Villa rustica
From Wikipedia, the free encyclopedia
Villa rustica (expresie latină, plural villae rusticae, conac rural) a fost termenul folosit de vechii romani pentru a desemna o proprietate rurală ce cuprindea locuința proprietarului și anexele gospodărești, care aveau o destinație condiționată de tipul principal de activitate pe care îl dezvoltă ferma respectivă (magazii, depozite, grajduri, etc.) [1]. Villa rustica se afla adesea în centrul unei proprietăți agricole de mari dimensiuni (latifundium).
Adjectivul rusticarum a fost folosit pentru a se distinge de vila urbană (insula). Villa rustica a servit prin urmare atât ca reședință a proprietarului și a familiei sale (și a slujitorilor), cât și de asemenea ca un centru de gestionare a exploatațiilor agricole. Aceasta includea adesea clădiri separate, adaptate muncilor agricole, incluzând grajduri și hambare (horrea) pentru animale și recolte. Ansamblul villei rustice se deosebea în funcție de arhitect, dar de obicei aceasta a constat din trei părți: urbana (clădirea principală), centru agricol și rusticana (zona fermei).