Adalbert de Lorena

Adalbert (n. 1000 – d. 11 noiembrie 1048, Thuin) a fost duce de Lorena Superioară de la 1047 până la moarte.

Adalbert de Lorena
Date personale
Decedat	11 noiembrie 1048[1] Thuin, Valonia, Belgia[1]
Cauza decesului	ucis în luptă
Părinți	Gerard de Bouzonville[*][[Gerard de Bouzonville (986-1045)|​]][1][2]
Frați și surori	Gerard, Duke of Lorraine[*][[Gerard, Duke of Lorraine (Duke of Lorraine)|​]][3]
Căsătorit cu	Clementia of Foix[*][[Clementia of Foix (Peerage person ID=228669)|​]]
Ocupație	feudal[*]​
Apartenență nobiliară
Titluri	Duke of Lorraine (1047–1048)[1] Count of Metz[*][[Count of Metz (noble title)|​]] (1045–1048)
Familie nobiliară	Casa de Lorena
Modifică date / text

Adalbert a fost primul născut al lui Gerard de Bouzonville (Gerhard), conte de Metz, cu Gisela (Gisella).

Gothelo I, duce de Lotharingia Inferioară și Superioară, a murit în 1044 și a fost succedat de fiul său, Godefroi al II-lea în Lorena Superioară, fiind însă refuzat acordul pentru stăpânirea în Lorena Inferioară. Iritat de această decizie, Godefroi s-a răsculat în același an și a devastat teritoriile suzeranului său din Lorena. El a fost curând înfrânt, iar în locul său a fost numit Adalbert. Cu toate acestea, Godefroi a continuat lupta pentru stăpânirea întregii Lorene, iar Adalbert a murit în lupta de la Thuin contra sa, din 11 noiembrie 1048.

Adalbert nu a avut copii care să fie cunoscuți,^[4] drept pentru care împăratul Henric al III-lea l-a numit imediat pe fratele său Gerhard la succesiunea Lorenei.

Note

1. Medieval Lands
2. The Peerage
3. Medieval Lands, accesat în 28 ianuarie 2016
4. În 1960, Szabolcs de Vajay a propus ipoteza conform căreia Adalbert ar fi fost conte de Longwy și socru față de ducele Guillaume al VII-lea de Aquitania și de contele Guillaume I de Burgundia. (Annales de Bourgogne, Vol. 32 (1960), p. 258-261), îmbrățișată de Frederick Lewis Weis, Ancestral Roots of Certain American Colonists Who Came to America Before 1700, Line 144-22. Totuși, de Vajay a publicat ulterior un articol prin care retractează opiniile anterioare, în "Parlons encore d'Etiennette", în Onomastique et Parente dans l'Occident medieval (Prosopographica et Genealogica, no. 3) (ed. K. S. B. Keats-Rohan și C. Settipani), 2000, p. 2-6.