Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare

Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare este un tratat european adoptat în 1992 sub auspiciile Consiliului Europei pentru protejarea și promovarea limbilor istorice regionale și minoritare în Europa. Carta este primul tratat internațional care se ocupă în mod explicit cu diversitatea lingvistică și își propune protejarea acesteia.

Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare
Tip	Tratat
Semnat	5 noiembrie 1992 Strasbourg, Franța
Intrat în vigoare	1 martie 1998
Semnatari	33
Participanți	25
Depozitar	Secretarul General al Consiliului Europei
Limbă	Engleză și franceză Tradusă în alte zeci de limbi (listă)
Prezență online
bibliotecă electronică
European Charter for Regional or Minority Languages la Wikisource
Modifică date / text

     State membre care au semnat și au ratificat tratatul

     State membre care au semnat, dar nu au ratificat tratatul

     State membre care nu au semnat și nici nu au ratificat tratatul

     State care nu sunt membre ale Consiliului Europei

Carta oferă principii orientative despre felul în care limbile minoritare sau regionale ar trebui protejate și promovate în mod cotidian. Statelor li se solicită să asigure învățământ, servicii media cum ar fi presa, radioul și televiziunea în aceste limbi, ca de altfel și servicii în administrația publică.^[1] Carta promovează utilizarea limbilor minoritare sau regionale sub toate aspectele vieții cotidiene, începând de la însemne stradale până la asigurări medicale și relațiile cu autoritățile publice.^[1]

Carta se referă la limbile care sunt diferite de limba/limbile vorbite de majoritatea populației. Limbile imigranților sau dialectele limbilor statelor nu sunt considerate ca fiind limbi regionale sau minoritare.^[1]

Până în prezent Carta a fost ratificată de către 33 de state, alte opt state fiind doar semnatare. Printre statele care au aderat la Cartă, fără să o pună însă în aplicare, se numără Franța, Italia și Rusia. Alte țări membre ale Consiliului Europei precum Grecia, țările baltice, Belgia și Portugalia au refuzat să semneze documentul. Unele state, cum ar fi Ucraina și Suedia, au asociat statutul de limbă minoritară minorităților naționale recunoscute, care sunt definite prin criterii etnice, culturale și/sau religioase, eludând astfel noțiunea de minoritate lingvistică a Cartei.^[2]

Istoric

Apariția Cartei a fost pregătită de o serie de rezoluții adoptate de Parlamentul European care pun accentul pe valorizarea multilingvismului, în principal Rezoluția Arfé din 1981 și 1983.^[3] Aceste Rezoluții au afirmat sprijinul în special financiar al Parlamentului European pentru limbile regionale și minoritare din Comunitate.^[4] În acest context în care recunoașterea rolului important al limbilor minoritare și regionale în patrimoniul cultural european devine un aspect din ce în ce mai vizibil pe agenda instituțiilor europene, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă Opinia nr. 142 (1988), prin care sprijină ideea unei Carte dedicate limbilor minoritare.^[4] Elaborarea documentului începe în 1989, pentru a fi adoptată de Comitetul Miniștrilor trei ani mai târziu.^[4] Documentul este deschis semnăturilor la 5 noiembrie 1992, fiind semnat de 11 state.^[4] Intrarea în vigoare a Cartei este stabilită la cinci ani de la adoptare, astfel că în 1998 șapte state care ratificaseră deja Carta o pun în practică.^[4]

Structura Cartei

Sfera de acțiune a Cartei este definită în Partea I. În Partea a II-a, este exprimat „spiritul Cartei”. Fundamentul constă în recunoașterea limbilor regionale sau minoritare ca expresie a bunăstării culturale. Prevederile incluse în Partea a II-a se aplică tuturor limbilor prezente în mod tradițional în respectivul stat. Statul indică în mod explicit limbile care trebuie incluse în Partea a III-a, parte ce conține prevederi mai detaliate. Pentru fiecare limbă, statul își ia angajamentul de a aplica cel puțin 35 din cele 68 de prevederi. Monitorizarea este o componentă esențială a procesului de implementare a Cartei. Monitorizarea și alte chestiuni relevante pentru aplicarea Cartei sunt definite în Partea a IV-a. Intrarea în vigoare a Cartei, precum și chestiunile privind semnarea și ratificarea Cartei sunt definite în Partea a V-a.

