T-34
From Wikipedia, the free encyclopedia
T-34 a fost un tanc mediu fabricat în Uniunea Sovietică din 1940 până în 1958. Prima dată a fost produs la uzina KhPZ din Harkov, R. S. S. Ucraineană. A fost principalul tanc de luptă al Armatei Roșii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A rămas în istorie ca fiind al doilea tanc ca producție din istorie, după succesorul său din seria T-54/55. A fost exportat masiv, aflându-se încă în inventarul unor armate din lume.
T-34 | |
Tip | Tanc mediu |
---|---|
Loc de origine | Uniunea Sovietică |
Istoric operațional | |
În uz | 1940-prezent |
Folosit de | Uniunea Sovietică și alte 39 de țări |
Războaie | Al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea, Revoluția ungară din 1956, Orientul Mijlociu, conflictele din Africa, Războiul din Vietnam, Războiul Bosniac, Războiul Croat de Independență, Invazia Rusiei în Ucraina |
Istoric producție | |
Proiectant | Birourile Morozov |
An proiectare | 1937–1940 |
An producție | 1940–1958 |
Bucăți construite | ~84.070 |
Date generale (T-34 Model 1941) | |
Greutate | 26,5 tone |
Lungime | 6,68 m |
Lățime | 3 m |
Înălțime | 2,45 m |
Echipaj | 4, ulterior 5 |
Blindaj | 15-63 mm |
Armament principal |
tun 76,2 mm F-34 (pentru T-34/76) și tun 85 mm ZiS-S-53 (pentru T-34/85) |
Armament secundar |
2 mitraliere DT 7,62 mm |
Motor | 500 CP (368 kW) diesel, 12 cilindri, model V-2 |
Putere specifică | 17,5 CP/t |
Suspensie | Christie |
Autonomie | 400 km |
Viteză maximă | 53 km/h |
Modifică text |
T-34 a fost dezvoltat din seria de tancuri rapide BT și trebuia să le înlocuiască pe acestea și pe tancul ușor T-26 pe câmpul de luptă.[1] Când a fost introdus prima dată în dotarea armatei, era cel mai echilibrat tanc din punct de vedere al armamentului, mobilității, blindajului și fiabilității. Cu toate acestea, eficacitatea sa în primele lupte era redusă din cauza numărului relativ mic de tancuri disponibile, ergonomiei, lipsei acute de echipament radio și tacticii greșite. Turela fusese proiectată pentru 2 persoane, iar comandantul tancului se ocupa și de armament.
Designul și construcția tancului au suferit numeroase modificări în timpul războiului pentru a permite creșterea eficacității și a producției. La începutul anului 1944, modelul T-34/85 a fost introdus în dotarea trupelor de pe front. Având o turelă îmbunătățită (pentru 3 persoane) și un tun de calibrul 85 mm, T-34 a înlocuit multe dintre tancurile ușoare și grele, devenind principalul tanc de luptă al Armatei Roșii. Succesorul său este tancul T-44 care a fost produs aproape până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind urmat de seria T-54/55, care a fost fabricat până în 1981.