![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b5/Stifterb%25C3%25BCchlein_38v_Welf_VI.jpg/640px-Stifterb%25C3%25BCchlein_38v_Welf_VI.jpg&w=640&q=50)
Welf al VI-lea
From Wikipedia, the free encyclopedia
Welf al VI-lea (n. 1115 – d. 15 decembrie 1191), membru al Casei de Welf, a fost margraf al Toscanei și duce de Spoleto între 1152 și 1162.
Welf al VI-lea | |
Duce de Spoleto, Margraf al Toscanei | |
![]() Welf al VI-lea (portret în Weingartener Stifterbüchlein, c. 1500, Württembergische Landesbibliothek, Cod. hist. Q 584, fol. 38v) | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1115[1][2] ![]() |
Decedat | (76 de ani)[3][4] ![]() Memmingen, Bavaria, Germania ![]() |
Înmormântat | Steingaden ![]() |
Părinți | Henric al IX-lea de Bavaria[5] Wulfhilda de Saxonia[5] ![]() |
Frați și surori | Iudita de Welf Matilda de Bavaria[*] Sofia de Bavaria[*] Henric al X-lea de Bavaria Conrad de Bavaria[*] ![]() |
Căsătorit cu | Uta de Cawl[*] ![]() |
Copii | Welf al VII-lea[5] Elisabeth of Tuscany[*][[Elisabeth of Tuscany |]] ![]() |
Ocupație | conducător[*] ![]() |
Limbi vorbite | limba germană[6] ![]() |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | margraf de Toscana (–) Duke of Spoleto[*][[Duke of Spoleto (articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia)|]] (–) margraf de Toscana (–) Duke of Spoleto[*][[Duke of Spoleto (articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia)|]] (–) |
Familie nobiliară | Dinastia Welfilor |
Modifică date / text ![]() |
Welf a fost cel de al treilea fiu al ducelui Henric al IX-lea de Bavaria, și fratele lui Conrad și Henric „cel Mândru”.
El a moștenit posesiunile familiale din Suabia, inclusiv comitatele de Altdorf și Ravensburg, atunci când fratele mai mare, Henric "cel Mândru" a obținut ducatele de Bavaria și de Saxonia, iar fratele mijlociu Conrad a urmat cariera ecleziastică. Henric a aranjat căsătoria lui Welf cu Uta, fiica lui Godfrey de Calw, contele palatin de Rin. La moartea lui Godfrey din 1131, a izbucnit o dispută între Welf și nepotul de frate al decedatului, Adalbert al IV-lea de Calw.
Welf a fost unchi al viitorul împărat Frederic I Barbarossa, dat fiind că mama acestuia, Iudita, era sora lui Welf. El însuși era doar cu un deceniu mai vârstnic decât nepotul său (fiul surorii sale) în timpul domniei căruia s-a desfășurat și cea mai mare parte a activității lui Welf.
Atunci când unchiul lui Frederic Barbarossa, regele romano-german Conrad al III-lea din dinastia Hohenstaufen, a confiscat Ducatul de Bavaria în 1142, Welf s-a alăturat răscoalei începute de fratele său, Henric. În 1152 Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pace, iar Frederic Barbarossa a fost ales ca rege romano-german. Noul suveran a restituit Bavaria fiului lui Henric al X-lea, Henric Leul în 1156. În octombrie 1152, la Würzburg, Frederic i-a acordat lui Welf Ducatul de Spoleto, Marca de Toscana, precum și Principatul de Sardinia pe lângă alte proprietăți în Italia.
Începând tot din anii '50 ai secolului al XII-lea a izbucnit o dispută privind posesiunile feudale, între Welf (alături de fiul său, Welf al VII-lea) și Ugo de Tübingen, conte palatin de Suabia. Aceasta s-a încheiat între 1164 și 1166, prin medierea împăratului care în general a fost de partea dinastiei Welfilor.
Când fiul lui Welf, Welf al VII-lea a murit de malarie în 1167, pe când se afla la Roma participând la campania lui Frederic Barbarossa împotriva papei Alexandru al III-lea, Henric al X-lea a solicitat moștenirea tuturor posesiunilor Welfilor. În schimb, Welf solicita la rândul său primirea unei mari sumi de bani, sumă pe care fratele său nu a reușit să o acopere. Ca urmare, Welf a acordat domeniile sale din Italia împăratului Frederic. Welf a rămas să guverneze ducatele sale din Italia până în 1173, pe când arhiepiscopul Christian de Mainz a devenit vicar imperial.
O ruptură în relațiile dintre Henric al X-lea și împăratul Frederic Barbarossa asupra unei noi campanii în Italia în 1176 a a stat la baza pregătirii unei acțiuni imperiale împotriva lui Henric de Bavaria în 1179, care în cele din urmă a fost privat de toate domeniile sale, inclusiv cele pe care el le cumpărase de la Welf al VI-lea. Acestea au fost retrocedate lui Welf, care la moartea sa în 1191, le-a dat moștenitorului lui Barbarossa, ducele de Suabia. Astfel, toate posesiunile Casei de Welf din Suabia au trecut în mîinile Hohenstaufenilor, descendenți ai surorii lui Welf, Iudita. Linia masculină a Welfilor, pornind de la Henric Leul, a rămas cu patrimoniul său de la familia saxonă a Billungilor din regiunea numită astăzi Germania de Nord.
Welf al VI-lea a fost ctitorul mai multor biserici. A fost înmormântat în biserica mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul a abației Steingaden din Bavaria, pe care a fondat-o împreună cu fiul său, Welf al VII-lea. A fost de asemenea patron al cronicii Historia Welforum, prima cronică medievală dedicată acestei dinastii.