Barocul petrin

Barocul petrin^[1] (în rusă Петровское барокко) este numele dat de istorici stilului de decorații și arhitectură barocă agreat de Petru cel Mare și folosit pentru a proiecta clădiri în nou fondata capitală rusă, Sankt Petersburg, în timpul conducerii acestui monarh și a succesorilor săi imediați.

Palatul Kikin^⁠(d) (1714), exemplu de casă privată ce datează din timpul regimului lui Petru I.

Spre deosebire de contemporanul baroc Narîșkin, practicat în Moscova, barocul petrin a reprezentat o ruptură drastică de tradițiile bizantine care au dominat arhitectura rusă^⁠(d) pentru aproape un mileniu. Principalii săi specialiști - Domenico Trezzini^⁠(d), Andreas Schlüter^⁠(d) și Mihail Zemțov^⁠(d) - s-au inspirat din arhitecturile mai curând modeste, olandeză, daneză și suedeză a timpului.

Exemple existente ale acestui stil din Sankt Petersburg sunt Catedrala Sfinții Pentru și Pavel (Trezzini), cele Doisprezece Colegii^⁠(d) (Trezzini), Kunstkamera^⁠(d) (Zemțov), Palatul Kikin^⁠(d) (Schlüter) și Palatul Menșikov^⁠(d) (Giovanni Fontana).

Structurile barocului petrin din afara Sankt Petersburgului sunt rare; printre ele sunt Turnul Menșikov^⁠(d) din Moscova și Palatul Kadriorg^⁠(d) din Tallinn.

Referințe

1. de la numele lui Petru I al Rusiei

Lectură suplimentară

• William Craft Brumfield. A History of Russian Architecture (Cambridge: Cambridge University Press, 1993) ISBN: 978-0-521-40333-7 (Chapter Eight: "The Foundations of the Baroque in Saint Petersburg")