Regiunea de dezvoltare Nord-Vest
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Remove ads
Nord-Vest este o regiune de dezvoltare a României, creată în anul 1998. Precum celelalte regiuni de dezvoltare, nu are puteri administrative, funcțiile sale principale fiind coordonarea proiectelor de dezvoltare regională și absorbția fondurilor de la Uniunea Europeană.
Remove ads
Județe
Regiunea de dezvoltare Nord-Vest include șase județe:
Județul Bihor
Județul Bistrița-Năsăud
Județul Cluj
Județul Maramureș
Județul Satu Mare
Județul Sălaj
Regiunea conține 35 de orașe (dintre care 15 sunt și municipii), și 386 de comune. Numărul total al localităților existente este de 1.908.[necesită citare]
Infrastructura
Regiunea este traversată de 6 drumuri europene – E60, E81, E79, E671, E58 si E576. În plus, Autostrada Transilvania este în construcție și va traversa județele Cluj, Sălaj și Bihor aflate în regiune. Regiunea are și o rețea feroviară dezvoltată, conectată la principalele localități. Va exista și un drum expres între Baia Mare și Satu Mare.
Există patru aeroporturi în regiune – Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Baia Mare.
Remove ads
Demografie
Articol principal: Demografia regiunii de dezvoltare Nord-Vest
Regiunea Nord-Vestică are o populație totală de 2.740.064 de persoane. Densitatea populației este de 80,21/km², sub media națională de 91,3/km². 1.336.425 (48,77%) sunt bărbați, iar 1.403.639 (51,23%) sunt femei. Regiunea este una cu o diversitate mare etnică. Românii sunt majoritari cu 75% din populație, cea mai largă minoritate etnică fiind maghiarii cu puțin sub 20% din populație. Ei sunt urmați de romi, cu 3,5%.
Limba română este cea mai vorbită, fiind folosită de 76,6% dintre locuitorii regiunii. A doua limbă ca și importanță este maghiara, vorbită de 19,9% din populație. Există mai multe grupuri confesionale, cel mai larg fiind cel ortodox, 68,38% din populație, majoritatea români. Alte religii frecvente sunt cea reformată (12,70%), romano-catolică (6,86%) și greco-catolică (4.20%).
Economie

Economia regiunii de dezvoltare din Nord-Vest este bazată în principal pe agricultură (46% din populație au agricultura drept principala ocupație), cu industria grea și ușoară dezvoltată mai ales în principalele centre regionale industriale din Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare și Satu Mare.
Există mai multe centre de minerit în județul Maramureș și în Munții Apuseni. Multe dintre mine au fost parțial închise, ducând la o creștere a șomajului local, dar cu toate acestea șomajul în regiunea de Nord-Vest este de aproximativ 4%, sub media națională de 5,5% a României. Unele zone miniere au fost declarate zone defavorizate, acordându-se facilități investitorilor care doresc să dezvolte afaceri în zonă.
Remove ads
Note
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads