Agricultura în România are o valoare de 5% din produsul intern brut și angrenează 30% din populația activă ocupată.[1]
România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile[2]. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate[3]. Valoarea producției agricole din România a fost de 64,4 miliarde lei în anul 2010[4]. Producția vegetală a fost în valoare de 43,4 miliarde lei (67,5%), cea animală de 20,4 miliarde lei (31,6%), iar serviciile agricole s-au cifrat la 557,2 milioane lei (0,9%)[4]. În anul 2009, valoarea totală a producției agricole a fost de 59,9 miliarde lei (scădere)[5], și de 66,9 miliarde lei în 2008 (creștere 40%)[6]
În anul 2013, agricultura a adus 18,5 miliarde de euro în economie, acesta fiind cel mai bun rezultat din istorie.[7]
În anul 2009, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,1 miliarde de euro și a importat de 3,4 miliarde de euro.[8] În anul 2010, România a avut un deficit extern de peste 700 de milioane de euro la importurile și exporturile de produse agricole.[9] În anul 2011, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,9 miliarde de euro și a importat de 3,7 miliarde de euro.[10]
Consumul anual de fructe și legume pe cap de locuitor în România este de aproximativ de 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană atinge 90 – 100 de kilograme[11].
Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei românești, aproape 30% din populație lucrând în acest domeniu.[12] Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an este dependentă de capriciile vremii.[12]
Una dintre marile probleme ale agriculturii românești este evaziunea fiscală, evaluată la 2,5 miliarde euro anual în anul 2011[13].
Având o suprafață agricolă de 14.741 milioane de hectare (sau 61,8% din suprafața totală a țării) în anul 2005, România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală și de Est [14] Deși zone semnificative din suprafața agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condițiile pedologice sunt deosebit de favorabile activităților agricole de producție în regiunile de sud și de vest ale țării[14].
În iulie 2011, suprafața agricolă a României era de 14,7 milioane de hectare, dintre care 9,4 milioane hectare teren arabil (63,9%), 3,3 milioane hectare pășuni (22,4%), 1,5 milioane hectare fânețe (10,2%), 218.000 hectare vii (1,5%) și 206.000 hectare livezi și pepiniere (1,4%)[15][14].
În 2013, suprafața agricolă a României era de 13,9 milioane de hectare, dintre care 8,2 milioane hectare teren arabil.[16]
Suprafața agricolă a României a scăzut ușor de la un an la altul[14]. Transferul suprafețelor de teren către sectorul forestier și al construcțiilor a constituit cauza principală a reducerii suprafețelor agricole în ultimii douăzeci de ani[14]. Reducerea suprafețelor de teren, prin includerea acestora în zona urbană, reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce schimbarea categoriei de folosință a terenului agricol în cel forestier apare, în special, în zonele defavorizate[14]. Pădurile acoperă o suprafață importantă, însă se situează încă sub potențial[14].
Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia și 110.000 hectare cu rapiță. În anul 2009, România a cultivat cereale pe o suprafață de 5,3 milioane hectare, în creștere cu 145.000 ha[17]. În anul 2008, la nivel național, suprafața destinată cerealelor și plantelor tehnice a crescut cu 15% față de anul 2007, de la 5,6 milioane de hectare la 6,6 milioane de hectare[18].
Suprafața dedicată pomiculturii s-a diminuat după Revoluție.[19] Astfel, suprafața de livezi a scăzut de la 239,5 mii hectare în anul 1989, la 196 mii de hectare în 2001[19] și 50 mii de hectare în 2011.[20][21]
Privatizarea suprafeței agricole
Până în anul 2010, aproape toată suprafața agricolă și peste o treime din fondul forestier au fost privatizate[14]. Retrocedarea și redistribuirea suprafețelor de teren agricol și forestier a început în anul 1991, desfășurându-se în mai multe etape succesive[14]. Ca urmare, până în anul 2005, 95,6% din suprafața agricolă a țării și circa 33% din cea împădurită au fost retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor legali ai acestora[14]. Totuși, titlurile de proprietate au fost emise fără o verificare corespunzătoare a terenurilor din punct de vedere cadastral și fără înscriere în Cartea funciară[14].Identificarea și delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost întotdeauna corect realizate, făcând astfel obiectul multor litigii și dispute[14]. Terenurile aflate în proprietatea publică a statului au în prezent o pondere de numai 0,5% din suprafața totală arabilă (367,2 mii ha), 0,7% din suprafața totală pășuni (231,2 mii ha) și 0,2% din suprafața totală de fânețe (32,4 mii ha)[14].
Divizarea suprafeței agricole
În 2005, din totalul de 4.256.152 exploatațiilor agricole, 4.121.247 utilizau o suprafață agricolă de 13.906,7 mii ha[14]. Suprafața agricolă medie a unei exploatații agricole din România este de 3,37 ha[14]. Exploatațiile individuale au, în medie, 2,15 hectare, împărțite în 3,7 parcele, în timp ce exploatațiile cu personalitate juridică exploatează în medie 269 hectare, divizate în circa 9 parcele[14].
Recensământul general agricol 2010 arată că în 31.000 de exploatații cu o suprafață medie puțin peste 190 ha. cu un total de peste 7.000.000 ha, lucrează 111.000 de persoane[22]. De cealaltă parte, în peste 3.800.000 de exploatații cu suprafața medie de 3,45 ha, cu un total de peste 8.480.000 ha, lucrează peste 7.000.000 de persoane[22].
Numărul de exploatații agricole din România a scăzut cu 14% în perioada 2003-2010, la 3,86 milioane, în timp ce în Uniunea Europeană declinul a fost de 20%, la 12,05 milioane.[23]
În anul 2012 România avea 1.048.000 de exploatații subvenționate, din care 978.000 erau parcele mai mici de 10 hectare fiecare.[24]
Suprafața agricolă nelucrată
În anul 2010, circa trei milioane de hectare au fost lăsate nelucrate (pârloagă)[25]. Dacă această suprafață ar fi cultivată, statul ar câștiga din impozite aproximativ 330 de milioane de euro[25]. Nelucrate, aceste terenuri pun în pericol și culturile din împrejurimi[25]. Acest lucru se datorează faptului că o bună parte din populația de la sate este formată din bătrâni, care nu mai pot face agricultură[25]. Cum nici nu au bani pentru a-și achiziționa utilaje și nici încredere de a-și da terenurile în arendă, de teamă să nu fie păcăliți, țăranii lasă suprafețe din ce în ce mai mari nelucrate[25].
În statele europene, consumul mediu de îngrășământ activ la hectar este de 200-250 kg, în timp ce în România această medie nici nu trece de 70 kg[26].
Irigațiile
În prezent (mai 2009), se află în stare de funcționare instalații de irigare pentru 563.000 de hectare de teren agricol, din care 553.000 de hectare (respectiv 99%) sunt contractate de organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații[27]
La capitolul irigații România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate[26]. Pe hârtie, suprafața irigată este de circa 300.000 de hectare, dar faptic sunt doar 100.000 de hectare[26]. Alte surse indică o suprafață de 560.000 hectare irigate[28].
Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane hectare, care a fost distrusă aproape în întregime, instalațiile fiind furate sau lăsate în paragină[28] Majoritatea sistemelor de irigații funcționale în 1989 au fost dezmembrate, iar altele nu prea s-au mai construit.[29]
Conform unor estimări sunt necesare în jur de 14 miliarde euro pentru a pune la punct un sistem de irigații la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro[28].
Media subvențiilor la nivel european este de 270-300 de euro la hectar[26]. În România, fermierii primeau doar 82 de euro în anul 2010[26]. În anul 2011, subvențiile au urcat la 175 euro/ha, valoarea totală a subvențiilor fiind de 1,3 miliarde euro.[30]
În anul 2009, România se afla pe poziția a opta în Uniunea Europeană în funcție de fondurile europene atrase în agricultură, de 2,1 miliarde de dolari, cei mai mari beneficiari fiind Franța (9,87 miliarde de euro), Spania (7,26), Germania (6,9) și Italia (6,08), urmați de Marea Britanie (4,04), Polonia (3,72) și Grecia (3,05)[31].
Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007)[2], față de 12,6% în 2004[32]. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale[33][32]. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segmente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele[33].
Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare[34]. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite[34]. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare.[34]
Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură (nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificultatea accesării acestora), fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară[33]. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone[33].
Dintre companiile străine, au pătruns pe piața românească giganți precum Smithfield Foods, cu investiții de câteva sute de milioane de euro, Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis și Meggle[33].
La mijlocul anilor '80, România ajunsese la o producție de 8,5 milioane de tone de grâu (1988) și 11,9 milioane de tone de porumb (1985), însă după căderea comunismului, infrastructura agricolă se află în paragină, sistemele de irigații au fost furate sau distruse, parcul de mașini agricole în mare parte casat, suprafața agricolă fiind extrem de fărâmițată,[35]
Producția de cereale s-a ridicat, în 2006, la 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3 milioane tone, iar cea de porumb - de 8,6 milioane tone[36]. Nivelul producției de cereale a României înregistrat în anul 2007 s-a situat la 7,8 milioane de tone.[37]
Recolta de cereale, fructe și legume: (mii de tone)
În anul 2008, efectivul de porci se situa între 5 și 5,5 milioane de capete[40].
Datorită Politicii Agricole Comune (PAC), România beneficiază de fonduri pentru agricultură în valoare de 14,5 miliarde de euro, în perioada 2007-2013, după cum precizează Banca Mondială în Strategia de Parteneriat cu România pentru 2009-2013[32].
Productivitatea
Exploatațiile de subzistență diminuează performanța sectorului agricol în general[14]. Atât terenurile, cât și forța de muncă sunt folosite sub potențialul lor economic[14]. Lipsa de competitivitate este determinată de forța de muncă agricolă excesivă[14]. În plus, exploatațiilor de subzistență le lipsesc capitalul și o pregătire profesională corespunzătoare a fermierilor, aspect care are drept rezultat venituri foarte mici în urma activității depuse[14]. În consecință, agricultorii din fermele de subzistență nu au, practic, nici motivația, nici capacitatea de a respecta standardele europene inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului, bunăstarea animalelor și siguranța alimentară[14]. Aproape jumătate din suprafața agricolă este lucrată de exploatații de subzistență, care mențin eficiența agricolă generală la un nivel scăzut, contrabalansând realizările fermelor mari care obțin, de altfel, rezultate bune[14]. În prezent (iulie 2010) aproximativ 3,5 milioane de ferme au terenuri de mai puțin de un hectar, fapt care le împiedică să acceseze fonduri UE[41].
Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe - grâu, porumb, orz, orzoaică și ovăz - a crescut de la 5,04 milioane hectare în 2010 la 5,24 milioane hectare în anul 2011,[42] iar producția a crescut de la 16,71 milioane tone în 2010 la 20,78 milioane tone, în anul 2011.[43]
Prin comparație, Ucraina a obținut 39,2 milioane de tone de cereale în 2010.[44] La nivel mondial, FAO a estimat pentru 2011 o producție de cereale de 2,3 miliarde tone, din care 674 milioane tone de grâu.[44]
Grâu
Din punct de vedere al suprafeței cultivate, România ocupă locul patru în Europa, pe aceeași poziție cu Marea Britanie, după Franța (5,1 milioane hectare), Germania (3,2 milioane ha) și Polonia (2,3 milioane ha)[17]. Cu toate acestea, randamentul la hectar, de 2,4 tone, este la mai puțin de jumătate din randamentul mediu al Uniunii Europene[17]. De exemplu, Danemarca a avut în 2009 o producție medie la hectar de 8,1 tone, ceea ce a plasat-o deasupra României ca producție totală, cu toate că suprafața cultivată cu grâu este de doar 740.000 de hectare[17]. În anul 2009, România a fost pe locul 7 din punct de vedere a producției, ca urmare a randamentului, care a reprezentat mai puțin de jumătate (44,7%) din randamentul mediu al UE[45].
În anul 2010 producția a fost de 5,6 milioane de tone de grâu[46], exporturile a fost de 2,3 milioane de tone, iar importurile au fost de 685.000 tone[47].
Necesarul de grâu al României se situează între 3,5 și 4 milioane de tone și include consumul uman (urban, rural), cel industrial, precum și grâul de sămânță[48]. Pentru panificație se consumă 3,5 de milioane tone de grâu[49]. Prin comparație, în Bulgaria cererea internă este de 2,2 milioane de tone de grâu anual[50].
În anul 2007, peste 60% din culturile agricole au fost distruse de secetă, iar România a obținut o producție de grâu de 3 milioane de tone, fiind apreciată de specialiști drept cea mai mică din 1940[51].
În anul 2008, prețul cu care se comercializa tona de grâu era de 500 de lei (115 euro/tonă)[52]. Prin comparație, în anul 2003 prețul era de 200 dolari/tonă[53].
- Productivitatea
Cel mai bun an de după Revoluție până în prezent a fost 2008, cu 3.505 kilograme la hectar - peste producția din 1989, dar nu cu mult[60]. Cel mai slab a fost 2003, cu 1.429 de kilograme la hectar[60].
Porumb
În anul 2007, România era al treilea mare producător de porumb din Uniunea Europeană, după Franța și Italia și avea alocată cea mai mare suprafață pentru această cultură[62]. În anul 2009, România avea mai mult de un sfert din suprafața cultivată cu porumb din Uniunea Europeană, adică aproape 27,5%, fiind tot pe primul loc[26]. Împreună cu Franța, Ungaria și Italia, România avea trei sferturi din culturile de porumb european, ca suprafață[26]. La producție totală România era pe locul 2 cu 13,8% din totalul UE și împreună cu statele respective deținea o cotă de 70% din recolte[26]. Productivitatea a fost în România de 3,4 tone/ha, Franța - 9,1 tone/ha, Italia 8,2 tone/ha, Ungaria - 6,4 tone/ha și Bulgaria - 4,2 tone/ha[26]. Potențialul agricol la porumb ar fi de 14-15 tone/ ha, dacă s-ar face agricultură în stil european[26].
În anul 2009, au fost cultivate 3.000 de hectare cu porumb modificat genetic[63].
Orez
Consumul de orez de pe piața românească este de circa 100.000 de tone anual, din care cea mai mare parte este importată, în principal din Egipt[69]. În anul 1989, în România se cultivau 80.000 de hectare cu orez[70]. În anul 2009, suprafața cultivată cu orez era de 8.000 de hectare, din care compania italiană Riso Scotti deținea 4.000 de hectare[71]. În anul 2010, suprafața cultivată ajunsese la 12.000 de hectare, iar producția a fost de 62.000 de tone, din care 49.000 de tone au mers la export.[70][72] Cu această suprafață cultivată, România a revenit în topul producătorilor de orez din Europa, fiind depășită doar de Italia (280.000 de hectare) și Spania (80.000 de hectare)[71][70]. România este considerată țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare potențial de creștere în domeniul orezului, pentru că regiunea Dunării are de 20 de ori mai multe rezerve de apă decât bazinul Padului, unde se cultivă cea mai mare parte a orezului italian[71]. Comunitatea europeană produce 75% din necesarul de orez, restul de 25% îl importă din China sau Africa[70]. Singura țară care ar mai putea "umple" acest gol este România[70].
Orz
În anul 2010, suprafața cultivată cu orz a fost de 243.461 hectare[61] iar producția de orz și orzoaică a fost de la 1,32 milioane tone.[54]
Producția de orz și orzoaică, pe ani:
Ovăz
În anul 2010, producția de ovăz a fost de 328.000 de tone[54], față de 296.000 tone în anul 2009.[44]
Suprafața cultivată cu oleaginoase a fost de 1,246 milioane ha în 2008, față de 1,340 milioane ha în 2007.[74]
Floarea soarelui
În anul 2009, România deținea 20% din suprafața totală cultivată cu floarea soarelui din Uniunea Europeană, fiind pe locul al doilea, după Spania[26]. Împreună cu Spania, Franța, Bulgaria și Ungaria, România avea 90% din totalul suprafețelor cultivate cu floarea soarelui[26]. Din punct de vedere al producției, România era pe locul 4, cu 16% din total[26]. În același an, producția la hectar a fost sub 1,4 tone, având un randament mai mic cu 20% față de randamentul mediu al Uniunii Europene[26][45]. Pentru a-și asigura necesarul de ulei alimentar, România are nevoie anual de circa 1,2 milioane de tone de floarea-soarelui[75]. (2 milioane tone conform unei alte estimări[76])
În ceea ce privește consumul de ulei, România este una dintre țările cu cel mai ridicat consum de ulei pe cap de locuitor, de aproximativ 11 litri/an, comparativ cu Ungaria sau Austria, unde valoarea nu depășește 7 litri, respectiv 5 litri.[77]
Producția de floarea soarelui, pe ani:
Rapiță
În anul 1995 în România se cultivau 300 de hectare de rapiță[39]. În 2005, suprafața cultivată a crescut la aproape 88.000, urcând la 110.000 de hectare în 2006, și aproape 349.000, în 2007[39]. Pentru 2008 se estimează 459.000 de hectare de rapiță[39]. În 2005 au fost recoltate peste 147.000 de tone de rapiță iar în 2007 producția a fost de peste 348.000 de tone[39]. Zonele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu rapiță sunt Călărași (53.000 ha), Constanța (45.775 ha) și Ialomița (42.921 ha)[79]. În anul 2008, prețul rapiței era de 460 - 470 de euro/tonă[80].
