Bârlogul Lupului (în germană Wolfsschanze, în română Bârlogul Lupului) a fost principalul cartier general operativ folosit de Adolf Hitler pe Frontul de Est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Buncărul este situat în provincia istorică a Mazuriei, la 8 kilometri de orașul Ketrzyn din nord-estul Poloniei. Însumând 80 de construcții fortificate, complexul dispunea de un aerodrom anex și acoperea o suprafață de 27 de hectare. Șapte buncăre din fier-beton, cu o grosime a pereților de până la 8 metri, erau camuflate într-o pădure deasă și înconjurate de sârmă ghimpată și de un câmp minat.[1]
| Bârlogul lupului (Wolfsschanze) | |
 Sistem structural de 2 metri beton-armat, realizat de Hochtief AG și OT- Organizația Todt | |
| Poziționare | |
|---|---|
| Coordonate | 54°04′46″N 21°29′37″E |
| Localitate | Pădurea Gierłoż, Kętrzyn |
| Powiat | Kętrzyn[*] |
| Țara |  Polonia |
| Edificare | |
| Data începerii construcției | 1 decembrie 1940 |
| Data finalizării | 21 iunie 1941 |
| Data demolării | 25 ianuarie 1945 |
| Constructor | Organisation Todt[*] Hochtief  |
| Beneficiar | Al Treilea Reich |
| Prezență online | site web oficial |
Modifică date / text  | |
Atentatul de la 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler făcut de Claus von Stauffenberg s-a desfășurat aici. Hitler a petrecut în „Bârlogul lupului” mai bine de 800 de zile, ajungând aici prima dată la 23 iunie 1941 și plecând ultima dată de aici la 20 noiembrie 1944.[2] Numele „Bârlogul lupului” i l-a dat chiar Hitler; era folosit în cercuri restrânse la începutul anilor 1930. Aceeași poreclă, „lupul”, a fost sursa de inspirație în alegerea numelor altor două centre de comandă: Wolfschlucht în Belgia și Werwolf în Ucraina.
Istoric
Complexul de clădiri care încorpora buncărul lui Hitler se întindea pe o suprafață de 6,5 kilometri pătrați și a fost împărțit în trei zone de securitate.
- Zona de securitate 1 cuprindea „Bârlogul lupului” și alte câteva buncăre ale apropiaților lui Hitler, printre care cele ale lui Hermann Göring, Martin Bormann, șefului OKW Wilhelm Keitel și a șefului Statului Major OKW Alfred Jodl.
- Zona de securitate 2 cuprindea barăcile militare, inclusiv cele ale batalionului personal de escortă Führer-Begleit-Bataillon și ale RSD-ului (Reichssicherheitsdienst), precum și locuințele câtorva miniștri importanți ai celui de-al Treilea Reich, cum au fost Albert Speer, Joachim von Ribbentrop și Fritz Todt.
- Zona de securitate 3 era reprezentată de perimetrul înconjurător, monitorizat atent și plin de mine terestre.
Complexul era deservit de un aerodrom situat în apropiere și de o cale ferată.[2]
Tentativa de asasinat de la Wilczy Szaniec
Hitler a sosit la noul său cartier general în 21 iunie 1941, iar din acest loc, pe care îl considera impenetrabil, urma să conducă forțele armate naziste până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși nu ieșea decât rar din bârlog, prudența Führer-ului nu a împiedicat tentativa de asasinat, aproape reușită, din 20 iulie 1944, când un grup de ofițeri a reușit să planteze o bombă în interiorul unei serviete. Aceasta a fost livrată de unul dintre membrii conspirației, Claus von Stauffenberg, în anticiparea unei adunări convocate de Hitler. Bomba a fost detonată cu succes, reușind să ucidă patru persoane, nu însă și pe Hitler.
Incidentul a condus la numeroase represalii, inclusiv la 5000 de arestări și la 200 de execuții.[3]
Invitați notabili
- Ion Antonescu (mareșal) – România[4][5][6]
- Boris al III-lea al Bulgariei (țar) – Bulgaria[7][8]
- Galeazzo Ciano (ministru de externe) – Italia[9][10]
- Lajos Csatay (general, ministru de război) - Ungaria[11]
- Erden, Ali Fuat (general) - Turcia[12]
- Rashid Ali al-Gaylani (fost prim-ministru) – Irak[13]
- Italo Gariboldi (general) - Italia[14]
- Rodolfo Graziani (mareșal) - Italia[15]
- Miklós Horthy (regent) – Ungaria[16]
- Gusztáv Jány (general) - Ungaria[17]
- Miklós Kállays (prim-ministru) – Ungaria[18]
- Prințul Kiril al Bulgariei (prinț al Bulgariei, successorul țarului) - Bulgaria[19]
- Slavko Kvaternik (comandant și ministru al forțelor armate) - Croația[20]
- Pierre Laval (prim-ministru al regimului Vichy) – Franța[21]
- Constantine Lukasz (general, șeful Statului Major al Armatei Bulgare) - Bulgaria[22]
- Fanni Luukkonen (colonel) - Finlanda[23]
- Carl Gustaf Emil Mannerhei (lider militar și diplomat) – Finlanda[24]
- José Finat y Escrivá de Romaní (ambasador) - Spania[25]
- Nikoła Michaiłov Michov/Никола Михайлов Михов (general, minister of war) – Bulgaria[26]
- José Moscardó Ituarte (general) - Spania[27]
- Benito Mussolini (il Duce) – Italia[28][29][30][31]
- Milan Nedić (general, prim-ministru) - Serbia[32]
- Jozef Tiso (preot romano-catolic, președinte) – Slovacia[33]
- Cemil Cahit Toydemir - (general) - Turcia[34]
Abandonarea buncărului
În octombrie 1944 Armata Roșie a înaintat până la frontiera Prusiei de Est, în timpul Ofensivei Baltice. Hitler a părăsit permanent complexul la 20 noiembrie 1944 și, două zile mai târziu, a dat ordin ca întreg complexul să fie distrus. Buncărele au fost grav avariate de însăși armata nazistă, care a detonat, cu ajutorul unui singur piston, un sistem centralizat de demolare, cu scopul de a împiedica armata sovietică, aflată în plină înaintare, să le folosească.[35]
Detonarea a avut însă loc abia în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1945, la zece zile după inițierea ofensivei sovietice Vistula-Oder. A fost folosită o cantitate impresionantă de TNT, doar pentru un buncăr fiind necesare 8 tone de trinitrotoluen. În ciuda folosirii a tone de explozibil, majoritatea clădirilor au fost doar parțial distruse, datorită dimensiunilor uriașe și a structurilor eficient consolidate. Armata Roșie a cucerit complexul fără niciun efort două zile mai târziu, la 27 ianuarie. În aceeași zi, a fost eliberat și Auschwitz-ul. Zona a fost supusă unui procedeu de curățare a minelor terestre (peste 54.000 de mine), care a durat până în anul 1955.[36]
Ruinele s-au păstrat și astăzi, muzeul deschis reprezentând, tot timpul anului, o amintire sinistră a războiului.[37]
Note
Legături externe
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
