Zece Clădiri Mari
From Wikipedia, the free encyclopedia
Cele Zece Clădiri Mari (în chineză simplificată: 十大建筑) sunt zece clădiri publice care au fost construite în Beijing în 1959, pentru a aniversa zece ani de la fondarea Republicii Populare Chineze. Au făcut parte din inițiativa de arhitectură și urbanism Marele Salt Înainte a Președintelui Mao. Cele mai multe dintre clădiri au fost în mare parte finalizate într-un interval de timp de zece luni, până la termenul limită de 1 octombrie 1959.[1] Pe lângă construcția acestor clădiri, a avut loc și o extindere a pieței Tiananmen, precum și o campanie de comisioane de artă pentru a decora majoritatea clădirilor până la finalizarea lor. Două campanii ulterioare de artă pentru aceste clădiri au fost derulate în 1961 și în perioada 1964-1965.[2]
Clădirile au fost proiectate de către membri ai Institutul de Proiectare Arhitecturală din Beijing, care au lucrat cu Biroul de Planificare din Beijing și Ministerul Construcțiilor. Arhitecții au folosit o combinație austeră de trei stiluri de bază: modernism în stil internațional, realismul socialist exprimat în arhitectura stalinistă și o formă de istoricism bazat pe arhitectura chineză tradițională.
Cele Zece Clădiri Mari au transformat Beijingul. Aceste clădiri noi monumentale, care au fost construite la scară mare și care furnizau facilități și servicii moderne, au contribuit la a stabili și sărbători o imagine a „Noii Chine” promovată de Mao Zedong. Clădirile au redefinit Beijingul ca fiind modern, parte din viziunea de viitor socialistă internațională, și totuși distinct chinez. Poate cel mai important, a făcut din oraș unul comparabil cu alte capitale ale „superputerilor” globale importante, precum Londra, Washington, D.C. și Moscova.[2]