Ateism

Ateismul reprezintă, într-un sens larg, respingerea credinței în existența unor zeități.^{[1][2][3][4][4][5][5][6][7]} Într-un sens mai restrâns, ateismul este poziția că nu există zeități. Ateismul este opusul teismului,^[8][9] cea mai generală formă a credinței în existența a cel puțin unei zeități.^[9][10]

Baronul d'Holbach

Cuvântul "ateism" provine din grecescul atheos (greacă ἄθεος), însemnând „fără zeu/zeitate”, și a fost folosit ca termen peiorativ celor care respingeau divinitățile venerate de majoritatea societății (creștinii au fost numiți atei de către păgâni^[11][12]). Primii oameni care se identificau ca fiind atei, au trăit în secolul al XVIII-lea.

Argumentele pe care se bazează ateismul variază de la cele filosofice până la abordări sociale, istorice și chiar științifice. Cele mai populare argumente pro-ateism sunt lipsa oricărei evidențe empirice pentru existența zeilor, problema forțelor răului și numeroasele contradicții între religii și în cadrul aceleiași religii. Mulți atei susțin că lipsa existenței unei divinități este mult mai probabilă decât existența acesteia. Cei care trebuie să aducă dovezi în susținerea punctului de vedere sunt teiștii, pentru că ei sunt cei care afirmă un fapt ca fiind adevărat, și nu ateiștii care doar le contestă afirmațiile .^[13]

Etimologie

Cuvântul grecesc ἄθεοι (atheoi), așa cum apare în Epistola lui Pavel către efeseni 2:12, într-un manuscris din secolul al III-lea. Este tradus ca: „[cei ce sunt] fără Dumnezeu”^[14] sau fără de Dumnezeu.^[15]

Cuvântul "ateism" este format din două cuvinte grecești: prefixul „a” (care înseamnă „fără”) și cuvântul „theos” (care înseamnă „zeu”). Astfel, un ateu este cineva care nu crede în existența zeilor - fără a fi necesar să creadă că zeii nu există, deoarece ateismul în sine este absența credinței (și crezării) în zei.^[16][17]

Se disting două modele de ateism: ateismul pozitiv (sau „tare”) și ateismul negativ (sau „moale”). În timp ce un ateu pozitiv afirmă inexistența divinității, un ateu negativ nu face decât să nu afirme existența sa. Cele două modele sunt cel mai ușor de distins cu ajutorul următoarelor enunțuri: „Consider că nu există zei.” (ateu pozitiv); „Nu consider că există zei.” (ateu negativ).

Cuvintele din sfera ateismului au fost create mai întâi în limba franceză (sub formele athée, athéiste și athéisme) în secolul al XVI-lea și au intrat apoi și în celelalte limbi europene. Înainte de cuvintele franțuzești menționate, a existat în jurul anului 1534 și forma atheonism, probabil derivată din cuvântul italian atheo (ateu). La baza tuturor acestor cuvinte a stat adjectivul grecesc atheos, format din particula privativă ἀ- a- (fără) și θεός theos (zeu), care însemna inițial fără zei sau fără credință în zei, pentru ca începând din seculul al V-lea î.Hr. să capete conotația „care neagă zeii”, necredincios, păcătos.

Karen Armstrong scria: „În timpul secolelor XVI și XVII, cuvântul 'ateu', era rezervat exclusiv pentru polemici. Termenul de 'ateu' era o insultă. Nimeni nu visa să se considere un ateu.”^[18] În secolul XX, globalizarea a contribuit la clarificarea termenului, acesta referindu-se la neîncrederea în orice formă de divinitate.^[19]

Definiții

- Ateismul puternic:^[20] negare a existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități; concepție care se bazează pe această negare.^[21]

- Ateismul de facto: lipsa credinței în existența divinităților.^[20]

Istoric

Istoria ateismului este complexă și reflectă evoluția gândirii umane cu privire la religie, divinitate și cunoaștere. Ateismul, definit ca lipsa credinței în existența unei sau mai multor zeități, are rădăcini care se întind din antichitate până în epoca modernă.

Ateismul în Antichitate

În civilizațiile antice, religia era omniprezentă, iar ideile contrare zeităților erau rare și riscante.

Școala filozofică Cārvāka (aprox. secolul al VI-lea î.Hr., în India) respingea existența zeilor și promova o perspectivă materialistă asupra vieții.

Filosofi precum Epicur (341–270 î.Hr.) și Democrit (460–370 î.Hr.) susțineau idei materialiste și naturale despre univers, evitând explicațiile divine. Protagoras a fost printre primii care au exprimat agnosticism, declarând: „Despre zei nu pot spune nici că există, nici că nu există.”

Evul Mediu: O epocă dominată de religie

În Europa medievală, ateismul era aproape inexistent în mod explicit, deoarece creștinismul domina cultura și politica. Necredința era pedepsită sever, iar majoritatea criticilor religioase erau exprimate în mod indirect.

În lumea islamică, gânditori precum Al-Razi (865–925) au pus sub semnul întrebării religia și dogmele divine, deși nu erau atei în sens strict.

Renașterea și Iluminismul (Secolele XV–XVIII)

Renașterea a adus un interes reînnoit pentru știință, rațiune și gândirea critică, contestând autoritatea religioasă.

În timpul Iluminismului, gânditori precum Baruch Spinoza, David Hume și Denis Diderot au criticat religia și au explorat idei despre un univers fără intervenție divină.

Paul-Henri Thiry d’Holbach (1723–1789) a fost unul dintre primii atei declarati în mod deschis, prin scrierile sale despre materialism.

Secolul XIX: Creșterea Ateismului Filosofic și Științific

Karl Marx, Friedrich Nietzsche și Sigmund Freud au contribuit la critica religiei. Nietzsche a proclamat celebra idee că „Dumnezeu este mort”, sugerând că societatea occidentală s-a îndepărtat de valorile religioase.

Charles Darwin, prin teoria evoluției, a oferit o alternativă naturalistă la explicațiile divine ale creației, încurajând un mod de gândire secular.

