From Wikipedia, the free encyclopedia
Raza verde (în engleză green flash, iar în franceză rayon vert) este un fotometeor rar care poate fi observat la răsăritul și la apusul Soarelui și care ia forma unui punct verde vizibil câteva secunde deasupra imaginii astrului, în timp ce acesta se află, în mare parte, sub orizont. Un asemenea fenomen poate fi observat și cu Luna. [1][2]
Pentru a observa raza verde, cerul trebuie să fie senin și lipsit de praf și de alte particule. Prezența unui anticiclon facilitează observarea fenomenului mulțumită unei presiuni atmosferice înalte (deci o densitate a aerului mai importantă). În sfârșit, linia orizontului trebuie să fie cât mai îndepărtată, pentru ca razele Soarelui să traverseze cea mai mare distanță posibilă prin atmosferă, înainte de a ajunge la ochiul observatorului. Din aceste motive, razele verzi se observă cel mai bine la joasă altitudine, acolo unde orizontul este degajat, de exemplu în fața unui ocean.
Pentru a prelungi timpul de observație, se poate începe fiind în poziția de așezat, apoi, când raza apare, începi să te ridici încet. Pentru a evita o scurtă orbire datorată ultimelor licăriri galbene sau roșii, ceea ce poate conduce la impresia de a vedea o falsă rază verde, prin contrast (culoare complementară), trebuie să te întorci cu spatele și să revii în ultimul moment. [3]
Raza verde este un fenomen optic atmosferic produs prin conjugarea a două fenomene diferite. Refracția atmosferică fiind mai mult sau mai puțin marcată urmând lungimile de undă, partea roșie a spectrului astrului la orizont este mai puțin refractată decât partea verde si albastră a spectrului electromagnetic vizibil. Razele roșii sunt atunci ascunse sub orizont ori sunt razante la nivelul solului.[4]
În același timp, dispersia Rayleigh atenuează partea albastră a spectrului vizibil. Doar razele verzi ating atunci ochiul observatorului. [4]
Unii vorbesc despre o « rază verde » pentru a desemna un fenomen optic care se produce la echinocții în Catedrala Notre-Dame din Strasbourg, care proiectează pe amvon o pată de lumină verde. Această lumină este produsă de razele solare care trec printr-o piesă a unui vitraliu al triforiului meridional, care îl reprezentă pe patriarhul Iuda. Vitraliul datează din 1875, însă primele mențiuni ale acestei raze verzi sunt mult posterioare.[5][6] Fenomenul observat în prezent se manifestă după o restaurare făcută între anii 1950 și 1971.[7]
În 2022, probabil la cererea clerului local, Direcția Regională pentru Afaceri Culturale din Strasbourg a aplicat o patină reversibilă pe sticla transparentă a Piciorului lui Iuda, eliminând temporar acest fenomen.[8] Au fost întreprinse acțiuni în justiție pentru restaurarea razei verzi. Cauza se află în prezent în fața Curții Administrative de Apel din Nancy.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.