cei zece frați”) și, în comentariile ei, a remarcat că ambele povești erau legate de versiunile Grimm. . [27] Un al treilea maghiar este intitulat A tizenkét fekete várju ("Cei doisprezece corbi negri").[28]
Ludwig Bechstein a adunat două variante germane, Cei șapte corbi și Cele șapte lebede.[29]
Comentând varianta irlandeză culeasă de Patrick Kennedy, Louis Brueyre a indicat drept o altă variantă basmul indian Triumful Adevărului,[30] sau Der Sieg der Wahrheit: în partea a doua a poveștii, copilul cel mic, o fată, este martoră la transformara celor o sută unu de frați ai ei în corbi.[31]
Într-o variantă lituaniană, Von den zwölf Brüdern, die als Raben verwandelt wurden[32] sau Cei doispezece frați, doisprezece corbi, mama vitregă vrăjitoare îi cere soțului ei să-și omoare fiii, să le ardă trupurile și să-i aducă cenușa lor.[33]
În varianta maghiară A tizenkét koronás hattyu és a csiháninget fonó testvérkéjük, mama săracă a băieților își blesteamă cei doisprezece fii să capete formă de pasăre, lăsându-le totodată o portiță de scăpare: după ce se va naște sora lor, ea va trebui să coasă douăsprezece cămăși pentru a-i salva.[34]
Într-o poveste sudaneză, Cei zece porumbei albi, porumbeii albi din titlu sunt zece frați transformați de mama lor vitregă. Sora lor are un vis în care o bătrână îi spune cheia pentru a inversa blestemul: să țeasă haine cu frunze din salcâmul pe care au așezat-o frații ei după ce au fugit de acasă.[35]
Cealaltă variantă se referă la rezultatul transformării aviare: în unele versiuni sunt rațe, în altele corbi, și chiar vulturi, gâște, păuni, mierle, berze, cocori, stăncuțe sau ciori.
Transformarea vulturului este atestată în povestea poloneză[36] Von der zwölf Prinzen, die in Adler verwandelt wurden (în română: „Cei doisprezece prinți care au devenit vulturi”),[37] tradus ca Vulturii.[38] O transformare similară este menționată într-un basm românesc, care a fost comparat și cu basmul Fraților Grimm.[39]
Transformarea gâștelor este prezentă în varianta irlandeză Cele douăsprezece gâște sălbatice, culeasă de folcloristul irlandez Patrick Kennedy și comparată cu variantele germane (Cei doisprece frați și Cei doisprezece corbi) și cu cea nordică (Cele douăsprezece gâște sălbatice).[40]
Într-o poveste atribuită originii nord-europene, Cei doisprezece păuni albi, cei doisprezece prinți sunt transformați în păuni din cauza unui blestem aruncat de un troll.[41]
Transformarea mierlei este atestată într-o poveste din Europa Centrală (Mierla), cules de Theodor Vernaleken: cei doisprezece frați ucid o mierlă și o îngroapă în grădină, iar din mormântul ei răsare un măr care dă rodul ce va cauza transformarea.[42]
Transformarea aviară a berzelor este prezentă într-o poveste poloneză culeasă la Cracovia de Oskar Kolberg, O siedmiu braciach bocianach („Cei șapte frați berze”).[43]
Povestea maghiară A hét daru („Cei șapte cocori”) atestă transformarea fraților în cocori.[44]
Transformarea în stăncuțe este atestată în povestea maghiară A csóka lányok („Fetele stăncuțe”), în care o mamă săracă își dorește ca cele douăsprezece fiice ale ei neascultătoare să se transforme în stăncuțe și să zboare, ceea ce se și împlinește pe dată;[45] și în povestea „Prusia de Vest” Die sieben Dohlen („Cele șapte stăncuțe”), culeasă de profesorul Alfred Cammann (de(d)).[46]
Transformarea în ciori de câmp (un tip de pasăre) este atestată în povestea ucraineană „Про сімох братів гайворонів і їх сестру” („Cei șapte frați ciori și sora lor”): mama își blesteamă fiii să se transforme în ciori de câmp (numite și „грак” „грайворон” în ucraineană). Mai târziu, după ani, se va naște sora acestora, care își va căuta frații. Povestea continuă cu motivul mărului otrăvit și al sicriului de sticlă din Albă ca Zăpada (ATU 709) și se încheie ca tipul de basm ATU 706, „Fecioara fără mâini”.[47]
Folcloriștii Johannes Bolte și Jiri Polivka, în comentariile lor despre basmele Fraților Grimm, au compilat mai multe variante în care frații sunt transformați în tot felul de fiare și animale terestre, cum ar fi căprioarele, lupii și oile.[23][22][48] De asemenea, profesorul georgian Elene Gogiashvili a afirmat că, în variantele georgiene ale tipului de basm, frații (de obicei nouă) se transformă în căprioare, în timp ce în variantele armenești, ei sunt în număr de șapte și devin berbeci.[49]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