Secolul XX și Contemporan

În secolul XX, ateismul a devenit mai răspândit, în special în regimurile comuniste (URSS, China), unde religia era văzută ca o formă de opresiune, deoarece conducătorii statelor comuniste doreau ca dogmele lor să fie mai presus de dogmele religioase.

Mișcări precum „Noul Ateism” din anii 2000, reprezentată de autori precum Richard Dawkins, Christopher Hitchens și Sam Harris, au promovat o poziție militantă împotriva religiei.

În prezent, ateismul este recunoscut ca o opțiune filozofică legitimă, mai ales în societățile democratice și secularizate.

Ateismul Azi

Astăzi, ateismul este influențat de progresul științific și accesul la informație. Este variat în funcție de cultură, fiind mai comun în țările occidentale și mai rar în societăți puternic religioase. Dezbaterea dintre credință și necredință rămâne un subiect central în filozofie, știință și politică.

Ateism, etică și religie

Multe religii afirmă că moralitatea este derivată din poruncile unei anumite zeități și că teama de zei este un factor major în motivarea oamenilor pentru o conduită etică. Ca urmare, ateii au fost deseori acuzați ca fiind amorali sau imorali. Ateii resping această acuzație și afirmă că sunt la fel de motivați de o comportare etică ca oricine altcineva — fie prin educație, fie prin umanism, legislație sau dorința de a avea o bună reputație și respectul de sine. Ei afirmă că un comportament cu adevărat etic derivă din motivații altruiste, nu din teama de pedeapsă sau speranța în răsplată după moarte. Mai mult, ei citează faptul că în multe religii conceptul de moralitate e prezentat doar ca o listă de interdicții ("să nu..."), ceea ce nu e suficient pentru un comportament cu adevărat etic - moralitatea ar trebui să fie și pozitivă, nu doar negativă; fac și ce trebuie să fac, nu doar mă abțin de la ce trebuie să nu fac.

Deși în mod evident este preferabilă o conduită motivată de pornirea altruistă și empatică a omului, decât una incitată de teama de pedepse aplicate de o zeitate în imediatul imanent sau în eluzivul transcendent, fapt rămâne că există și studii care susțin că virtutea și eficiența religiei și religiozității pot funcționa uneori ca stimulent moral: unele studii afirmă că credincioșii în SUA se dovedesc a fi astfel mai altruiști decât ateii, că ei își folosesc timpul într-un mod mai constructiv decât ateii, și, mai important, reușesc să-și înfrâneze mai bine tentațiile impulsive, fapt vital în orice planificare pe termen lung, fie că e vorba despre carieră, școală sau finanțe personale. Cei credincioși, deci par a fi mai sociabili decât ateii, mai implicați în comunitate și, în fine, mai fericiți.^[22] Voltaire spunea cândva că ar vrea ca avocatul lui, și croitorul lui, și valeții lui, ba chiar până și nevasta lui, să creadă în Dumnezeu, acestuia plăcându-i să creadă că astfel va fi escrocat mai rar, și că i se vor pune mai rar coarne.^[23] Ateismul promovează etica și moralul fără a ȋnfricoșa cu o pedeapsă ulterioară, ci bazându-se strict pe produse ale rațiunii și gândirii libere și progresive.

Motivații pentru ateism

Îndoieli privind existența unui Dumnezeu

În cadrul raționalismului științific se ajunge la îndoieli privind existența lui Dumnezeu nu datorită unei descoperiri anume, ci progresiv. Pe de o parte e simplu de pus sub semnul întrebării existența creației așa cum e descrisă de religie: știința a dovedit concludent chiar dinainte de a intra Darwin la bordul navei Beagle că nu a existat un potop mondial^[24] iar secvența evoluționară a universului nu coincide cu nici o versiune a genezei religioase; mai mult, toate fenomenele care erau explicate ca supranaturale au căpătat în timp explicații științifice. În aceste condiții principiul parcimoniei (Briciul lui Occam) implică ipoteza prezenței divine ca nenecesară.^[25][26]

Problema răului

„Problema răului” e probabil cel mai vechi și mai puternic argument al ateismului contra religiei. Pe scurt, existența răului în lume e incompatibilă cu existența unui Dumnezeu binevoitor, și e mai rezonabil să concluzionezi că Dumnezeu nu există decât că există dar nu face nimic să oprească Răul.^[27]

Această problemă a fost formulată prima dată de filosoful grec antic Epicur, de aceea mai este cunoscută și sub numele de Paradoxul lui Epicur:

„Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume? Nu poate și nu vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce îl numim Dumnezeu?”

Motivația istorică

Istoria evreilor, așa cum ne este ea prezentată de istoriografia și arheologia modernă, nu corespunde acelei versiuni mitice redate de Biblie. Teme centrale ale istoriei relației omului (evreilor) cu Dumnezeu, precum istoria Patriarhilor,^[28][29], exodul^{[28][30][31][32][33][34]} cucerirea Canaanului,^[28][35][36] istoria monarhică,^[28][37][38] și exilul,^[28] ori nu au existat pur și simplu, ori ele s-au desfășurat sensibil diferit față de versiunea biblică a faptelor, aceasta din urmă dovedindu-se finalmente o versiune ideologizată și politizată, practic o încercare de rescriere naționalistă și expansionistă a istoriei de către monarhia regatului sudic (Iuda), după căderea Israelului (regatul nordic). Vezi pentru asta recenta lucrare a directorului Institului de Arheologie și Istorie de pe lângă Universitatea din Tel-Aviv, anume profesorul Israel Finkelstein, lucrare numită "Biblia dezgropată" ("The Bible Unearthed").^[39]

Istoria documentelor, anume a textului sacru însuși, și ea, oferă multiple motive de scepticism: istoria mișcării creștine de la începuturi, istoria canonului biblic, a sinoadelor și a scrierilor apocrife, dovezile istorice care sprijină poziția hermeneuticii moderne asupra anumitor pasaje biblice introduse sau modificate de-a lungul timpului.

