Războiul de Iom Kipur
From Wikipedia, the free encyclopedia
Războiul de Iom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie (ebraică מלחמת יום הכיפורים/מלחמת יום כיפור - Milhemet Iom Hakipurim/Milhemet Iom Kipur; arabă حرب أكتوبر;/ حرب تشرين - ħarb October/ħarb Tishrin) a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Siria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Războiul a izbucnit de ziua de Iom Kipur (Ziua Ispășirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forțele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai și respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile (1967).[4]
Războiul de Iom Kipur | |||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Conflictul arabo-israelian | |||||||||
Soldații egipteni după traversarea Canalului Suez | |||||||||
Informații generale | |||||||||
| |||||||||
Beligeranți | |||||||||
Israel | Egipt Siria Irak | ||||||||
Conducători | |||||||||
Moșe Dayan David Elazar Ariel Șaron Șmuel Gonen Beniamin Peled | Saad el-Shazly Ahmad Ismail Ali Hosni Mubarak Mohammed Aly Fahmy Anwar Saadat Abdel Ghani el-Gammasy Abdul Munim Wassel Abd-Al-Minaam Halil Abu Zikry Hafez al-Assad Mustafa Tlas[1][2] | ||||||||
Efective | |||||||||
Israel: 415.000 soldați; 1.500 tancuri, 3.000 transportoare blindate; 945 piese de artilerie de 100 mm și mai mari; 561 avioane, 84 elicoptere; 38 vase de război.[3] | Egipt: 800.000 soldați (300.000 pe fronturile de luptă); 2.400 tancuri, 2.400 transportoare blindate; 1.120 piese de artilerie de 100 mm și mai mari; 690 avioane, 161 elicoptere; 104 vase de război Siria: 150.000 soldați (60.000 pe fronturile de luptă); 1,400 tancuri, 800-transportoare blindate; 600 piese de artilerie de 100 mm și mai mari; 350 avioane, 36 elicoptere; 21 vase de război Irak: 60.000 soldați, 700 tancuri, 500 transportoare blindate, 200 piese de artilerie, 73 avioane)[3] consultați și Alți participanți | ||||||||
Pierderi | |||||||||
2.656 morți 7.250 răniți[1] 400 tancuri distruse[1] 600 avariate/reintrate în luptă 102 avioane doborâte | 8.528 morți 19.540 răniți (estimări occidentale) 15.000 morți 35.000 răniți (estimări israeliene) 2.250 tancuri distruse sau capturate 432 avioane distruse[1] | ||||||||
Modifică date / text |
Egiptenii și sirienii au avansat în primele 24 – 48 de ore, după care situația militară a început să se schimbe în favoarea israelienilor. După a doua săptămână de lupte, sirienii fuseseră scoși definitiv din zona platoului Golan. În sud, în peninsula Sinai, israelienii au lovit la punctul de joncțiune a două corpuri de armată egiptene, (Armata a II-a și Armata a III-a) traversând canalul Suez, (vechea linie de încetare a focului), încercuind o întreagă armată egipteană, chiar în momentul în care intra în acțiune rezoluția de încetarea a focului a ONU.
Războiul a avut numeroase implicații pentru multe națiuni. Lumea arabă, care fusese umilită de înfrângerea categorică a coaliției egipteano-siriano-iordaniene din timpul Războiului de șase zile, s-a simțit răzbunată de seria de victorii de la începutul războiului. Același sentiment a deschis calea către procesul de pace care avea să urmeze, ca și spre liberalizările care au urmat, precum așa-numita infitah, "politica egipteană a porților deschise". Acordurile de la Camp David, care au fost semnate la scurtă vreme după aceea, au dus la normalizarea relațiilor dintre Egipt și Israel și la recunoașterea, pentru prima oară de către un stat arab, a Israelului. Egiptul, care se distanțase deja de Uniunea Sovietică, a părăsit după acest moment definitiv sfera de influența sovietică.