Războiul polono-sovietic
From Wikipedia, the free encyclopedia
Războiul polono-sovietic (februarie 1919 – martie 1921) — în limba poloneză denumit și wojna bolszewicka („Războiul bolșevic”) — a fost un conflict care a opus RSFS Rusă pe de-o parte și a Doua Republică Poloneză și Republica Populară Ucraineană pe de altă parte pentru controlul teritoriilor care corespund în mare în zilele noastre Ucrainei și Belarusului. A fost urmarea operațiunii bolșevice cunoscute ca „Obiectiv-Vistula” pentru ocuparea teritoriilor abandonate de armatele germane din așa numita regiune Ober-Ost în urma retragerii de la sfârșitul primei conflagrații mondiale.
Războiul polono-sovietic | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Războiului Civil Rus | |||||||
Stânga sus: Tancuri poloneze Renault FT ale Regimentului I în timpul bătăliei de la Dyneburg, ianuarie 1920. Jos stânga: Trupele polono-ucrainene la Kiev, în timpul ofensivei de la Kiev , 7 mai 1920. | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
RSFS Rusă RSS Ucraineană | Polonia | ||||||
Conducători | |||||||
Lev Troțki Mihail Tuhacevski (Frontul de vest) I. V. Stalin (Frontul Lviv) A. I. Egorov (Frontul de SV) Semion Budionnîi (Armata I de cavalerie) | Józef Piłsudski Tadeusz Rozwadowski Edward Rydz-Śmigły Władysław Sikorski Simon Petliura | ||||||
Efective | |||||||
De la aprozimativ 50.000 la începutul anului 1919[1] la aproape 800.000 în vara anului 1920[2] | De la aprozimativ 50.000 la începutul anului 1919[3] la aproape 738.000 în august 1920[4] | ||||||
Pierderi | |||||||
Aproximativ 60.000 de morți[5] 80.000 – 157.000 de prizonieri [6][7] (inclusiv personalul din spatele frontului) | Aproximativ 48.000 de morți[8][9] 113.518 de răniți[9] 51.351 de prizonieri[9] ------------------------ Numele morților din rândurile Forțelor Armate Poloneze în perioada 1918 – 1920, 47.055 în total | ||||||
Modifică date / text |
Józef Piłsudski, șeful de stat al renăscutei Polonii, a considerat că sosise momentul pentru extinderea granițelor țării cât mai departe spre est. Această acțiune ar fi trebuit să fie urmată de crearea unei federații a statelor central și est-europene „Międzymorze”, în care Polonia să aibă un rol conducător. Federația trebuia să asigure securitatea noilor state europene împotriva imperialismului renăscut german și rus. În acest timp, Vladimir Ilici Lenin considera că Polonia nu este decât o piedică în calea asigurării ajutorului bolșevic pentru partidele comuniste europene dornice să declanșeze revoluții proletare.
Până în 1919, forțele poloneze cuceriseră controlul asupra celei mai mari părți a Ucrainei apusene după victoriile repurtate în războiul polono-ucrainean. Efemerul stat vest-ucrainean condus de Evghen Petrușivici nu a putut rezista într-o regiune revendicată atât de polonezi cât și de ucraineni. În paralel, în regiunea fostului Imperiu Rus locuită de ucraineni, Simon Petliura a încercat să apere statalitatea Republicii Populare Ucrainene. În acest timp, bolșevicii câștigau bătălii importante în cadrul războiului civil și au început să își îndrepte atenția către apus. În acest context, forțele lui Petliura au fost obligate să se retragă în fața atacurilor Armatei Roșii, păstrând controlul doar asupra unui teritoriu restrâns în Podolia. Spre sfârșitul anului 1919 s-a format un front clar după ce Petliura a decis să se alieze cu Piłsudski împotriva dușmanului comun. Ciocnirile de frontieră au degenerat într-un adevărat război odată cu declanșarea de către polonezi a unui atac de amploare în interiorul teritoriului ucrainean în aprilie 1920. Contraatacul bolșevic a respins armatele poloneze spre vest, până în fața capitalei Varșovia. În acest timp, liderii naționaliștilor ucraineni în frunte cu Petliura au fugit în Europa Occidentală. Capitalele occidentale au început să fie tot mai preocupate de o posibilă victorie rusă, care ar fi făcut posibil marșul victorios al Armatei Roșii în Germania. Pentru ajutorarea Poloniei a fost înființată Comisia interaliată în Polonia, o misiune diplomatică creată la inițiativa premierului britanic David Lloyd George.
Victoria rușilor la Varșovia părea un lucru cert dar, pe –, polonezii au câștigat o victorie neașteptată – „Miracolul de pe Vistula”. Acest succes a schimbat cursul războiului. În fața impetuoasei înaintări poloneze, sovietele au cerut o încetare a focului în octombrie 1920.
Tratatul care avea să pună capăt în mod oficial războiului a fost semnat la Riga, pe . Pacea de la Riga a împărțit teritoriul disputat între Polonia și Rusia Sovietică.