Demografie

Procentajul persoanelor din diferite țări Europene care susțin: "Eu nu cred că ar exista orice fel de spirit, Dumnezeu sau forță divină." (2005)^[40]

Este dificil de cuantificat numărul de atei din lume. Un sondaj din 2010 publicat în Encyclopædia Britannica a constatat că circa 9,6% din populația lumii este non-religioasă iar aproximativ 2,0% sunt atei. Această cifră nu-i include pe cei care urmează religii atee, cum ar fi budiștii.^[41][42]

Un sondaj de opinie derulat în noiembrie-decembrie 2006 publicat în Financial Times oferă date pentru Statele Unite și cinci țări europene. Cele mai scăzute rate ale ateismului au fost găsite în Statele Unite (4%), în timp ce numărul ateilor în țările europene studiate a fost considerabil mai mare: Italia (7%), Spania (11%), Marea Britanie (17%), Germania (20%) și Franța (32%).^[43][44] Aceste rezultate sunt similare cu cele ale unui sondaj oficial al Uniunii Europene, care a raportat că 18% din populația UE nu cred într-o divinitate.^[45] Alte studii au plasat procentul estimat de atei, agnostici și necredincioși într-un Dumnezeu personal la valori mici în Polonia, România, Cipru^[46] și până la 85% în Suedia, 80% în Danemarca, 72% în Norvegia și 60% în Finlanda.^[47] Potrivit Biroului Australian de Statistică, 22% dintre australieni nu au "nicio religie", o categorie care include și ateii.^[48] Între 64% și 65% de japonezi^[49] și până la 81% din vietnamezi^[50] sunt atei, agnostici, sau nu cred într-un Dumnezeu.^[47]

Procentajul ateilor și agnosticilor în lume.

Un studiu internațional a raportat corelații pozitive între nivelul de educație și necredința într-o divinitate,^[51] un alt studiu al Uniunii Europene constată o corelație pozitivă între abandonul școlar timpuriu și credința într-o divinitate.^[45] Un articol publicat în Nature în 1998 a prezentat un sondaj care sugerează că credința într-un Dumnezeu personal sau în viața de după moarte a fost redusă în rândul membrilor Academiei Nationale de Științe a Statelor Unite (7%) cu mult mai mic decât populația generală din SUA 85%.^[52], deși acest studiu a fost criticat pentru definirea strictă a credinței în Dumnezeu^[53][54] Într-un articol publicat de periodicul de informație al Universității din Chicago (numit “the Chronicle”), care a dezbătut studiul de mai sus, s-a arătat că 76% din medicii americani cred în Dumnezeu, procent mai mare decât valoarea găsită în studiul precedent (7% din oameni de știință), dar mai puțin decât 85% din populația generală.^[55] Un alt studiu de evaluare a religiozității printre oamenii de știință, membri ai Asociației Americane pentru Progresul Științei a constatat că "51% dintre oamenii de știință cred într-o formă de divinitate sau o putere superioară sau, mai precis, 33% din oamenii de știință cred în Dumnezeu, în timp ce 18% cred într-un spirit universal sau o putere superioară".^[56] Frank Sulloway de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts și Michael Shermer de la Universitatea de Stat din California au efectuat un studiu în care subiecții au fost "intelectuali" adulți din SUA (12% au avut doctorat și 62% au fost absolvenți de facultate) 64% dintre acestia cred în Dumnezeu existand o corelație care indică faptul că religiozitatea scade cu creșterea nivelului de educație.^[57] O corelație inversă între religiozitate și inteligență s-a constatat, în 39 de studii efectuate între 1927 și 2002, în conformitate cu un articol din revista Mensa Magazine.^[58] Aceste constatări coincid în mare parte cu meta-analiza statistică din 1958 efectuată de profesorul Michael Argyle de la Universitatea din Oxford. El a analizat șapte studii de cercetare care au investigat corespondența dintre atitudinea față de religie și inteligența măsurată printre elevi și studenți din SUA. Deși o corelație clar negativă a fost găsită, analiza nu a identificat cauzalitatea, dar a observat că factori precum mediul familial autoritar și clasa socială pot juca, de asemenea, un rol.^[59] Studii privind proporția condamnaților la închisoare fără instruire religioasă plasează procentul la aproximativ 0.1%.^[60] Pe de altă parte, alte analize statistice demonstrează că procentul de arestări este invers proporțional cu angajamentul religios în comunitate (numărul de participări la serviciile religioase în biserici), așa cum arată un studiu american al National Opinion Research Center ptr. anii 1974-2004.^[61].

Vezi și

• Ateismul în România
• Agnosticism
• Apateism
• Argumente pro și contra existenței lui Dumnezeu
• Controversa creație-evoluționism
• Deism
• Dumnezeu
• Liste de atei
• Monoteism
• Panteism
• Pandeism
• Raționalism
• Religie
• Scepticism
• Secularism

