![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/2e/ColuberScales.png/640px-ColuberScales.png&w=640&q=50)
Scutul preocular
From Wikipedia, the free encyclopedia
Scuturile preoculare sau preocularele (Scuta praeocularia) numite și scuturi preorbitale, sunt solzi situați simetric pe laturile capului la șerpi și care mărginesc partea anterioară a ochiului. În partea superioară, preocularul este în contact cu marginea anterioară a scutului supraocular și/sau cu scutul prefrontal, excepțional cu scutul frontal. În partea inferioară, preocularul se află în contact cu partea superioară a scuturilor supralabiale și, eventual, cu un scut subocular. Anterior, preocularul poate fi în contact cu scutul loreal când acesta există sau cu scutul nazal în absența lorealului. Pe fiecare latură a capului există unul sau două preoculare (rar mai multe preoculare), dispuse unul sub altul, care sunt posterior în contact cu ochii și anterior cu scutul nazal sau scutul loreal.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/2e/ColuberScales.png/320px-ColuberScales.png)
ag – Inframaxilar anterior, f – Frontal, in – Internazal, l – Loreal, la – Supralabial, la' – Sublabial, m – Mental, n – Nazal, p – Parietal, pf – Prefrontal, pg – Inframaxilar posterior, pro – Preocular, pso – Subocular, pto – Postocular, r – Rostral, so – Supraocular, t – Temporal, v – Primul ventral