In
Producția de in, pe ani:
Cânepă
Până în 1989, România ocupa locul I în Europa la cultura inului și a cânepei și locul IV în lume.[84] În anul 1989, au fost însămânțate peste 56.000 de hectare cu cânepă, dar în anii următori producția s-a prăbușit, iar industria de prelucrare și-a închis topitoriile și filaturile de cânepă[85]. Din cele 31 de unități de prelucrare ale plantelor textile existente înainte de Revoluție, au rămas doar 4-5 astfel de topitorii, multe fiind închise pentru că nu mai au materie primă[85]. În anul 2003, suprafața cultivată cu cânepă era de 1.200 hectare[85].
Producția de cânepă, pe ani:
În anul 2008, suprafața cultivată cu leguminoase a fost de 37.000 de hectare, față de 44.000 de hectare în 2007.[74]
Soia
Producția de soia, pe ani:
Mazăre
În anii 1980-1989 mazărea s-a cultivat constant pe 50-95 mii de hectare[88]. Apoi, suprafețele s-au restrâns după anul 1990, datorită desființării multor societăți agricole, complexe și ferme zootehnice de stat[88]. În anul 2001, mazărea s-a cultivat pe 11.214 hectare[88]. Producțiile medii obținute sunt în jur de 1500 kg/ha, dar în condițiile aplicării unor tehnologii corespunzătoare se pot obține 2000-4000 kg/ha[89]. Prin comparație, în Franța se realizează curent producții medii pe țară de peste 4000 kg/ha[89].
În anul 2011, suprafața cultivată cu legume a fost de 42.705 hectare iar producția a ajuns la aproape 3,5 milioane tone, cu 400.000 tone peste cea obținută în 2010[90]. Din această cantitate, în solarii au fost obținute 156.800 tone, iar în sere 28.481 tone[90]. Suprafața ocupată de solarii este de 3.000 hectare, iar de sere de 317 hectare[90].
Producția de legume a fost de 3,4 milioane tone în 2008[91], 3,9 milioane tone în 2009 și 3,6 milioane tone în 2010[92].
Suprafața cultivată cu legume a fost de 237.000 hectare în 2009[93] și 250.000 de hectare în 2010[92].
În anul 2010, România a produs 738.000 tone de roșii, 956.000 tone de varză, 164.000 tone de castraveți, 212.000 tone de morcov, 352.000 tone de ceapă și 224.000 tone de ardei[78]. Producția de legume pe anul 2010 a scăzut cu 7,7%, din cauza reducerii suprafeței cultivate cu 6,4%[78].
În anul 2009, România a produs 984.000 de tone de varză, 154.000 tone de vinete, 750.000 de tone de roșii, 144.000 tone de castraveți, 370.000 tone de ceapă și 53.000 tone de fasole[94].
În anul 2008, România a importat 185.000 de tone de legume și a exportat de 13 ori mai puțin, adică 13.970 tone de legume[95].
Potrivit MAPDR, consumul intern de legume este asigurat în proporție de 35-40% din producția autohtonă, diferența fiind asigurată din import[91].
Cartofi
România este al treilea cultivator de cartofi din Europa, ca suprafață, după Germania și Polonia[96], și pe locul 6, ca producție, după Germania, Polonia, Olanda, Franța și Marea Britanie, având în anul 2009 un randament de 54,1% din randamentul mediu al Uniunii Europene[26]. Producția medie a fost de aproape 15 tone la hectar în anul 2006, și de 12 tone în 2007[96]. În anul 2009, producția României a fost de 15,9 tone la hectar, față de Bulgaria - 16,2 tone la hectar, Polonia - 19,7 tone, Ungaria - 25,3 tone, Cehia - 26,7 tone, Germania - 44 tone și Franța - 43,4 tone[97].
Producția de cartofi a României se cifrează anual între trei și patru milioane de tone, cantitate suficientă pentru asigurarea consumului intern - de circa două milioane de tone anual - dar și pentru sămânță (circa un milion de tone), procesare și furaje (circa 40.000 de tone)[96][98].
Românii consumă anual, în medie, 92,2 kg/cartofi pe locuitor, situându-se pe locul patru în UE[98]. Pe primele locuri se situează Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda - 118,7 kg/locuitor/an și Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an[98].