Referințe

1. Nielsen 2011. : "Instead of saying that an atheist is someone who believes that it is false or probably false that there is a God, a more adequate characterization of atheism consists in the more complex claim that to be an atheist is to be someone who rejects belief in God for the following reasons ... : for an anthropomorphic God, the atheist rejects belief in God because it is false or probably false that there is a God; for a nonanthropomorphic God ... because the concept of such a God is either meaningless, unintelligible, contradictory, incomprehensible, or incoherent; for the God portrayed by some modern or contemporary theologians or philosophers ... because the concept of God in question is such that it merely masks an atheistic substance—e.g., "God" is just another name for love, or ... a symbolic term for moral ideals."
2. Edwards 2005. : "On our definition, an 'atheist' is a person who rejects belief in God, regardless of whether or not his reason for the rejection is the claim that 'God exists' expresses a false proposition. People frequently adopt an attitude of rejection toward a position for reasons other than that it is a false proposition. It is common among contemporary philosophers, and indeed it was not uncommon in earlier centuries, to reject positions on the ground that they are meaningless. Sometimes, too, a theory is rejected on such grounds as that it is sterile or redundant or capricious, and there are many other considerations which in certain contexts are generally agreed to constitute good grounds for rejecting an assertion."
3. Rowe 1998. : "As commonly understood, atheism is the position that affirms the nonexistence of God. So an atheist is someone who disbelieves in God, whereas a theist is someone who believes in God. Another meaning of 'atheism' is simply nonbelief in the existence of God, rather than positive belief in the nonexistence of God. ... an atheist, in the broader sense of the term, is someone who disbelieves in every form of deity, not just the God of traditional Western theology."
4. Harvey, Van A. „Agnosticism and Atheism”. The new encyclopedia of unbelief, in Flynn 2007, p. 35. : "The terms ATHEISM and AGNOSTICISM lend themselves to two different definitions. The first takes the privative a both before the Greek theos (divinity) and gnosis (to know) to mean that atheism is simply the absence of belief in the gods and agnosticism is simply lack of knowledge of some specified subject matter. The second definition takes atheism to mean the explicit denial of the existence of gods and agnosticism as the position of someone who, because the existence of gods is unknowable, suspends judgment regarding them ... The first is the more inclusive and recognizes only two alternatives: Either one believes in the gods or one does not. Consequently, there is no third alternative, as those who call themselves agnostics sometimes claim. Insofar as they lack belief, they are really atheists. Moreover, since absence of belief is the cognitive position in which everyone is born, the burden of proof falls on those who advocate religious belief. The proponents of the second definition, by contrast, regard the first definition as too broad because it includes uninformed children along with aggressive and explicit atheists. Consequently, it is unlikely that the public will adopt it."
5. Simon Blackburn, ed. (2008). „atheism”. The Oxford Dictionary of Philosophy (ed. 2008). Oxford: Oxford University Press. Accesat în 21 noiembrie 2013. Either the lack of belief that there exists a god, or the belief that there exists none. Sometimes thought itself to be more dogmatic than mere agnosticism, although atheists retort that everyone is an atheist about most gods, so they merely advance one step further.
6. Most dictionaries (see the OneLook query for "atheism") first list one of the more narrow definitions.

   • Runes, Dagobert D.(editor) (1942). Dictionary of Philosophy. New Jersey: Littlefield, Adams & Co. Philosophical Library. ISBN 978-0-06-463461-8. Arhivat din originalul de la 13 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011. (a) the belief that there is no God; (b) Some philosophers have been called "atheistic" because they have not held to a belief in a personal God. Atheism in this sense means "not theistic". The former meaning of the term is a literal rendering. The latter meaning is a less rigorous use of the term though widely current in the history of thoughtMentenanță CS1: Text în plus: lista autorilor (link) – entry by Vergilius Ferm
7. „atheism”. Oxford Dictionaries. Oxford University Press. Arhivat din original la 11 septembrie 2016. Accesat în 21 noiembrie 2013.
8. „Definitions: Atheism”. Department of Religious Studies, University of Alabama. Accesat în 1 decembrie 2012.
9. Oxford English Dictionary (ed. 2nd). 1989. Belief in a deity, or deities, as opposed to atheism
10. „Merriam-Webster Online Dictionary”. Arhivat din originalul de la 14 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011. belief in the existence of a god or gods
11. Cooper, Jean Campbell (23 octombrie 2013). Dictionary of Christianity. Taylor & Francis. p. 17. ISBN 978-1-134-26553-4.
12. Bullivant, Stephen; Ruse, Michael (21 noiembrie 2013). The Oxford Handbook of Atheism. OUP Oxford. p. 253. ISBN 978-0-19-166740-4.
13. Stenger 2007, pp. 17–18. , citing Parsons, Keith M. (1989). God and the Burden of Proof: Plantinga, Swinburne, and the Analytical Defense of Theism. Amherst, New York: Prometheus Books. ISBN 978-0-87975-551-5.
14. en Broadman Press. Old Greek word, not in LXX, only here in N.T
15. [BIBLIA sau Sfânta Scriptură - ediție jubiliară a Sfântului Sinod, București, 2001, în traducerea lui Bartolomeu Anania]
16. „What Is Atheism?”. Arhivat din original la 29 decembrie 2008. Accesat în 28 septembrie 2009.
17. „Mathew Sn Definitions » Internet Infidels”. Internet Infidels. 31 decembrie 1969.
18. Armstrong, Karen (28 septembrie 1993). A history of God: the 4000-year quest of Judaism, Christianity, and Islam. A.A. Knopf. p. 288.
19. en The Cambridge Companion to Atheism. Cambridge University Press. 2006. ISBN 0-521-84270-0.
20. Dawkins, Richard (2007) [2006]. „4. Why there almost certainly is no God. The poverty of agnosticism.”. The God Delusion (PDF)|format= necesită |url= (ajutor) (în engleză). London: Bantam Press. Transworld Publishers. pp. 50–51. ISBN 9780593055489.
21. „ateism” la DEX online
22. “The scientist David Sloan Wilson, though a nonbeliever, sees biological (group-survival-promoting) wisdom underlying religion. Working with samplings of people's experience from the psychologist Mihaly Csikszentmihalyi's studies, he also reports that “religious believers are more prosocial than non-believers, feel better about themselves, use their time more constructively, and engage in long-term planning rather than gratifying their impulsive desires. On a moment-by-moment basis, they report being more happy, active, sociable, involved and excited””. - “A Friendly Letter To Skeptics And Atheists: Musings On Why God Is Good And Faith Isn’t Evil”, David G. Myers, published by Jossey-Bass, A Wiley Imprint 2008 by The David and Carol Myers Foundation
23. “I want my attorney, my tailor, my valets, and even my wife to believe in God, and I fancy that then I'll be robbed and cuckolded less often." - Voltaire, "Dialogues between A, B and C" (1768).” - “A Friendly Letter To Skeptics And Atheists: Musings On Why God Is Good And Faith Isn’t Evil”, David G. Myers, published by Jossey-Bass, A Wiley Imprint 2008 by The David and Carol Myers Foundation
24. David Montgomery Noah’s Flood and the Development of Geology Radcliffe Institute pe YouTube. Citat: „... but I was very intrigued by how so much the American public could still believe things that the geological foundation for had been utterly disproved before Darwin ever got on board the Beagle”
25. en „Stiinta si Religia”. Accesat în 2008.
26. en „Despre ateism”. ebonmusings.org. Accesat în 2008.
27. en „Ateismul”. ebonmusings.org. Accesat în 2008.
28. Pfoh, Emanuel (2010). „UNA DECONSTRUCCIÓN DEL PASADO DE ISRAEL EN EL ANTIGUO ORIENTE: HACIA UNA NUEVA HISTORIA DE LA ANTIGUA PALESTINA”. Estudios de Asia y África (în spaniolă). Ciudad de México: El Colegio De Mexico. 45 (3 (143)): 669–697. doi:10.24201/eaa.v45i3.1995. ISSN 0185-0164. JSTOR i25822397. Históricamente, no podemos hablar más de un periodo de los Patriarcas, del Éxodo de los israelitas de Egipto, de la conquista de Canaán, de un periodo de los Jueces en Palestina, ni de una Monarquía Unida dominando desde el Éufrates hasta el Arco de Egipto.³¹ Incluso la historicidad del Exilio de los israelitas de Palestina hacia Babilonia como un evento único ha sido puesta en seria duda recientemente.<sup>32
    
