Arhee

Arheele (Archaea) este unul dintre cele trei domenii ale vieții, alături de Bacteria și Eucaria, care include un singur regn - Archaea (Arhee). Este constituit din organisme unicelulare, anucleate și care nu au organite despărțite de membrane. Archaea au fost clasificate ca bacterii și au primit titlul de "archaebacteria", dar această clasificare este acum depășită.^[3] Celulele archaea au proprietăți diferite de celulele bacteriilor sau ale eucariotelor. Archaea se împart în patru încrengături. Clasificarea lor este dificilă pentru că archaea sunt rareori studiate în laborator și sunt doar analizate la nivelul acizilor nucleici, din mostre prelevate din mediul înconjurător.

Archaea (Archaebacteria) Fosilă: Paleoarchean sau poate Eoarchean – Recent Had'n Archean Proterozoic Pha.
Halobacteria fiecare celulă aprox. 5 μm lungime
Clasificare științifică
Domeniu:	Archaea Woese, Kandler & Wheelis, 1990
Regnuri[1] și îngrengături[2]
Euryarchaeota Woese et al. 1990 Aenigmarchaeota Rinke et al. 2013 Diapherotrites Rinke et al. 2013 Euryarchaeota Garrity & Holt 2002 Nanoarchaeota Huber et al. 2002 Nanohaloarchaeota Rinke et al. 2013 Parvarchaeota Rinke et al. 2013 Proteoarchaeota Petitjean et al. 2014 Aigarchaeota Nunoura et al. 2011 Bathyarchaeota Meng et al. 2014 Crenarchaeota Garrity & Holt 2002 Geoarchaeota Kozubal et al. 2013 Korarchaeota Barns et al. 1996 Lokiarchaeota Spang et al. 2015 Thaumarchaeota Brochier-Armanet et al. 2008
Sinonime
Archaebacteria Woese & Fox, 1977
Modifică text

Descoperire

Archaea au fost descoperite în medii de viață extreme, cum ar fi izvoarele fierbinți de origine vulcanică. În imagine este Izvorul Grand Prismatic din Parcul Național Yellowstone.

Archaea au fost caracterizate prima oară ca un grup diferit de procariote în anul 1977 de către Carl Woese și George E. Fox, cu ajutorul arborilor filogenetici contruiți pe baza secvențelor de ARN ribozomic 16s. ^[4] Woese a argumentat că Archaea sunt un grup de organisme fundamental diferite de organismele cunoscute până atunci. Pentru a sublinia diferențele, Woese a propus un nou sistem de clasificare al organismelor vii, care cuprinde trei domenii: Eucaria, Bacteria și Archaea,^[5]

Caracterizare

Archaea și bacteriile au în general aceeași formă și mărime, deși unele archaea au forme ciudate, precum celulele pătrate ale Haloquadratum walsbyi.^[6] În ciuda similarității vizuale cu bacteriile, archaea au gene și căi metabolice care sunt mai asemănătoare cu eucariotele decât cu bacteriile, cum a fi enzimele implicate în procesele de transcripție și translație. Alte aspecte ale biochimiei archaea sunt unice, cum ar fi prezența lipidelor eter în membrana celulară.

Izvorul fierbinte de origine vulcanică Morning Glory din Parcul Național Yellowstone. Culorile stridente sunt date de prezența organismelor archaea

Surse de energie

Archaea folosesc mai multe surse de energie decât eucariotele. Acestea variază de la compuși organici, cum ar fi zaharurile, până la amoniu, ioni metalici sau chiar hidrogen. Archaea halofile (tolerante la săruri) folosesc lumina solară ca sursă de energie, iar alte specii de archaea fixează carbon. Spre diferență de plante și algele albastru verde, nici o archaea nu desfășoară ambele procese menționate mai sus.

Reproducere

Archaea se reproduc asexuat prin fiziune binară, reproducere fragmentară sau înmugurire. Spre deosebire de bacterii, nicio specie cunoscută de archaea nu produce spori.

Mediul de viață

Archaea au fost inițial descrise ca organisme extremofile, care trăiesc în medii de viață extreme cum ar fi izvoarele termale sau lacurile sărate, dar mai nou au fost descoperite într-o arie largă de habitate, cum ar fi solul, oceanele, colonul uman sau în ombilicul uman. ^[7] Archaea sunt numeroase în oceane, iar archaea din plancton ar putea reprezenta unul dintre cele mai bogate grupuri de organisme de pe planetă.

Archaea reprezintă o mare parte a vieții de pe Terra și poate avea roluri importante atât în circuitul carbonului în natură cât și în circuitul azotului în natură. Nu se cunosc cazuri de agenți patogeni aparținând domeniului Archaea, iar de obicei sunt organisme în relații de comensalism sau mutualism. Un astfel de exemplu îl reprezintă organismele metanogene care trăiesc în intestinele omului sau în rumenul animalelor, unde contribuie la digestie.

Archaea de tip metanogen formează relații de simbioză cu termitele

Utilizare în industrie

Organismele metanogene sunt folosite în producția de biogaz și în tratarea apelor menajere, iar enzimele organismelor extremofile sunt folosite în biotehnologie.

Legături externe

• ro A treia mare ramură a vieții: Domeniul Archaea Arhivat în 5 noiembrie 2015, la Wayback Machine.

Referințe

1. Petitjean, C., Deschamps, P., López-García, P., and Moreira, D. (2014). „Rooting the Domain archaea by phylogenomic analysis supports the foundation of the new kingdom proteoarchaeota”. Genome Biol. Evol. 7: 191–204.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
2. „NCBI taxonomy page on Archaea”.
3. Pace NR (mai 2006). „Time for a change”. Nature. 441 (7091): 289. Bibcode:2006Natur.441..289P. doi:10.1038/441289a. PMID 16710401.
4. Woese C, Fox G; Fox (1977). „Phylogenetic structure of the prokaryotic domain: the primary kingdoms”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 74 (11): 5088–90. Bibcode:1977PNAS...74.5088W. doi:10.1073/pnas.74.11.5088. PMC 432104 . PMID 270744.
5. Woese CR, Kandler O, Wheelis ML; Kandler; Wheelis (1990). „Towards a natural system of organisms: proposal for the domains Archaea, Bacteria, and Eucarya”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 87 (12): 4576–9. Bibcode:1990PNAS...87.4576W. doi:10.1073/pnas.87.12.4576. PMC 54159 . PMID 2112744.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
6. Stoeckenius W (1 octombrie 1981). „Walsby's square bacterium: fine structure of an orthogonal procaryote”. J. Bacteriol. 148 (1): 352–60. PMC 216199 . PMID 7287626.
7. Dunn, Rob. „After 2 Years Scientists Still Can't Solve Belly Button Mystery, Continue Navel-Gazing”. Guest Blog. Scientific American. Accesat în 16 ianuarie 2013.