În România se raportează anual o suprafață cultivată cu cartofi în jurul valorii de 240.000 hectare, existând un număr de aproximativ 200 de exploatații cu suprafața de peste 10 hectare, majoritatea fiind producători mici care dețin suprafețe de la 0,10 până la 10 hectare.[99] În România se cultivă în prezent peste 100 soiuri de cartof de mare performanță, majoritatea provenind din Uniunea Europeană (Olanda, Germania, Franța, Danemarca, Scoția) și doar câteva cu soiuri românești.[99] Zonele cele mai prielnice pentru cultura cartofului sunt județele Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Suceava, Botoșani, zonă închisă pentru cartoful de sămânță, iar pentru cartoful timpuriu anumite zone din județul Dâmbovița (Lungulețu, Brezoaele ), Teleorman (Peretu), Olt și Constanța.[99]
Cartofi de sămânță: dacă în anul 1999, România avea o suprafață plantată cu 6.438,5 ha de loturi semincere la cartofi, aceasta a scăzut treptat la 2.810,1 hectare în 2003, la 1.961,59 hectare în 2009 și la 754,46 ha în 2011.[99]
Importurile de cartofi în 2011 au totalizat 89.635 tone, în valoare de 23,4 milioane de euro, reprezentând doar 2% din totalul producției, în timp ce în 2010 au fost de 64.704 tone în valoare de 11,646 milioane euro.[99]
Varză
Producția de varză la hectar a fost de 21.428 kg/ha în anul 2008 și la 22.883 kg/ha în anul 2009[100].
Vinete
Roșii
Producția de roșii la hectar a fost de 15.886 kg/ha în anul 2008 și la 15.579 kg/ha în anul 2009[100].
Sfecla de zahăr
În anul 2009 au fost cultivate 21,2 mii de hectare cu sfeclă de zahăr și s-a obținut o producție totală de 690,1 mii tone, producția medie fiind de 32,5 tone la hectar[101]. În anul 2010, producția a fost de 853 de mii de tone[78] pe o suprafață cultivată de 24 de mii de hectare.[102]
Consumul direct de zahăr din România este de aproximativ 320.000 tone pe an.[102] Adăugând ce se consumă în industrie se ajunge la circa 500.000 tone.[102] Prin comparație, Polonia consumă 1.400.000 de tone, Ungaria și Cehia câte 350.000 de tone, iar Slovacia 150.000 de tone.[103]
Înainte de 1989, România avea 33 de fabrici de zahăr[104][105] și producea anual circa 550.000 de tone de zahăr alb din sfeclă de zahăr, acoperindu-și necesarul de consum și rafina circa 150-200 mii tone zahăr brut din import pentru reexport[106]. La 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană[106]. Pentru sectorul zahăr România a primit o cotă națională de 109.000 tone zahăr alb din sfeclă și un necesar tradițional de rafinare de 329 mii tone zahăr alb din zahăr brut din trestie din import, deci un total de 438.000 tone[106].
În anul 2006, consumul de zahăr din România era de aproximativ 550 de mii de tone.[104] Din această cantitate, 85% era zahăr alb provenit din rafinarea zahărului brut importat, restul fiind zahăr alb din sfeclă.[104]
Pepeni
În anul 2009 s-au cultivat 34.000 de hectare cu pepeni, cu 4.000 mai mult față de anul anterior și s-a obținut o producție totală de 662.000 de tone, în creștere cu 17,8% față de 2008[97]. În anul 2010, producția a fost de 660.000 tone de pepeni verzi și galbeni[78].
Producția de pepeni verzi la hectar a fost de 21.321 kg/ha în anul 2008 și la 19.400 kg/ha în anul 2009[100].
Producția de pepeni verzi:
Ceapă
Rădăcinoase (morcovi, pătrunjel, păstârnac)
Producția de ciuperci de cultură a fost de 500 de tone în anul 2005, de 60 de tone în anul 2004[107] și de 34 de tone în anul 1999.[108]
Articol principal: Viticultura în România.
În anul 2001, producția de struguri a fost de 953.981 de tone, media la hectar fiind de 6.000 de kilograme[109]. În anul 2008, producția de vin din România a fost de aproximativ 6,3 milioane de hectolitri de vin, în condițiile în care media producției din ultimii ani a fost de 5,5 milioane de hectolitri de vin[110]. Totuși, din această cantitate, doar 1,5 milioane de hectolitri provin din piața organizată a vinului, restul fiind realizat pentru așa-zisa piață de autoconsum (din care fac parte vinul îmbuteliat în PET-uri de ocazie și scos la vânzare de către micii producători fie pe marginea șoselei, fie pe tarabele piețelor sau în „vinăria” de la colțul blocului)[110]. Valoarea totală a producției anuale este de aproximativ 500 de milioane de euro, din care pieței neorganizate îi revin peste 300 de milioane de euro, ceea ce duce la pierderi de 100 milioane euro pentru statul român, datorită neimpozitării (anul 2009)[110]. Industria vinului asigură locuri de muncă pentru 50.000 de oameni, iar alte 500.000 de persoane își asigură traiul din viticultură și vinificație[111].
În prezent, în România, dintr-un total de 186,9 mii de hectare de plantații de vie, 94,9 mii de hectare reprezintă plantațiile cu viță nobilă, restul suprafețelor fiind acoperite cu hibrid, acceptat doar pentru producerea vinului de masă[110].
În anul 2008, România a exportat o cantitate de aproximativ 385.000 hectolitri de vin pentru peste 35,5 milioane de euro, și a importat o cantitate de 140.000 hectolitri de vin, pentru o sumă de puțin peste 15,8 milioane de euro[110].
În Romania, la nivelul anului 2007, consumul de vin pe cap de locuitor era de aproximativ 22 de litri, în timp ce în Franța consumul anual pe cap de locuitor era de 57 de litri[111].
Pădurile din România sunt printre cele mai bune din Europa, având un istoric de gospodărire eficace, prin care au ajuns la un standard înalt și un potențial economic important[14]. În anul 2005, sectorul contribuia cu peste 9% la exporturile țării, reprezentând 3,5% din PIB[14].
