Stenoză spinală
From Wikipedia, the free encyclopedia
Stenoza spinală reprezintă îngustarea anormală a canalului spinal sau foramenului neural care duce la o presiune asupra măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase[3]. Simptomele pot include durere, senzație de amorțeală sau slăbiciune la nivelul brațelor sau picioarelor[4]. Simptomele se manifestă de obicei progresiv și se îmbunătățesc în timpul aplecării în față[4]. Simptome severe pot include pierderea controlului vezicii urinare, pierderea controlului intestinal sau disfuncții sexuale[4].
Stenoză spinală | |
Specialitate | ortopedie neurochirurgie ![]() |
---|---|
Simptome | durere membre amorțite[*] ![]() |
Cauze | osteoartrită artrită reumatoidă neoplasm al coloanei vertebrale[*] boala Paget a osului[*] scolioză spondiloză acondroplazie ![]() |
Metodă de diagnostic | imagistică medicală ![]() |
Clasificare și resurse externe | |
ICD-11 | ![]() |
ICD-9-CM | 723.0[1][2] 724.00[1][2] 724.09[2] ![]() |
DiseasesDB | 31116 |
MedlinePlus | 000441 |
MeSH ID | D013130[2] ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Cauzele acestei boli pot include osteoartrita, artrita reumatoidă, tumorile medulare, traumatismele, boala Paget a osului, scolioza, spondiloza și boala genetică numită acondroplazie[5]. Stenoza spinală fi clasificată în funcție de partea coloanei vertebrale afectate în stenoză cervicală, toracală și lombară[6]. Stenoza lombară este cea mai des întâlnită formă, urmată de stenoza cervicală[6]. Diagnosticul este în general bazat pe simptome și imagistică medicală[7].
Tratamentul poate implica medicamente, centură de suport pentru spate sau intervenții chirurgicale[3]. Medicamente pot include antiinflamatoare nesteroidiene, paracetamol sau injectii cu steroizi[8]. Exerciții de stretching și de consolidare a musculaturii pot fi și ele utile[4]. Limitarea anumitor activități poate fi recomandată[3]. Intervenția chirurgicală este de obicei realizată numai dacă alte tratamente nu sunt eficiente, procedura obișnuită fiind o laminectomie decompresivă[8].
Stenoza spinală apare la aproximativ 8% din oameni[7], cel mai frecvent fiind afectate persoanele cu vârsta de peste 50 de ani[9]. Bărbații și femeile sunt afectate cu aceeași probabilitate[10]. Prima descriere modernă a bolii datează din 1803, când a fost scrisă de către Antoine Portal[11]. Cu toate acestea, dovezi ale bolii datează din timpul Egiptului Antic[11].