    31</sup> Cf. Th. L. Thompson, Early History of the Israelite People: From the Written and Archaeological Sources, Studies in the History of the Ancient Near East, 4, Leiden, E. J. Brill, 1992, pp. 10-116, 146-158, 215-300, 401412; N. P. Lemche, "Early Israel Revisited", Currents in Research: Biblical Studies, vol. 4, 1996, pp. 9-34, y The Israelites in History and Tradition, Library of Ancient Israel, Louisville, wjk, 1998, pp. 35 85; I. Finkelstein y N. A. Silberman, The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision on Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, Nueva York, Free Press, 2001, pp. 27-96, 123-145. Vease tambien Liverani, Oltre la Bibbia. Storia antica di Israele, Roma-Bari, Laterza, 2003, y Recenti tendenze nella ricostruzione della storia antica d'Israele, Roma, Accademia Nazionale dei Lincei, 2005.
    
    ³² L. L. Grabbe (ed.), Leading Captivity Captive: "The Exile" as History and Ideology, Journal for the Study of the Old Testament - Supplement Series, 278/European Seminar in Historical Methodology, 2, Sheffield, Sheffield Academic Press, 1998.
    
    Din punct de vedere istoric, nu se mai poate vorbi de o perioadă a Patriarhilor, de Ieșirea israeliților din Egipt, de cucerirea Canaanului, de o perioadă a Judecătorilor în Palestina și nici de o Monarhie Unită care domină de la Eufrat la Arcul Egiptului.³¹ Chiar și istoricitatea Exilului israeliților din Palestina în Babilon ca eveniment unic a fost recent serios pusă la îndoială.³²
29. Grabbe, Lester L. (25 octombrie 2007). „Some Recent Issues in the Study of the History of Israel”. Understanding the History of Ancient Israel. British Academy. pp. 57–58. doi:10.5871/bacad/9780197264010.003.0005. ISBN 978-0-19-726401-0.
30. Moore & Kelle 2011, pp. 88–89.
31. Dever 2001, p. 99.
32. Meyers 2005, pp. 5–6.
33. Meyers 2018, p. 81.
34. Harris 2010, p. 69.
35. „D'une façon générale, aucun archéologue sérieux ne croit plus aujourd'hui que les événements rapportés dans le livre de Josué ont un fondement historique précis. Des prospections archéologiques, au début des années 1990, en particulier, ont révélé que la culture israélite a émergé dans les collines du centre du pays, en continuité avec la culture cananéenne de l'époque précédente.” Pierre de Miroschedji, revue La Recherche nr. 391 din 01-11-2005, dosarul Les archéologues réécrivent la Bible, p. Parametri lipsă! (Format:P.)32
36. Killebrew, Ann E. (2005). Biblical Peoples and Ethnicity: An Archaeological Study of Egyptians, Canaanites, Philistines, and Early Israel, 1300–1100 B.C.E. Society of Biblical Lit. p. 186. ISBN 978-1-58983-097-4. Most scholars today accept that the majority of the conquest narratives in the book of Joshua are devoid of historical reality; ...
37. Lipschits, Oded (2014). „The history of Israel in the biblical period”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish Study Bible (în engleză) (ed. 2nd). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-997846-5. As this essay will show, however, the premonarchic period long ago became a literary description of the mythological roots, the early beginnings of the nation and the way to describe the right of Israel on its land. The archeological evidence also does not support the existence of a united monarchy under David and Solomon as described in the Bible, so the rubric of “united monarchy” is best abandoned, although it remains useful for discussing how the Bible views the Israelite past.
38. Maeir, Aren M. (2014). „Archeology and the Hebrew Bible”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish Study Bible (în engleză) (ed. 2nd). Oxford University Press. p. 2125. ISBN 978-0-19-997846-5. Archeological evidence for the early stages of the monarchy is minimal at best. [...] In any case, the lack of substantive epigraphic materials from this early stage of the Iron Age II (after 1000 BCE), and other extensive archeological evidence, indicate that even if an early united monarchy existed, its level of political and bureaucratic complexity was not as developed as the biblical text suggests. The mention of the “House of David” in the Tel Dan inscription, which dates to the mid/late 9th c. BCE, does not prove the existence of an extensive Davidic kingdom in the early 10th c. BCE, but does indicate a Judean polity during the 9th c. that even then associated its origin with David. [...] Although there is archeological and historical evidence (from extra biblical documents) supporting various events of the monarchical period (esp. the later period) recorded in the Bible, there is little, if any evidence corroborating the biblical depiction of early Israelite or Judean history.
39. Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „8. In the Shadow of Empire (842-720 BCE)”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. pp. 189–190. ISBN 978-0-684-86913-1. Archaeologically and historically, the redating of these cities from Solomon's era to the time of Omrides has enormous implication. It removes the only archeological evidence that there was ever a united monarchy based in Jerusalem and suggests that David and Solomon were, in political terms, little more than hill country chieftains, whose administrative reach remained on a fairy local level, restricted to the hill country.
40. „Social values, Science and Technology” (PDF). Arhivat (PDF) din originalul de la 30 aprilie 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
41. „Religion: Year in Review 2010: Worldwide Adherents of All Religions”. Encyclopædia Britannica Online. Encyclopædia Britannica Inc. Accesat în 21 noiembrie 2013.
42. "Worldwide Adherents of All Religions by Six Continental Areas, Mid-2005". Encyclopædia Britannica. 2005. http://search.eb.com/eb/article-9432620. Retrieved 2007-04-15. • 2.3% Atheists: Persons professing atheism, skepticism, disbelief, or irreligion, including the militantly antireligious (opposed to all religion). • 11.9% Nonreligious: Persons professing no religion, nonbelievers, agnostics, freethinkers, uninterested, or dereligionized secularists indifferent to all religion but not militantly so.