Pădurile și alte terenuri cu vegetație forestieră (6.742,8 mii hectare) reprezintă 28,28% din fondul funciar al României[14]. Acesta este compus din păduri (6.233 mii hectare), reprezentând 92,4% și alte terenuri acoperite cu vegetație forestieră[14]. Ponderea suprafețelor împădurite în totalul suprafeței României se situează sub media europeană și cu mult sub nivelul pe care cercetătorii îl consideră ca fiind un prag minim posibil, având în vedere condițiile naturale ale țării (32-35%)[14].
Se previzionează că 65% din suprafața națională totală de pădure va fi retrocedată persoanelor private și autorităților publice locale[14]. În prezent, proprietarilor privați li se cere să se asocieze, să-și înființeze ocoale silvice și să angajeze personal silvic sau să contracteze servicii silvice de la Regia Națională a Pădurilor Romsilva sau de la alte ocoale silvice[14]. Până în anul 2010, s-au înființat 106 ocoale silvice, care administrează peste 1.000.000 ha de pădure[14].
Deși se poate urmări activitatea de pe parcelele de pădure aflate în proprietatea Romsilva sau a persoanelor care dețin astfel de suprafețe în parcurile naționale, controlul asupra proprietarilor privați de pădure, aflați în afara parcurilor naționale, constituie o problemă importantă[14]. Actualmente, se estimează că se exploatează ilegal 100.000 metri cubi de lemn pe an[14].
Capacitatea de atingere a potențialului economic din sectorul forestier este limitată și de slaba accesibilitate a majorității pădurilor[14]. Drumurile forestiere din România acoperă mai puțin de 42.000 km (ceea ce înseamnă circa 6,5 m/ha), reflectând cea mai slabă densitate din Europa[14]. Ca urmare, peste 2 milioane ha de pădure sunt practic inaccesibile, indiferent dacă este vorba de desfășurarea activităților de gospodărire sau de exploatare[14].
Suprafața fondului forestier a înregistrat o creștere cu 0,9%, până la 6.484.572 hectare, la 31 decembrie 2007 comparativ cu 31 decembrie 2006. Volumul de masă lemnoasă recoltată în cursul anului 2007, conform reglementărilor legale, a fost de 17.238 mii metri cubi, cu 9,9% mai mare față de anul precedent. În anul 2007, s-au realizat lucrări de împăduriri pe o suprafață de 10.716 hectare, cu 31% mai puțin față de 2006[112].
România are în total 6,3 de milioane de hectare de pădure, dintre care 4,2 milioane se află în proprietatea statului[113]. Se estimează că în perioada 1995-2010 au fost distruse prin tăieri ilegale aproximativ 127.000 de hectare[25]. Dintre acestea, 95.000 de hectare au fost rărite, iar restul au fost pur și simplu rase[25]. În anul 2007, în România au fost tăiați ilegal 175.743 de metri cubi de pădure[25].
În România se taie legal 17 milioane de metri cubi[114]. La nivel național, în ultimii cinci ani, tăierile ilegale descoperite sunt de circa 175.000 – 180.000 de metri cubi pe an[114].
În anul 2004, România a exportat lemn în valoare de 832 de milioane de euro, cu un preț mediu de 20 de euro pe metrul cub.[115]
Fondul de vânătoare al României este de 22 de milioane de hectare, împărțit în 2.100 de fonduri de vânătoare[116]. Suma totală, anuală, încasată la bugetul de stat de pe urma vânatului este de 600 de mii de euro, din care 200 de mii provin de la AGVPSR[116].
În sezonul mai 2008 - mai 2009, în pădurile României existau 167 de mii de căprioare, iar cota de vânătoare a fost de 10.200 de exemplare, din care au fost împușcate 9.000[116]. Au fost 59.218 mistreți, o cotă de vânătoare de 16.660, împușcați 14.000[116]. S-au numărat 1,41 milioane iepuri, la o cotă de 134.000, din care au fost sacrificați - 113.000[116]. Au fost înregistrați 367.000 de fazani, la o cotă de 69.000, din care împușcați - 56.000[116].
Din punctul de vedere al potențialului piscicol, România se situează pe primul loc în Europa de sud-est, cu o rețea hidrografică de 843.710 ha.[117] În România există, răspândite în 38 de județe, peste 84.500 hectare de crescătorii piscicole, mai mult de 15.500 ha pepiniere piscicole, 300 de ferme piscicole și 60 de păstrăvării, cu o suprafață de 44 ha.[118] Principalele specii de pești cultivate sunt: crap comun, caras, ciprinide asiatice (sânger, cosaș, novac), păstrăv-curcubeu, indigen, fântânel, șalău, știucă, somn, iar producția din acvacultură era de circa 17.000 de tone anual.[117] Producția de pește din România a scăzut constant începând cu anul 1989.[118] Astfel, dacă imediat după Revoluție, producția națională de pește din ape amenajate se cifra la 50-60.000 de tone anual, în anul 2006, aceasta era de numai 8.000 de tone.[118] Și pescuitul din Marea Neagră s-a diminuat considerabil - de la 4.431 tone pește, în 1998, până la 2.026 tone, în anul 2005.[118]
Până la sfârșitul anilor 1990, în România existau multe fabrici de conserve și preparate din pește, inclusiv câteva foarte mari, precum cele de la Tulcea, Constanța, Brăila, Galați și București, care asigurau întregul consum intern și furnizau și mari cantități la export.[117] Începând din anul 1997, rând pe rând, aceste fabrici au intrat în faliment și au fost închise.[117]
Consumul anual de pește din România se cifrează la 70.000 de tone de pește, dintre care doar 20.000 de tone reprezintă producție internă, restul fiind din import.[118] Românii consumă, în medie, circa trei kilograme de pește pe cap de locuitor anual, ceea ce este cu mult sub media europeană, de 10 kilograme pe an.[118]
- În anul 2007, producția de lână a înregistrat o creștere cu 8,5% față de 2006, fiind colectate 21.025 de tone[119].
