Sistem limfatic
From Wikipedia, the free encyclopedia
Sistemul limfatic este parte a sistemului circulator, care cuprinde o rețea de vase limfatice care transportă un lichid clar numit limfă (latină apă[1]) direcțional spre inimă. Sistemul limfatic a fost descris pentru prima dată în secolul al XVII-lea, în mod independent de către Olaus Rudbeck și Thomas Bartholin. Spre deosebire de sistemul cardiovascular sistemul limfatic nu este un sistem închis. Sistemul circulator uman procesează o medie de 20 de litri de sânge pe zi prin filtrare capilară, prin care se elimină plasma, rămânând celulele sanguine. Aproximativ 17 litri din plasma filtrată sunt reabsorbiți direct în vasele de sânge, în timp ce restul de 3 litri rămân în lichidul interstițial. Una dintre principalele funcții ale sistemului limfatic este de a asigura o cale alternativă pentru ca acești 3 litri în plus pe zi să revină în sânge.[2]
Acest articol necesită mai multe referințe medicale pentru verificare sau se bazează prea mult pe surse primare. Vă rugăm să revizuiți conținutul articolului și să adăugați surse de încredere suplimentare. (ianuarie 2015) |
Sistemul limfatic | |
---|---|
Sistemul limfatic uman | |
Latină | systema lymphoideum |
Cealaltă funcție principală este aceea de apărare a sistemului imunitar. Limfa este foarte asemănătoare cu plasma sanguină însă conține limfocite și alte celule albe. Ea conține, de asemenea, produse reziduale și resturi de celule împreună cu bacterii și proteine. Organele asociate compuse din țesut limfoid sunt locurile de producție ale limfocitelor. Limfocitele sunt concentrate în ganglionii limfatici. Splina și timusul sunt, de asemenea, organe limfoide ale sistemului imunitar. Amigdalele sunt organe limfoide, care sunt de asemenea asociate cu sistemul digestiv. Țesuturile limfoide conțin limfocite și, de asemenea, alte tipuri de celule pentru sprijin.[3] De asemenea, sistemul include toate structurile dedicate circulației și producerii de limfocite (componenta celulară principală a limfei), care include, de asemenea, măduva osoasă, și țesutul limfoid asociat cu sistemul digestiv.[4]
Sângele nu vine în contact direct cu celulele și țesuturile parenchimatoase din organism, ci mai degrabă constituenții sângelui mai întâi părăsesc vasele microvasculare de schimb pentru a deveni fluid interstițial, care apoi vine în contact cu celulele parenchimatoase ale corpului. Limfa este lichidul care se formează atunci când fluidul interstițial intră în vasele limfatice inițiale ale sistemului limfatic. Limfa este apoi deplasată de-a lungul rețelei de vase limfatice fie prin contracțiile intrinseci ale pasajelor limfatice, fie prin compresia extrinsecă a vaselor limfatice datorită forțelor externe exercitate de țesuturi (de exemplu, contracțiile mușchilor scheletici), sau prin intermediul inimilor limfatice în cazul unor animale. Organizarea ganglionilor limfatici și a drenajului urmează organizarea corpului în regiuni interne și externe; prin urmare, drenajul limfatic al capului, membrelor și pereților cavității corpului urmează un traseu extern, iar drenajul limfatic al toracelui, abdomenului, precum și al cavităților pelviene urmează un traseu intern.[5] În cele din urmă, vasele limfatice se golesc în conductele limfatice, care se varsă într-una dintre cele două vene subclaviculare, aproape de joncțiunea lor cu venele jugulare interne.