43. „Religious Views and Beliefs Vary Greatly by Country, According to the Latest Financial Times/Harris Poll”. Financial Times/Harris Interactive. 20 decembrie 2006. Accesat în 9 aprilie 2011.
44. "Characteristics of the Population". Australian Bureau of Statistics. 2006. http://www.abs.gov.au/AUSSTATS/abs@.nsf/Lookup/1301.0Feature+Article7012009%E2%80%9310. Retrieved 2011-04-09.
45. Social values, Science and Technology (PDF). Directorate General Research, European Union. 2005. pp. 7–11. Arhivat (PDF) din originalul de la 30 aprilie 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
46. Zuckerman, Phil (2007). Martin, Michael T. ed. The Cambridge companion to atheism. Cambridge, England: Cambridge University Press. p. 51. ISBN 0-521-84270-0. http://books.google.com/books?id=tAeFipOVx4MC&pg=PA51. Retrieved 2011-04-09.
47. Zuckerman, Phil (2007). Martin, Michael T. ed. The Cambridge companion to atheism. Cambridge, England: Cambridge University Press. p. 56. ISBN 0-521-84270-0. http://books.google.com/books?id=tAeFipOVx4MC&pg=PA56. Retrieved 2011-04-09.
48. „Cultural Diversity In Australia”. Australian Bureau of Statistics. 2012. Accesat în 21 iunie 2012.
49. Zuckerman, Phil (2007). Martin, Michael T, ed. The Cambridge Companion to Atheism. Cambridge, England: Cambridge University Press. p. 56. ISBN 978-0-521-60367-6. OL 22379448M. Accesat în 9 aprilie 2011.
50. „Average intelligence predicts atheism rates across 137 nations” (PDF). 3 ianuarie 2008. Accesat în 21 octombrie 2012.
51. Zuckerman, Phil (2009). "Atheism, Secularity, and Well-Being: How the Findings of Social Science Counter Negative Stereotypes and Assumptions". Sociology Compass 3 (6): 949–971. doi:10.1111/j.1751-9020.2009.00247.x. http://www.pitzer.edu/academics/faculty/zuckerman/Zuckerman_on_Atheism.pdf Arhivat în 6 august 2014, la Wayback Machine..
52. Larson, Edward J.; Larry Witham (1998). "Correspondence: Leading scientists still reject God". Nature 394 (6691): 313–4. doi:10.1038/28478. PMID 9690462. Available at StephenJayGould.org, Stephen Jay Gould archive. Retrieved on 2006-12-17
53. William H. Swatos; Daniel V. A. Olson. "The Secularization Debate". Rowman & Littlefield. http://chronicle.uchicago.edu/050714/doctorsfaith.shtml. Retrieved 19 august 2011. "Recently, quite amazing time series data on the beliefs of scientists were published in Nature. Leuba's standard for belief in God is so stringent it would exlude a substantial portion of "mainline" clergy. It obviously was an intentional ploy on his part. He wanted to show that men of science were irreligious."
54. Rodney Stark; Roger Finke. "Acts of Faith: Explaining the Human Side of Religion". University of California Press. http://books.google.com/books?id=N4p9eiXV6dMC&pg=PA73&dq=Leuba's+standard+for+belief+in+God+is+so+stringent&hl=en&ei=3QNPTpHhDITKsQK65NzRBg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCoQ6AEwAA#v=onepage&q=Leuba's%20standard%20for%20belief%20in%20God%20is%20so%20stringent&f=falsel Arhivat în 28 mai 2013, la Wayback Machine.. Retrieved 19 august 2011. "Recently, quite amazing time series data on the beliefs of scientists were published in Nature. Leuba's standard for belief in God is so stringent it would exlude a substantial portion of "mainline" clergy. It obviously was an intentional ploy on his part. He wanted to show that men of science were irreligious."
55. "Survey on physicians’ religious beliefs shows majority faithful". The University of Chicago. http://chronicle.uchicago.edu/050714/doctorsfaith.shtml. Retrieved 2011–04-08. "The first study of physician religious beliefs has found that 76 percent of doctors believe in God and 59 percent believe in some sort of afterlife. The survey, performed by researchers at the University and published in the July issue of the Journal of General Internal Medicine, found that 90 percent of doctors in the United States attend religious services at least occasionally compared to 81 percent of all adults."
56. "Scientists and Belief". Pew Research Center. http://pewforum.org/Science-and-Bioethics/Scientists-and-Belief.aspx Arhivat în 7 aprilie 2011, la Wayback Machine.. Retrieved 2011–04-08. "A survey of scientists who are members of the American Association for the Advancement of Science, conducted by the Pew Research Center for the People & the Press in May and June 2009, finds that members of this group are, on the whole, much less religious than the general public.1 Indeed, the survey shows that scientists are roughly half as likely as the general public to believe in God or a higher power. According to the poll, just over half of scientists (51%) believe in some form of deity or higher power; specifically, 33% of scientists say they believe in God, while 18% believe in a universal spirit or higher power."
57. Shermer, Michael (1999). How We Believe: Science, Skepticism, and the Search for God. New York: William H Freeman. pp. pp76–79. ISBN 0-7167-3561-X.
58. According to Dawkins (2006), p. 103. Dawkins cites Bell, Paul. "Would you believe it?" Mensa Magazine, UK Edition, Feb. 2002, pp. 12–13. Analyzing 43 studies carried out since 1927, Bell found that all but four reported such a connection, and he concluded that "the higher one's intelligence or education level, the less one is likely to be religious or hold 'beliefs' of any kind."
59. Argyle, Michael (1958). Religious Behaviour. London: Routledge and Kegan Paul. pp. 93–96. ISBN 0-415-17589-5.
60. „Atheists Supply Less Than 1% Of Prison Populations, While Christians Make -Up 75%. // Current”. current.com. 10 iulie 2011. Arhivat din original la 10 iulie 2011. Accesat în 29 decembrie 2021.
61. “A Friendly Letter To Skeptics And Atheists: Musings On Why God Is Good And Faith Isn’t Evil”, David G. Myers, published by Jossey-Bass, A Wiley Imprint 2008 by The David and Carol Myers Foundation, p.72