- În anul 2007, producția totală de ouă a scăzut cu 12,2%, la 6,52 miliarde bucăți[119].
- În 2007, animalele sacrificate au cântărit în total 1,5 milioane de tone, din care porcinele au reprezentat 642.000 de tone[119].
Numărul de animale, pe ani: (în milioane)
| Anul | 2010[120] | 2009[120] | 2008[73] | 2007[120][73] | 2006[73] | 2005[73] | 2004[120][73] | 2003[73] | 2001[120] | 1989[120] |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| bovine | 1,9 | 2,5 | 2,6 | 2,8 | 2,9 | 2,8 | 2,8 | 2,8 | 2,8 | 7,5 |
| porcine | - | - | 6,1 | 6,5 | 6,8 | 6,6 | 6,4 | 5,1 | - | - |
| ovine | - | - | 8,8 | 8,4 | 7,6 | 7,6 | 7,4 | 7,4 | - | - |
| caprine | - | - | 0,8 | 0,8 | 0,7 | 0,6 | 0,6 | 0,6 | - | - |
| cabaline | - | - | 0,8 | 0,8 | 0,8 | 0,8 | 0,8 | 0,8 | - | - |
Creșterea porcilor
În prezent (iulie 2010), în România sunt crescuți 5,1 milioane de porci în ferme și gospodării ale populației, din care aproape 1,4 milioane în exploatații profesionale și 3,8 milioane în gospodăriile populației[121]. Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci, acesta fiind asigurat în proporție de 70 la sută numai din importuri[121]. Înainte de 1989, în România erau crescuți aproape 15 milioane de porci[121].
Livrările de carne și produse procesate din carne de porc, provenind de la firme românești pentru piața UE, au fost interzise din anul 2003, deoarece România folosea pentru eradicarea pestei porcine clasice vaccinarea porcilor[122]. În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicția impusă firmelor românești privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă ținută sub control[122].
La sfârșitul lunii octombrie 2012, efectivele totale de porci erau de 2,7 milioane de capete, din care peste 1,8 milioane de capete se găseau în fermele cu flux industrial, iar 300.000 în ferme familial.[123]
Creșterea bovinelor
În anul 2010, în România existau aproximativ 1,9 milioane de capete de bovine, din care 1,8 milioane (91,5%) se aflau în proprietatea fermelor de subzistență - persoane fizice - în timp ce restul de 170.000 de animale erau exploatate în ferme industriale[120]. În anul 2010, crescătorii români au trimis la export 51.000 de tone de bovine vii în valoare totală de 98,8 milioane de euro, în creștere valorică cu o treime față de anul anterior[120].
În anul 2007, producția totală de lapte a fost de circa 61 milioane hectolitri, din care cel de vacă a fost de 54,5 milioane hectolitri[124].
Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat o reducere impusă a producției de lapte, de la 5 milioane de tone de lapte pe an, cât producea înainte, la maximum trei milioane de tone de lapte pe an.[125] Din această cantitate, două milioane de tone au fost alocate pentru vânzare directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare.[125] Dacă depășim aceste cantități, plătim penalizări de 278,3 euro pentru fiecare tonă de lapte realizată în plus.[125] În schimb, dacă producem mai puțin decât ne-am angajat, vacile vor trebui să se abțină în următorii ani să dea la fel de mult lapte, pentru că UE ne va tăia cota.[125]
Creșterea ovinelor
Anual, România exportă ovine și carne de oaie în valoare de circa 150 de milioane de euro, fiind pe locul patru în UE.[126] În anul 2013, fermierii au înregistrat 9,11 milioane de oi și capre, pentru care au primit subvenții în valoare de peste 6,66 milioane de euro numai de la UE.[126]
Avicultura
Carnea de pui necesară pentru consumul local este asigurată în mare parte din producția locală[127]. Anual, România importă circa 80.000 de tone de carne de pui din străinătate și exportă 50.000 - 60.000 de tone[127].
Piața internă a cărnii de pasăre se ridică la aproximativ un miliard de euro (anul 2008)[128] Consumul total de carne de pasăre în România a fost, în anul 2007, de 370.000 de tone, dintre care 70% au provenit din producția internă, iar restul de 30% din importuri[129].
Consumul de carne de pasăre este în prezent (2008) de 20 kg pe an pe cap de locuitor, fără autoconsum, nivel similar celui din țări precum Ungaria și Bulgaria[130].
Consumul anual de ouă este de circa 235 per capita (anul 2008)[131]. În anul 2007, producția totală de ouă a fost de 6,52 miliarde bucăți[124].
În anul 1997, producția internă la carne de pasăre înregistra un total de 105.600 tone și 1,450 miliarde bucăți la ouă de consum.[132]
Pe piața de carne de pasăre, concurenții principali sunt Transavia, Agricola Bacău, Avicola Buzău, Avicola Călărași, Avicola Crevedia, Agroli, Agrisol Internațional și Ave Impex[133].
Articol principal: Apicultura în România.
În anul 2003, apicultura din România a înregistrat cea mai mare producție de până atunci, peste 20.000 tone de miere, cu o valoare de 45-48 milioane de euro[134]. Din această cantitate, 11.000 de tone a fost exportată pe piețele europene și americane[134].
