Rusificare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute ale culturii rusești de către comunitățile neruse. Într-un sens mai larg, rusificarea este folosită pentru a denumirea influența limbii ruse asupra limbilor slave, baltice sau a altor limbi vorbite în regiunile care au fost sau continuă să fie controlate fie direct de Imperiul rus sau de Uniunea sovietică, fie indirect de Rusia modernă, care au dus la apariția importurilor lingvistice masive în unele limbi, așa cum este limba bielorusă sau limba ucraineană. În sens istoric, termenul se referă la politicile oficiale sau neoficiale din Imperiul Rus și Uniunea Sovietică cu privire națiunile constituente ale țării și la minoritățile naționale supuse dominației imperiale.
Principalele zone de interes ale rusificării sunt cele ale politicii și culturii. În politică, principalul element al rusificării a fost și rămâne în continuare practica numirea rușilor în poziții administrative importante în instituțiile naționale ale altor popoare componente ale Imperiului Rus sau ale Federației Ruse. În cultură, rusificarea se manifestă în primul rând prin dominația limbii ruse în afacerile oficiale și prin puternica influență a limbii ruse asupra limbilor naționale. Modificarea compoziției etnice a regiunilor dominate de Imperiul Rus sau Federația Rusă în favoarea rușilor este de asemenea considerată de asemenea o acțiune de rusificare.
Unii cercetători fac o distincție între rusianizare: anume diseminarea neconstrânsă a limbii și culturii ruse și a rușilor în regiunile și culturile neruse, și rusificare: anume procesul de schimbare prin constrângere a identității naționale a unei persoane neruse într-una rusă.[1] Din acest punct de vedere, răspândirea limbii și culturii ruse și a etnicilor ruși (rusianizare) nu este echivalentă nici cu asimilarea culturală a nerușilor (rusificare) nici cu comunizarea societății și economiei (sovietizare) chiar dacă cele trei procese sunt compatibile și se pot desfășura concomitent.