Biserica Armenească din Chișinău

Biserica Armenească Apostolică Sfânta Maica Domnului este un lăcaș de cult apostolic armean și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău.^[1]

Mai multe informații Informații generale, Confesiune ...

Informații generale
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului

Confesiune	Apostolic Armean
Hram	Maica Domnului
Țara	Moldova
Localitate	Chișinău, Republica Moldova
Municipiu	Municipiul Chișinău
Adresa	str. Piața Veche, 8
Coordonate	47°01′51″N 28°50′37″E ({{PAGENAME}})
Ctitor	Baronul Oganes
Materiale	piatră, lemn
Istoric
Data începerii	1803
Data finalizării	1804
Localizare
Modifică date / text

Închide

Este biserica comunității armenești, care a construit-o începând cu anul 1803, fiind folosite fundațiile unei biserici moldovenești mai vechi, ce fusese edificată la 1645, pe timpul lui Vasile Lupu (1634–1653), cu hramul „Sf. Nicolae”, căreia i se mai spunea biserică domnească.^[2] Biserica se află în partea de sud-est a centrului istoric al Chișinăului vechi, un important element de reper al planului urban medieval. Biserica armenească, construită cu cheltuiala baronului Oganes, fiul lui Acopgian, și a copiilor săi în memoria părinților, a moștenit de la biserica moldovenească planul alungit, de tip navă, rotunjit la est de vasta absidă altarului. Multe particularități au fost introduse în arhitectura ei după intrarea acesteia în posesia armenilor: lipsește peretele despărțitor dintre naos și pronaos, caracteristic pentru ortodoxia de vest, au apărut compartimentele laterale, așa numitele horane, spații construite special pentru altarele laterale. Atunci a fost construit și turnul clopotniței, alipit la fațada de vest, modificate bolțile interioare și alipită o încăpere la nordul navei, unde se botezau pruncii. În 1804 a fost construit pridvorul de sud, unde în peretele de est a fost montat al doilea altar cu o catapeteasmă din lemn.

În 1885 a avut loc restaurarea bisericii și lucrări de amploare efectuate cu cheltuiala lui Oganes, fiul lui Manuc Bei. O puternică notă orientală a fost introdusă prin construcția loggiei, alipite pridvorului de sud, construit deasupra mormintelor familiei Manuc Bei, în arhitectura căreia au fost promovate trăsături specifice arabo-musulmane, dar soluția planimetrică face parte din moștenirea armenească. Autor al acestei construcții este considerat arhitectul A.I. Bernardazzi.

Pereții clădirii au fost înălțați cu cca. 65 cm, partea nouă fiind evidențiată printr-o arcatură ce amintea ocnițele medievale, amplasată perimetral sub cornișa cu muluri neoclasice. Bolțile vechi au fost demolate și înlocuite cu altele noi, cu o influență a stilului baroc. Bolta cilindrică, susținută de arcuri dublouri, a fost străbătură de mici calote sferice. Suprafețele lor și peretele de apus au fost acoperite cu fresce. A fost înălțată cu un nivel și clopotnița, silueta ei devenind mai elegantă, ultimul nivel fiind împodobit cu detalii din arhitectura neoclasicismulu francez.

În timpul acestei reconstrucții au fost introduce forme caracteristice Armeniei istorice: acoperișul clopotniței a devenit piramidal, au fost ridicate mici turle decorative, în forme similare, deasupra altarului și pridvorului de sud, arhitect Alexandru Bernardazzi. Tot în această perioadă a refacerii capitale a edificiului a fost montată și decorația sculptată a portalului de la intrarea principală prin turnul clopotniței, o compoziție artistică în care au fost incluse și cruci sculptate, motiv folosit în sculptura armenească cu denumirea hacikar.

În anii 70 ai secolului a XX-lea biserica a fost restaurată, arhitect Agasi Ambarțumian.