Bibliografie

• Armstrong, Karen (1999). A History of God. London: Vintage. ISBN 978-0-09-927367-7.
• Baggini, Julian (2003). Atheism: A Very Short Introduction. Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-280424-2.
• Barker, Dan (2008). Godless: How an Evangelical Preacher Became One of America's Leading Atheists. New York: Ulysses Press. ISBN 978-1-56975-677-5. OL 24313839M.
• Bradlaugh, Charles; Besant, Annie; Bradlaugh, Alice; Moss, A. B.; Cattell, C. C.; Standring, G.; Aveling, E. (1884). The Atheistic Platform. London: Freethought Publishing.
• Dawkins, Richard (2006). The God Delusion. Bantam Press. ISBN 978-0-593-05548-9.
• Dever, William (2001). What Did the Biblical Writers Know, and When Did They Know It?. Eerdmans. ISBN 978-3927120372.
• Dever, William (2003). Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?. Eerdmans. ISBN 978-3927120372.
• Dimitriu, Emilian (1983). Educația ateistă - de la informație la atitudine, Editura Științifică și Enciclopedică, București
• Edwards, Paul (2005) [1967]. „Atheism”. În Donald M. Borchert. The Encyclopedia of Philosophy. Vol. 1 (ed. 2nd). MacMillan Reference USA (Gale). p. 359. ISBN 978-0-02-865780-6.
• Flew, Antony (1976). The Presumption of Atheism, and other Philosophical Essays on God, Freedom, and Immortality. New York: Barnes and Noble.
• Flint, Robert (1903). Agnosticism: The Croall Lecture for 1887–88. William Blackwood and Sons. OL 7193167M.
• Flynn, Tom, ed. (25 octombrie 2007). „The new encyclopedia of unbelief”. The New Encyclopedia of Unbelief. Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-391-3. OL 8851140M.
• Harris, Sam (2005). The End of Faith: Religion, Terror, and the Future of Reason. W. W. Norton & Company.
• Harris, Sam (19 septembrie 2006). Letter to a Christian Nation. Knopf. ISBN 978-0-307-27877-7. OL 25353925M.
• Harris, Sam (2006). „The Myth of Secular Moral Chaos”. Free Inquiry. 26 (3). ISSN 0272-0701. Accesat în 21 noiembrie 2013. alternate URL Arhivat în 24 februarie 2015, la Wayback Machine.
• Harris, Stephen (20 ianuarie 2010). Understanding The Bible (ed. 8). McGraw-Hill Education. p. 69. ISBN 978-0-07-340744-9.
• Hitchens, Christopher (2007). god Is Not Great: How Religion Poisons Everything. Random House. ISBN 978-0-7710-4143-3.
• Hume, David (1779). Dialogues Concerning Natural Religion. London. OL 7145748M.
• Hume, David (1748). An Enquiry Concerning Human Understanding. London.
• Landsberg, Mitchell (28 septembrie 2010). „Atheists, agnostics most knowledgeable about religion, survey says”. Los Angeles Times. Arhivat din originalul de la 11 mai 2011. Accesat în 8 aprilie 2011.
• Martin, Michael (1990). Atheism: A Philosophical Justification. Philadelphia: Temple University Press. ISBN 978-0-87722-642-0. OL 8110936M. Arhivat din originalul de la 19 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Martin, Michael, ed. (2006). The Cambridge Companion to Atheism. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-84270-9. OL 22379448M. Accesat în 25 noiembrie 2013.
• Meyers, Carol (2005). Exodus. Cambridge University Press. ISBN 9780521002912.
• Meyers, Carol (1 martie 2018). Coogan, Michael D.; Brettler, Marc Z.; Newsom, Carol A.; Perkins, Pheme, ed. The New Oxford Annotated Bible: New Revised Standard Version (ed. Fifth). Oxford University Press. pp. 81–83. ISBN 978-0-19-027605-8.
• Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (2011). Biblical History and Israel's Past. Eerdmans. ISBN 9780802862600.
• Nielsen, Kai (2013). „Atheism”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 25 noiembrie 2013.
• Rowe, William L. (1998). „Atheism”. În Edward Craig. Routledge Encyclopedia of Philosophy. Taylor & Francis. ISBN 978-0-415-07310-3. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Russell, Bertrand (1957). Why I am not a Christian, and other essays on religion and related subjects. Simon and Schuster.
• Sartre, Jean-Paul (2001) [1946]. „Existentialism and Humanism”. În Priest, Stephen. Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge. p. 45. ISBN 978-0-415-21367-7.
• Sartre, Jean-Paul (2004) [1946]. „An existentialist ethics”. În Gensler, Harry J.; Spurgin, Earl W.; Swindal, James C. Ethics: Contemporary Readings. London: Routledge. p. 127. ISBN 978-0-415-25680-3.
• Shermer, Michael (1999). How We Believe: Science, Skepticism, and the Search for God. New York: William H Freeman. ISBN 978-0-7167-3561-8.
• Smith, George H. (1979). Atheism: The Case Against God. Buffalo, New York: Prometheus Books. ISBN 978-0-87975-124-1. LCCN 79002726. OL 4401616M.
• Stenger, Victor J. (2007). God: The Failed Hypothesis—How Science Shows That God Does Not Exist. Amherst, New York: Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-652-5.
• Stenger, Victor J. (22 septembrie 2009). The New Atheism: Taking a Stand for Science and Reason. Prometheus. ISBN 978-1-59102-751-5. Arhivat din original la 11 octombrie 2012. Accesat în 23 iulie 2009.
• Zdybicka, Zofia J. (2005). „Atheism” (PDF). În Maryniarczyk, Andrzej. Universal Encyclopedia of Philosophy. 1. Polish Thomas Aquinas Association. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Berman, David (1990). A History of Atheism in Britain: From Hobbes to Russell. London: Routledge. ISBN 978-0-415-04727-2.
