Roiul Fecioarei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Roiul Fecioarei este un mare roi de galaxii aproape de noi, la o distanță de circa 12 - 22 Mpc (∼48,9 până la 71,8 milioane de ani-lumină). A fost descoperit de astronomul Charles Messier, în 1781, care a cartografiat un mare număr din galaxiile sale cele mai importante, între care galaxia gigantă M87.
Acest roi este în centrul superroiului de galaxii Fecioara, din care face parte Grupul Local, în care se află Galaxia Noastră. Este situat în constelația Fecioara, iar diametrul său unghiular este de circa 8 grade. Cuprinde circa 1.300-2.000 de galaxii, dintre care multe sunt vizibile cu un telescop mic.
Distanța care ne separă este puțin cunoscută; cele mai bune estimări actuale, bazate pe cefeide, utilizându-se Telescopul spațial Hubble, dau o distanță medie de circa 20 Mpc.[1]
Roiul este un agregat neregulat format din cel puțin trei subroiuri centrate pe galaxiile M87, M86 și M49. Cel mai important subroi este cel centrat pe M87, cu o masă de aproximativ 1014 mase solare, cu un ordin de mărime mai mare decât celelalte două.[2]
Roiul este un amestec eterogen de galaxii spirale și eliptice.
În momentul de față, se presupune că galaxiile spirale sunt distribuite într-un filament alungit, de circa 4 ori mai lung decât larg, și care se întinde de la galaxie până la Norul W.[3]
Constelația cuprinde și galaxia M104, mult timp considerată ca fiind o galaxie spirală, pe care telescopul spațial Spitzer a scos-o în evidență ca fiind de fapt o eliptică gigantă.[4]
Galaxiile următoare se află în roiul Fecioarei: M49, M58, M59, M60, M61, M84, M85, M86, M87, M88, M89, M90, M91, M98, M99 și M100.