From Wikipedia, the free encyclopedia
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Horăști, oraș Motru, județul Gorj, a fost construită în 1878[1]. Biserica se află pe lista monumentelor istorice sub codul LMI: GJ-II-m-B-09313.
În hotarul satului Vrabeți a fost ridicată de locuitorii acestuia și de vecinii din Horăști o biserică de lemn în hramul Sfântul Gheorghe, ce a fost sfințită în data de 30 iulie 1812, fapt consemnat pe filele unui Octoih[2]. Satul Vrabeți nu mai există, perimetrul său a fost înglobat la Horăști, la mijlocul secolului trecut din el mai rămăseseră doar două case și biserica[3], care a fost reconstruită, tot din lemn, între anii 1878-1886[4]. Costurile au fost suportate de Mihalache R. Cernăianu (ctitorul principal) și de enoriașii din localitate. Tâmpla a fost pictată de zugravul M.I.Stăiculescu din Strehaia[5].
Între anii 1974-1975 s-au făcut lucrări de reparații capitale, urmate de repictarea bisericii, în tehnica „frescă”, de către pictorul Ioan Gogan din Valea Perilor, între anii 1976-1977[6].
Pereții, de mici dimensiuni, înscriu o navă dreptunghiulară și un altar retras, poligonal, cu cinci laturi.
Prispa, de pe latura de vest, are fruntarii cu crestături în acolade, iar stâlpii (baluștrii) sunt lucrați la strung.
La vest de biserică există o clopotniță separată, confecționată pe schelet metalic.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.