Deoarece Lațcu nu a avut fii, ci doar o fiică, Anastasia, Petru al II-lea succedă la tron fiind nepotul de soră al acestuia.[4]
A fost în bune relații cu regele Poloniei, Vladislav al II-lea Iagello. În 1387, în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci printr-un act omagial făcut la Liov, Petru a recunoscut suzeranitatea acestuia.[5] La ceremonie a fost prezent și mitropolitul Kiprian al Kievului.
Petru al II-lea l-a îndemnat și pe Mircea cel Bătrân să încheie o alianță cu Vladislav Iagello, care s-a și încheiat, după negocieri desfășurate între decembrie 1389 și martie 1390 la Radom, Lublin și Suceava, la nivel de egalitate, printr-o alianță militară îndreptată împotriva regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg.[6]
Petru a bătut primele monede moldovenești, groși și jumătăți de groși de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin și bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour, iar spre împlinirea organizării statale a creat Mitropolia Moldovei, punând, totodată, bazele relațiilor politice cu Constantinopolul.[7]
În februarie 1388 îl împrumută pe regele polonez cu 3.000 ruble de argint (1388), pentru care i s-a amanetat orașul Halici și Pocuția, o provincie de 8.000 de km pătrați, împrumut ce nu a fost returnat niciodată în întregime.[8]
Petru al II-lea a extins teritorial Moldova mult spre sud. Lui i se atribuie construirea Cetății Sucevei, unde va stabili scaunul domnesc al Moldovei. A construit mănăstirea Bistriței,[necesităcitare]Cetatea și Mănăstirea Neamțului, biserica Mitropoliei din Suceava și a sprijinit construirea mănăstirii dominicanilor de la Siret, ctitorită de mama sa.[7]
Petru al II-lea a avut doi fii, Roman Petrilovici și Ivașcu.[9]
AÎn secolul al XVII-lea Grigore Ureche traduce eronat din limba slavă „fiul Mușatei” prin „ficiorul lui Mușatu”, apoi acest onomastic a devenit treptat nume de familie.[10]
BCostea Voievod a fost ginerele lui Bogdan I. El nu a domnit în Moldova, iar consemnarea numelui său în pomelnicul de la Bistița se datorează, mai mult ca sigur, faptului că a fost tatăl voievozilor Petru al II-lea și Roman I, al mitropolitului Iosif I al Moldovei și bunicul patern al lui Alexandru cel Bun.[10][11]
CMușata a fost convertită la catolicism și, foarte probabil, este, după obicei, botezată Margareta. Acestei „nobile femei, Margaretei de Siret, doamna Valahiei Mici" (nobili mulieri, Margaretae de Cereth, dominae Valachiae Minoris) papa îi îngăduie la 28 ianuarie1377 să aibă un confesor special în caz de moarte, lăudând credința ei față de biserica romană.[12][13]
Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, p. 446-447
LIA BĂTRÂNA, ADRIAN BĂTRÂNA (). Biserica ,,Sfântul Nicolae” din Rădăuți. Cercetări arheologice și interpretări istorice asupra începuturilor Țării Moldovei, XXIX, Piatra Neamț, Biblioteca Memoriae Antiquitatis, 2012, 520 p. cu 91 fig. alb-negru și color și XVI planșe în afara textului. Biblioteca Memoriae Antiquitatis. p.194-196.
Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, p. 449-450
(redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009
Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010
Domn al Moldovei