În anul 2009, producția a fost de 21.500 iar în 2008 a fost de 20.037 de tone[135]. Numărul de familii de albine este în continuă creștere, în 2009 ajungând la 1.110.000 de la 1.109.000, în 2008[135]. Apicultorii români au accesat în anul 2009 suma de 7,1 milioane lei prin Programul Național Apicol, dintr-un buget total alocat de circa 13,3 milioane lei, după ce în 2008 aceștia au beneficiat de doar 2,2 milioane lei din acest sprijin[135].
Consumul anual de miere pe cap de locuitor in România este estimat la circa 500 de grame, mai redus decât în majoritatea statelor europene[135]. Prin comparație, în Danemarca consumul de miere se ridică pe an la 5 kg/cap de locuitor, în Germania la 1,5-2 kilograme pe cap de locuitor, iar în Ungaria la peste 600 grame[135].
În România se vând anual aproximativ 1,4 miliarde de fire de flori tăiate, 90% din acestea fiind aduse din țări precum Olanda, Italia, Turcia, Ungaria și chiar Thailanda.[136]
Suprafața cultivată cu tutun s-a redus de la 13,5 mii de hectare în 1998 la 1,6 mii de hectare în anul 2008[137]. În anul 2008, producția obținută de cei 152 de cultivatori a fost de 1,8 mii de tone[137].
Conform unei alte surse, suprafața cultivată cu tutun a fost de 1.015 hectare în 2007 și 1.463 de hectare în 2008, iar recolta a fost de 2.165 de tone în 2007 și 3.542 de tone în 2008[138].
Produsele ecologice au un potențial ridicat în România, datorită faptului că o mare suprafață de teren poate fi convertită pentru cultura bio și pentru că europenii consumă din ce in ce mai mult produse sănătoase[139]. În România, suprafața cultivată cu produse bio este de peste 70.000 de hectare în 2006, adică sub 1% din potențialul agricol al țării[139]. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit studiilor, România ar putea produce în sistem ecologic în jur de 10-15% din suprafața agricolă[139].
Suprafața cultivată cu legume ecologice a fost de 300 de hectare în 2009 și 259 hectare în 2008[140]. Suprafața cultivată cu pomi fructiferi ecologici fost de 820 de hectare în 2009 și 790 hectare în 2008[140].
Suprafața totală cultivată ecologic în anul agricol 2008 a fost de 221.410 hectare, față de 190.129 de hectare în 2007[140].
În anul 2011, suprafața agricolă ecologică a crescut de la 260.000 hectare la 300.000 hectare, din care terenul arabil reprezintă puțin sub 100.000 hectare.[141] Exporturile de produse bio din România au crescut în 2010, atingând un nivel record, de 100 milioane de euro, față de 80 de milioane de euro în 2009.[141] La nivel european, Spania este pe primul loc la nivelul suprafețelor cultivate bio, cu 1,33 milioane hectare, depășind astfel Italia, cu 1,1 milioane hectare, Olanda, cu afaceri în domeniul agriculturii ecologice de 647 milioane de euro în 2009, în creștere cu 11% față de 2008.[141]
Piața produselor pentru protecția plantelor reunește erbicide, semințe, îngrășăminte și unelte agricole, iar valoarea anuală este de 140 de milioane de euro în 2010[142]. Suma cheltuită pentru fiecare hectar de teren agricol era de circa 14 euro în anul 2005[143]. Sumele alocate de agricultori în statele UE pentru procurarea substanțelor de protecție a plantelor variază între 150 și 200 euro la hectar, iar în țări precum Polonia și Ungaria nivelul ajunge la 80 de euro[143].
În anul 2010, România a vândut în stăinătate, 8,5 milioane tone de produse agro-alimentare, în special cereale și tutun.[144] Au fost exportate două milioane tone de porumb pentru suma totală de 388 milioane euro, 2,5 milioane tone de grâu pentru 380 milioane euro, un milion de tone de rapiță pentru 334 milioane euro și 23 mii tone de tutun pentru 380 milioane euro.[144]
În anul 2011 România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 2,9 miliarde de euro și a importat alimente de 3,7 miliarde de euro.[145]
În anul 2021, România a exportat 4 milioane de tone de cereale, ocupând poziția întâi în ceea ce privește exporturile de grâu din Europa[146].
Piața produselor din sectorul agricol a fost reglementată prin Legea 145/2014.[147] Legea reglementează modul de desfășurare a activităților economice, de valorificare de către producătorii agricoli, persoane fizice, a produselor agricole proprii și de exercitare a comerțului cu aceste produse.
Pe 11 iulie 2016, președintele Klaus Iohannis a promulgat "Legea supermarketurilor", prin care magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare de proveniență autohtonă, pe lanțul scurt. În plus, legea introduce noi termene de plată, mai scurte, pentru produsele proaspete, dar și eliminarea așa-numitelor "taxe de raft", prevederi care i-au pus pe jar pe comercianți.[148][149][150][151] În replică, marile magazine au ales să schimbe denumirea acestor taxe, acum se numesc risturnă, remiză, discount etc, însă cuantumul acestora este identic cu cuantumul nivelului de taxe și servicii practicat până la data de 18.07.2016, cuprins între 20% - 60% din prețul produselor”.[152][153]
Producătorii agricoli i-au acuzat indirect pe marii retaileri, care, potrivit unor estimări din piață, controlează peste 60% din comerțul alimentar local, de „sabotaj” la adresa produselor românești, prin ieftinirea artificială a importurilor.[154] Deși kilogramul de cartofi din Teleorman era cumpărat cu 80 de bani de la producători, acesta era vândut cu 2,2 lei, în timp ce kilogramul de cartofi din Iran era vândut la 1,2 lei.[154]
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
