Războiul Albano-Venețian
From Wikipedia, the free encyclopedia
Războiul Albano-Venețian din 1447–1448 a fost purtat de forțele venețiene și otomane împotriva albanezilor conduși de George Kastrioti Skanderbeg. Războiul s-a declanșat în urma unei dispute între Republica Venețiană și familia Dukagjini cu privire la posesia cetății Dagnum(d). Skanderbeg, pe atunci aliat al familiei Dukagjini, și-a mutat forțele împotriva mai multor orașe de-a lungul coastei albaneze aflate în posesie venețiană, pentru a-i face pe venețieni să le restituie cetatea Dagnum. Ca răspuns, Republica a trimis o forță locală pentru a elibera fortăreața asediată de la Dagnum și a îndemnat Imperiul Otoman să trimită o forță expediționară în Albania. În acea perioadă, otomanii asediau deja cetatea Svetigrad(d) (astăzi Kodžadžik), slăbind astfel forțele lui Skanderbeg.
Războiul Albano-Venețian | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|
Informații generale | ||||||
| ||||||
Beligeranți | ||||||
Liga de la Lezha | Republica Veneția | Imperiul Otoman | ||||
Modifică date / text |
Cu toate acestea, Liga de la Lezha a învins atât forțele venețiene, cât și expediția otomană. Liga a învins forțele venețiene la 23 iulie 1448 la porțile cetății Scutari și i-a depășit pe otomani trei săptămâni mai târziu, la 14 august 1448, în bătălia de la Oronichea. Republica a rămas, după aceea, doar cu câțiva soldați pentru a apăra Albania venețiană.[1] În consecință, Liga a semnat curând pacea cu Republica Venețiană, continuând în același timp războiul împotriva Imperiului Otoman. După războiul albano-venețian din 1447–1448, Veneția nu l-a mai provocat serios pe Skanderbeg (și nici Liga de la Lezha), permițându-i astfel lui Skanderbeg să-și concentreze campaniile împotriva Imperiului Otoman.