• Buckley, M. J. (1990). At the Origins of Modern Atheism. New Haven, CT: Yale University Press. ISBN 978-0-300-04897-1.
• Flew, Antony (2005). God and Philosophy. Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-330-2.
• Tom Flynn, ed. (2007). The New Encyclopedia of Unbelief. Buffalo, NY: Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-391-3.
• Gaskin, J.C.A., ed. (1989). Varieties of Unbelief: From Epicurus to Sartre. •New York: Macmillan. ISBN 978-0-02-340681-2.
• Germani, Alan (15 septembrie 2008). „The Mystical Ethics of the New Atheists”. The Objective Standard. 3 (3). Arhivat din originalul de la 28 aprilie 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Harbour, Daniel (2003). An Intelligent Person's Guide to Atheism. London: Duckworth. ISBN 978-0-7156-3229-1.
• Harris, Sam (2 octombrie 2007). „The Problem with Atheism”. The Washington Post. Arhivat din originalul de la 24 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Howson, Colin (2011). Objecting to God. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-18665-0
• Jacoby, Susan (2004). Freethinkers: A History of American Secularism. Metropolitan Books. ISBN 978-0-8050-7442-0.
• Krueger, D. E. (1998). What is Atheism?: A Short Introduction. New York: Prometheus. ISBN 978-1-57392-214-2.
• Ledrew, S. (2012). „The evolution of atheism: Scientific and humanistic approaches”. History of the Human Sciences. 25 (3): 70. doi:10.1177/0952695112441301. ISSN 0952-6951.
• Le Poidevin, R. (1996). Arguing for Atheism: An Introduction to the Philosophy of Religion. London: Routledge. ISBN 978-0-415-09338-5.
• Mackie, J. L. (1982). The Miracle of Theism: Arguments For and Against the Existence of God. Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-824682-4.
• Maritain, Jacques (1952). The Range of Reason. London: Geoffrey Bles. Accesat în 15 aprilie 2013.
• Martin, Michael (1990). Atheism: A Philosophical Justification. Philadelphia: Temple University Press. ISBN 978-0-87722-943-8. Arhivat din originalul de la 19 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Michael Martin & Ricki Monnier, ed. (2003). The Impossibility of God. Buffalo, NY: Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-120-9.
• Michael Martin & Ricki Monnier, ed. (2006). The Improbability of God. Buffalo, NY: Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-381-4.
• McTaggart, John; McTaggart, Ellis (1930) [1906]. Some Dogmas of Religion (ed. New). London: Edward Arnold & Co. ISBN 978-0-548-14955-3.
• Nielsen, Kai (1985). Philosophy and Atheism. New York: Prometheus. ISBN 978-0-87975-289-7.
• Nielsen, Kai (2001). Naturalism and Religion. New York: Prometheus. ISBN 978-1-57392-853-3.
• Onfray, Michel (2007). Atheist Manifesto. New York: Arcade Publishing. ISBN 978-1-55970-820-3. Arhivat din originalul de la 19 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Oppy, Graham (2006). Arguing about Gods. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-86386-5. Arhivat din originalul de la 19 mai 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Rafford, R. L. (1987). „Atheophobia—an introduction”. Religious Humanism. 21 (1): 32–37.
• Robinson, Richard (1964). An Atheist's Values. Oxford: Clarendon Press. ISBN 978-0-19-824191-1. Arhivat din originalul de la 25 aprilie 2011. Accesat în 9 aprilie 2011.
• Rosenberg, Alex (2011). The Atheist's Guide to Reality: Enjoying Life Without Illusions. New York: W. W. Norton & Co. ISBN 978-0-393-08023-0
• Russell, Paul (11 februarie 2013). „Hume on Religion”. În Edward N. Zalta. Stanford Encyclopedia of Philosophy (ed. 2013). Metaphysics Research Lab. Accesat în 24 noiembrie 2013.
• Sharpe, R.A. (1997). The Moral Case Against Religious Belief. London: SCM Press. ISBN 978-0-334-02680-8.
• Thrower, James (1971). A Short History of Western Atheism. London: Pemberton. ISBN 978-0-301-71101-0.
• Walters, Kerry (2010). Atheism: A Guide for the Perplexed. New York: Continuum. ISBN 978-0-8264-2493-8
• Zuckerman, Phil (2010). Society without God: What the Least Religious Nations Can Tell Us About Contentment. NYU Press. ISBN 978-0-8147-9723-5.
• Zuckerman, Phil, ed. (2010). Atheism and secularity. Santa Barbara, Calif. [u.a.]: Praeger. ISBN 978-0-313-35183-9.

Legături externe

• Comunitatea ateistă română
• The New Atheists in The Internet Encyclopedia of Philosophy
• Atheism pe Curlie – Includes links to organizations and websites.
• Positive atheism: Great Historical Writings Arhivat în 29 noiembrie 2006, la Wayback Machine. Historical writing sorted by authors.
• Religion & Ethics—Atheism at bbc.co.uk.
• Secular Web library – Library of both historical and modern writings, a comprehensive online resource for freely available material on atheism.
• The Demand for Religion – A study on the demographics of Atheism by Wolfgang Jagodzinski (University of Cologne) and Andrew Greeley (University of Chicago and University of Arizona).

Agnosticism teme v • d • m
Teism agnostic		Agnosticism slab		Lista agnosticilor		Agnosticism puternic		Ateism agnostic
Teism		Apateism		Ignosticism		Agnosticism apatetic		Ateism