Semnatari și ratificatori

Membru CE	Semnare[5]	Ratificare[5]	Intrare în vigoare[5]
Albania			—
Andorra			—
Armenia	11 mai 2001	25 ianuarie 2002	1 mai 2002
Austria	5 noiembrie 1992	28 iunie 2001	1 octombrie 2001
Azerbaidjan	21 decembrie 2001		—
Belgia			—
Bosnia și Herțegovina	7 septembrie 2005	21 septembrie 2010	1 ianuarie 2011
Bulgaria			—
Cehia	9 noiembrie 2000	15 noiembrie 2006	1 martie 2007
Cipru	12 noiembrie 1992	26 august 2002	1 decembrie 2002
Croația	5 noiembrie 1997	5 noiembrie 1997	1 martie 1998
Danemarca	5 noiembrie 1992	8 septembrie 2000	1 ianuarie 2001
Elveția	8 octombrie 1993	23 decembrie 1997	1 aprilie 1998
Estonia			—
Finlanda	5 noiembrie 1992	9 noiembrie 1994	1 martie 1998
Franța	7 mai 1999		—
Georgia			—
Germania	5 noiembrie 1992	16 septembrie 1998	1 ianuarie 1999
Grecia			—
Irlanda			—
Islanda	7 mai 1999		—
Italia	27 iunie 2000		—
Letonia			—
Liechtenstein	5 noiembrie 1992	18 noiembrie 1997	1 martie 1998
Lituania			—
Luxemburg	5 noiembrie 1992	22 iunie 2005	1 octombrie 2005
Macedonia	25 iulie 1996		—
Malta	5 noiembrie 1992		—
Marea Britanie	2 martie 2000	27 martie 2001	1 iulie 2001
Monaco			—
Muntenegru	22 martie 2005	15 februarie 2006	6 iunie 2006
Norvegia	5 noiembrie 1992	10 noiembrie 1993	1 martie 1998
Olanda	5 noiembrie 1992	2 mai 1996	1 martie 1998
Polonia	12 mai 2003	12 februarie 2009	1 iunie 2009
Portugalia	7 septembrie 2021 [6]		—
Republica Moldova	11 iulie 2002		—
România	17 iulie 1995	29 ianuarie 2008	1 mai 2008
Rusia	10 mai 2001		—
San Marino			—
Serbia	22 martie 2005	15 februarie 2006	1 iunie 2006
Slovacia	22 februarie 2001	5 septembrie 2001	1 ianuarie 2002
Slovenia	3 iulie 1997	4 octombrie 2000	1 ianuarie 2001
Spania	5 noiembrie 1992	9 aprilie 2001	1 august 2001
Suedia	9 februarie 2000	9 februarie 2000	1 iunie 2000
Turcia			—
Ucraina	2 mai 1996	19 septembrie 2005	1 ianuarie 2006
Ungaria	5 noiembrie 1992	26 aprilie 1995	1 martie 1998
Total	33/47	25/47

Limbi protejate de Cartă

Armenia Asiriană Greacă Kurdă Rusă  Austria Cehă Croată Maghiară Romani Slovacă Slovenă  Bosnia și Herțegovina Albaneză Cehă Germană Idiș Italiană Ladino Macedoneană Maghiară Muntenegreană Poloneză Română Ruteană Slovacă Slovenă Turcă Ucraineană  Cehia Germană Poloneză Romani Slovacă  Cipru Arabă cipriotă Armeană  Danemarca Germană   Elveția Italiană Retoromană  Finlanda Kareliană Sami Suedeză  Germania Daneză Frizonă de nord Frizonă de Saterland Germană de jos Renană de jos Romani Sorabă de jos Sorabă de sus

Croația Cehă Italiană Maghiară Ruteană Sârbă Slovacă Ucraineană  Liechtenstein Nu există limbi regionale sau minoritare  Luxemburg Nu există limbi regionale sau minoritare  Marea Britanie Cornică Galeză Irlandeză Manx Scots Scoțiană  Muntenegru Albaneză Romani  Norvegia Kven Romani Sami Scandoromani  Olanda Frizonă de vest Idiș Limburgheză Romani Saxonă de jos  Polonia Armeană Bielorusă Cașubă Cehă Ebraică Germană Idiș Karaim Lituaniană Romani Rusă Ruteană Slovacă Tătară Ucraineană  România Albaneză Armeană Bulgară Cehă Croată Germană Greacă Idiș Italiană Macedoneană Maghiară Poloneză Romani Rusă Ruteană Sârbă Slovacă Tătară Turcă Ucraineană

Serbia Albaneză Bosniacă Bulgară Croată Maghiară Romani Română Ruteană Slovacă Ucraineană  Slovacia Bulgară Cehă Croată Germană Maghiară Poloneză Romani Ruteană Ucraineană  Slovenia Italiană Maghiară Romani  Spania Aragoneză Asturiană Bască Catalană Galiciană Leoneză Valenciană  Suedia Finlandeză Idiș Meänkieli Romani Sami  Ucraina Armeană Bielorusă Bulgară Găgăuză Germană Greacă Idiș Maghiară Română Poloneză Rusă Slovacă Tătară crimeeană  Ungaria Armeană Băiașă Bulgară Croată Germană Greacă Poloneză Romani Română Ruteană Sârbă Slovacă Slovenă Ucraineană

Note

1. Monica Andriescu, Irina Adina Mărășoiu, Adriana Petraru. „Să dăm cuvântul limbilor regionale sau minoritare!” (PDF). Departamentul pentru Relații Interetnice. Guvernul României.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) ^{[nefuncțională]}
2. en Francis M. Hult (mai 2004). „Planning for Multilingualism and Minority Language Rights in Sweden”. Language Policy. 3 (2): 181–201.
3. en Florian Coulmas, ed. (1991). A Language Policy for the European Community: Prospects and Quandaries. Mouton de Gruyter. p. 16. ISBN 3-11-012869-1.
4. Monica Călușer, ed. (2009). Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare în România. Între norme și practici (PDF). Cluj-Napoca: Editura CRDE. ISBN 978-973-7670-14-4.
5. en „Chart of signatures and ratifications of Treaty 148”. Council of Europe.
6. Portugal signs the European Charter for Regional or Minority Languages - European Charter for Regional or Minority Languages - www.coe.int (în engleză), European Charter for Regional or Minority Languages, 7 septembrie 2021

Legături externe

• Textul în limba română al tratatului pe site-ul Departamentului pentru Relații Interetnice Arhivat în 21 octombrie 2018, la Wayback Machine.